VREAU SA-L CUNOSC PE TATA!
O generatia noua de copii devine adulta: aceea a copiilor nascuti cu ajutorul donatorilor anonimi de material genetic, sperma si ovule. Pina in prezent, acestor copiii le-a fost interzis sa-si cunoasca mamele sau tatii biologici. Nu doar cind sunt micuti, dar si cind devin adulti. Si nu putini dintre ei sufera. Mai ales vazind ca sunt inconjurati de copii si adulti care isi cunosc parintii biologici. Oare nu au toti copiii un drept de a-si cunoaste parintii biologici? Fara indoiala, asa cum il enunta chiar articolul 7(1) al Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului (“Copilul se inregistreaza imediat dupa nasterea sa si are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, in masura posibilului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de acestia.”) Se pare, insa, ca acest drept, de altfel atit de evident, este ignorat de legiuitori. Iar copiii, ajunsi adulti, continua sa sufere. Stilurile de viata moderne si tehnologia moderna isi dau mina in privarea copiilor de acest drept fundamental. Femei tinere care doresc copii, dar nu soti; barbati care-si doresc copii, dar nu sotii; femei care traiesc impreuna fara barbati, ori barbati care traiesc impreuna fara femei pot, in zilele noastre, sa-si satisfaca foarte usor dorinta de a avea copii prin intermediul tehnologiei moderne. Atita timp cit pe piata sunt bani, cumparatori si vinzatori de material genetic. Si din acestia se gasesc peste tot. La fel si surogate, adica femei doritoare sa poarte, contra cost, sarcina pentru barbati necasatoriti ori cupluri de barbati care traiesc impreuna.
Are anonimatul donatorilor si surogatelor consecinte negative asupra copiilor care se nasc si cresc fara sa-si cunoasca parintii biologici? Fara indoiala. Iar simtamintele acestor copii, acum deveniti adulti, incep sa fie exprimate tot mai des. Se organizeaza in grupuri de discutii si de activism legislativ. Cauta sa schimbe legile pentru a primi si ei un drept esential, acela de a-si cunoaste parintii biologici. Incearca in tribunale, parlamente, in editorialele marilor publicatii occidentale. Uneori reusesc, dar de cele mai multe ori nu. Astazi ne concentram asupra acestor demersuri in Canada, tara care a facut pionierat in reproducerea umana prin donarea anonima de sperma si ovule. In acest scop reproducem, in traducere, un articol din publicatia canadiana The Daily Beast.
–
Copiii conceputi in eprubeta isi cer drepturile
Copii si adolescenti suferinzi
Cand era tanara, Alana S. obisnuia sa spuna celor care o intrebau ca tatal ei a murit cand era mica si ca nu a reusit sa-l cunoasca. Primea o imbratisare sincera si o compatimire de felul, „Imi pare atat de rau”. Daca le spunea oamenilor adevarul, ea primea un raspuns mai degraba confuz. „Cand le spun oamenilor ca sunt conceputa in laborator, fata lor nu mai schiteaza nimic”, spune Alana. „Sunt socati, paralizati”. Aceasta reactie a determinat-o sa creeze AnonymousUs.org, o istorie online a celor conceputi in laborator, familiilor lor, donatorilor si personalului medical. Obiectivul este sa fie o resursa de vindecare. „Ma simt ca o bucatica intr-un mare mozaic si vreau sa vad bucatelele celelalte, pentru a obtine o imagine completa”, spune ea. AnonymousUs.org se alatura prezentei online crescande a adultilor care au fost conceputi in vitro.
Spre deosebire de Joni si Laser, adolescentii conceputi cu ajutorul donatorilor ai cuplului de lesbiene Jules si Nic din recentul film The Kids Are All Right, foarte putini oameni conceputi astfel au acces la informatii despre donatorul lor. Majoritatea donatorilor sunt anonimi si doresc sa ramana asa, iar majoritatea datelor inregistrate sunt distruse. Pentru Alana S., Lindsay Greenawalt, autorul blogului Confessions of a Cryokid, si Olivia Pratten, jurnalista din Toronto care astepta ca un tribunal canadian sa stabileasca o regula pentru dezvaluirea inregistrarilor donatorilor, aceasta atitudine este inacceptabila. Ele argumenteaza ca materialul genetic, tatii lor biologici sunt reali si o parte viscerala a ceea ce ele sunt si ca au dreptul uman fundamental de a cunoaste aceasta ascendenta. „De fiecare data cand ma uit in oglinda, il vad pe tatal meu”, spune Alana S.
In mod curent, in Statele Unite, ai nevoie de licenta pentru a vinde un prezervativ sau pentru a tunde parul intr-un salon, dar nicidecum pentru a negocia viata umana. Fertilitatea, o industrie de 3 milioane de dolari, functioneaza fara a fi reglementata, oferind doar pagini albe celor in locul accesului liber la statisticile publice. „Nu sunt un tratament, sunt o persoana, si acele registre imi apartin”, spune Pratten, in varsta de 28 de ani, carespune ca tribunalul ii este ultima sansa. „Acum cinci ani, era folosita expresia `Sunteti un grup marginal cu probleme`”, spune ea. Acum tribunalul ne asculta. A depus o petitie la Curtea Suprema a provinciei British Columbia [Canada] pentru a fi deschise registrele donatorilor (desi ea suspecteaza ca inregistrarile care o privesc au fost deja distruse). Ea vede insa problema din punct de vedere practic: „Vrem aceleasi drepturi pe care le au cei care sunt adoptati”. British Columbia are printre cele mai liberale legi privind adoptia din Canada, unde orice persoana adoptata care ajunge la 18 ani poate accesa registrele de nastere.
Lipsiti de drepturi
Acest drept exista in doar 8 state din SUA. Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Germania, Italia, Noua Zeelanda si Australia au legiferat o mai mare transparenta privind donatiile de sperma si de ovule. In aceste tari, este ilegal sa vinzi celule pentru reproducerea umana, clinicile sunt licentiate, donatorii sunt inregistrati intr-o agentie centrala si nu pot fi anonimi, iar numarul donatiilor este limitat. Activistii ar prefera sa vada ca la fel se intampla si in Statele Unite. In ciuda prezentei lor crescande, ei nu au reusit sa se uneasca intr-o singura organizatie puternica, desi activista pentru drepturile celor adoptati Zara Phillips noteaza ca mai multi oameni conceputi in laborator au dorit asa ceva. Lindsay Greenawalt, de 26 de ani, si-a inceput blogul Confessions of a Cryokid ca pe un mod de a da friu liber frustrarii si a-si cauta tatal donator. Cautarea lui Greenawalt dupa tatal ei biologic i-a modelat personalitatea. Ea crede ca a devenit o parte a sistemului de sprijin pentru ceilalti: „Am ajuns la punctul cand este mai putin vorba de mine si mai mult despre ceea ce pot da inapoi celorlalti.”
Copiii conceputi cu donator vorbesc adesea despre faptul ca se simt sau sunt perceputi ca „grozavii ale naturii”. „A fost foarte important pentru mine sa intalnesc altii ca mine intr-o comunitate online”, spune Greenawalt. Si deoarece cautarea parintelui biologic si militarea pentru donatie ne-anonima este o provocare, in razboiul dintre dorinta de descoperire a familiei genetice si sentimentele fragile ale familiei sociale, majoritatea coplesitoare se teme sa inainteze, observa Greenawalt, care spune ca parintii ei refuzau fie si sa abordeze subiectul.
Un alt factor care impiedica aducerea „copiilor din eprubeta” intr-un for comun este perceptia ca cei care vor sa-si cunoasca mostenirea biologica sunt nerecunoscutori fata de familiile din care fac parte deja. Multi oameni nu cred ca de fapt exista o problema cu acesti copii. „Iubirea este de ajuns”, spun ei, ignorand ipocrizia inerenta din dorinta unui cuplu infertil de a avea un copil biologic, care apoi interzice acelui copil sa-si cunoasca radacinile biologice. Mass-media in general sunt preocupate doar de portretizarea „reuniunilor” fericite ca la showurile lui Oprah, si nu de chinul anilor neroditori sau cautarile dureroase. Activistii vor sa clarifice ca intentia lor nu este de a-si rani familiile, ci doar sa puna capat frustrarii. Pratten spune, „Sunt fericita. Sunt iubita. Tatal meu este tatal meu. Parintii mei ma sprijina. Sunt prezenti la tribunal cu mine in fiecare zi”.
Studii ingrijoratoare
Studiile asupra bunastarii de durata a indivizilor conceputi cu tert donator sunt putine. Intr-un astfel de studiu din 2010, intitulat My Daddy’s Name Is Donor, Elizabeth Marquardt, director al Centrului pentru Casatorie si Familii la Institutul pentru Valori Americane, a supravegheat 485 de adulti conceputi cu donator, 562 de indivizi adoptati si 563 de adulti tineri crescuti de parintii lor biologici. Marquardt si co-autorii Norval Glenn si Karen Clark au descoperit la copiii conceputi cu donator ca sunt mai predispusi spre depresie sau anxietate, spre abuzul de substante si delicventa. Marquardt a primit cateva critici pentru ca studiul sau nu a fost revizuit cu atentie, insa si pentru ca nu sprijina casatoriile unisex: „Suntem atacati cind afirmam ca mamele si tatii conteaza pentru copii,” spune ea. Suntem asemuiti cu o agenda conservatoare sau religioasa.” „Nu este o problema religioasa”, spune Greenawalt, care, personal, evita religia. „Este una de etica”.
De fapt, The Sperm Bank of California, (Banca de Sperma a Californiei), care serveste o larga clientela de lesbiene si mame singure, a preluat initiativa in Statele Unite privind transparenta in donatia de sperma. Joanna Scheib, profesor asociat adjunct de psihologie la Universitatea din California – Davis si directorul de cercetare al bancii, isi conduce singura studiile si descopera ca dinamica familiei este factorul cheie al starii de bine al copiilor din cuplurile homosexuale. Un studiu recent al lui Nanette Gartrell publicat in jurnalul Pediatrics a ajuns la o concluzie similara. Banca este pioniera programului Dezvaluirea Identitatii, primul de acest gen din SUA, unde cei conceputi cu donatori pot accesa registrele lor la varsta de 18 ani.
Dreptul de a cunoaste pe mama si pe tata
Toti cercetatorii insa par sa fie de acord asupra acestui punct: majoritatea adolescentilor conceputi cu tert donator sunt curiosi privind originile lor biologice. „Ei vor informatia pe care majoritatea dintre noi o avem de la nastere si pe care o consideram sigura si care ne ajuta sa raspundem la intrebarile pe care ni le punem in procesul psihologic normal al dezvoltarii identitatii personale”, spune Scheib. Poate cea mai mare provocare pentru a fi luati in serios este faptul ca „simpatiile colective ale societatii se indreapta spre nefertili”, explica Greenawalt. „Nu conteaza ce spunem noi, ei se vor uita prin prisma infertilitatii si ne vor vedea pe noi ca pe niste copii nerecunoscatori.”
Pasi mari au fost facuti, in contexte creative. Multi din comunitatea celor conceputi cu tert donator au primit bine filmul nominalizat la Oscar The Kids Are All Right (un progres fata de comediile romantice de tipul The Switch sau The Back-Up Plan), dar ei sunt descurajati ca, inca o data, ceea ce ni se arata este doar perspectiva parintilor. „Filmul ofera impresia ca (donatorul) nu va fi o parte din viata lor si ca asta e in regula. Dar inseminarea cu donator are un impact pe viata, care este prea putin inteles” spune Bill Cordray, 65 de ani, un pionier in lupta pentru drepturile celor conceputi cu donator si moderator al grupului Yahoo PCVAI (Persoane concepute prin inseminare artificiala), unul dintre primele forumuri ale comunitatii.
Practica vanzarii de gameti creste. Femei din campusurile colegiilor de elita sunt urmarite cu agresivitate pentru ovulele lor, si cataloagele donatorilor de sperma arata acum ca acela al celebritatilor. O legislatie mai stricta din unele tari a incurajat „turismul reproductiv” in altele, determinand Societatea Europeana a Reproducerii Umane si a Embriologiei sa propuna un cod standardizat de practica. Potrivit Center for Disease Control [agentie federala din SUA care monitorizeaza bolile si epidemiile, n. tr.], mai mult de 1% dintre americani se nasc prin tehnologia reproducerii asistate (in Australia sunt mai mult de 3%). Nimeni nu stie exact cati din acesti copii sunt produsele donarii anonime. Ceea ce insa stim este ca au ajuns adulti si folosesc internetul si tehnologia ADN pentru a incerca sa scrie primul capitol din povestea vietilor lor: cine i-a adus pe lume. Incep sa-si piarda pasivitatea si rusinea din trecut si cer ca vocile lor sa fie auzite. Asa cum avertizeaza Pratten: „Eu sunt doar varful icebergului.”
