back to top

Catastrofa demografică a României, una din cauzele ordonanței „La facultate fără Bac”

Absolvenții de liceu care nu au luat Bacalaureatul au posibilitatea, de anul acesta, să intre la instituțiile de studiu superior. Fără a ne angrena în comentarii pur politice, este evident pentru oricine că măsura vine ca urmare a reducerii drastice a profitului facultăților private, din cauza prăbușirii numărului de studenți în ultimii ani. De la 411.000 de studenți înscriși la privat în 2008, numarul a scăzut la 99.700 în 2013; o scădere se înregistrează și la universitățile de stat, care de la peste 500.000 de studenți în 2007 au ajuns la puțin peste 340.000 de studenți, anul trecut (datele provin de la Institutul Național de Statistică).

Dar care să fie motivele acestei stări de fapt? Pe lângă reducerea promovabilității la Bacalaureat și criza economică, ce nu a mai permis familiilor costurile aferente susținerii copiilor în facultăți, un motiv important al reducerii numărului de studenți este criza demografica majoră în care se află România, despre care am vorbit în nenumărate rânduri aici și care, iată, începe să-și arate efectele dureroase după 25 de ani de scădere a natalității și emigrare masivă.

Procesul de îmbătrânire demografică a avut ca efect scăderea constantă a numărului de elevi și studenți, iar tendința va continua (am inclus elevii pentru a fi și mai evident că școlile nu se închid din cauză că statul dă prea mulți bani pentru biserici, așa cum mint și manipulează cu nerușinare agitatorii anti-creștini de la ASUR, ci din cauză că nu mai sunt elevi). Hotnews.ro scrie:

Structura pe varste a populatiei poarta amprenta specifica unui proces de imbatranire demografica, marcat, in principal, de scaderea natalitatii. Principalele efecte sunt scaderea accentuata a populatiei tinere (15-24 ani), de la 14,7% in 2007 la 12,4%, dar si a populatiei in varsta de scolarizare (0-14 ani) de la 15,5% in 2007 la 14,9% in 2012. Concluziile apartin studiului „Analiza de nevoi privind educatia si formarea profesionala din Romania”, publicat de Ministerul Educatiei in urma cu un an.

Tendinta de scadere a numarului de locuitori se va accentua pana in anul 2020, atat la nivelul intregii populatii a Romaniei, cat si la nivelul populatiei tinere, in varsta de scolarizare, dupa cum arata prognozele privind evolutia populatiei realizate de Institutul National de Statistica (INS), citate in documentul Ministerului Educatiei.

Potrivit datelor INS, pana in anul 2020 vom asista la o scadere drastica a populatiei tinere in varsta de 15-24 de ani, cu aproape un sfert din totalul populatiei de 15-24 ani din anul 2007 si cu aproximativ 27% mai scazuta comparativ cu anul 2010, se arata in analiza.

De asemenea, se estimeaza ca se va reduce semnificativ populatia in varsta de 0-14 ani, scaderea fiind cu 8,3% fata de anul 2007 si cu aproximativ 7% comparativ cu anul 2010, cu un impact semnificativ asupra scaderii efectivelor de elevi, a numarului de clase si de cadre didactice.

Pentru perioada 2014-2020, consecinta imediata a acestor fenomene demografice va fi scaderea constanta a populatiei scolare, cu efecte in structura posturilor si normelor cadrelor didactice, in functionarea sau disparitia unor unitati de invatamant. Influenta fenomenului se va manifesta si asupra intrarii unui numar mai redus de studenti in sistemul de invatamant universitar. Aceste fenomene vor avea consecinte directe asupra deficitului de forta de munca, avertizeaza raportul.

Aceeași sursă îl citează pe sociologul Barbu Mateescu, autorul blogului sociollogica, cel care în 2013 prevedea că în curând s-ar putea lua decizia ca bacalaureatul să nu mai fie criteriu pentru intrarea la facultate:

Din 1987 numarul nou-nascutilor din Romania este in continua scadere, an dupa an. In 2012 s-au nascut de doua ori mai putini copii decat acum douazeci si cinci de ani. […]

Aplicarea datelor asupra sistemului privat de invatamant superior arata ca acesta a fost lovit dur si nu-si poate reveni. Acum cativa ani se putea inca baza pe tinerii nascuti in ultimii ani ai comunismului – aproape 400 de mii pe an. Prabusirea demografica de dupa revolutie duce la scaderea dramatica a numarului de potentiali studenti. Nu e exclus ca, in curand, sa se ia decizia ca bacalaureatul sa nu mai fie criteriu pentru intrarea la facultate – din perspectiva universitatilor private, el ar putea fi considerat un obstacol care reduce cererea si deci dauneaza profiturilor.

Conform principalului specialist demograf al României, prof. dr. Vasile Ghețău, presupunând că de anul viitor natalitatea ar crește la 2 copii/femeie (rata de înlocuire a populației), ceea ce este imposibil în condițiile în care actuala natalitate este de 1,35, scăderea și îmbătrânirea populației României ar continua până în anul 2070. După aceea – dacă poporul român ar mai exista, desigur, în granițele sale fizice și spirituale firești fără a fi asimilat sau cucerit de alții mai „harnici” – lucrurile s-ar putea schimba în bine…

Ce mai putem spune după aceste cifre teribile, decât să îl cităm pe Octavian Goga, cel care în Primul Război Mondial, văzând starea armatei române trimisă la război fără arme și echipament, scria:

„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai recente articole