Chemată să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea unei dispoziţii de lege (art. 2 şi 4 din Legea nr. 164/1982) relativă la încetarea de drept a efectelor căsătoriei în momentul schimbării sexului unuia dintre soţi, Curtea Constituţională italiană, prin decizia nr. 170/11.06.2014, a denunţat vidul legislativ din domeniul reglementării relațiilor de cuplu dintre persoanele de acelaşi sex, dar a stabilit și că prevederile constituționale limitează căsătoria la soți de sexe diferite, citim într-un material publicat în Pandectele Române nr. 3/2015.
Confirmând competența exclusivă a Parlamentului în ce priveşte definirea măsurilor legislative de ocrotire şi recunoaștere a relațiilor de cuplu dintre persoane de acelaşi sex, Curtea afirmă necesitatea de o conferi o formă legală drepturilor şi obligaţiilor cuplurilor homosexuale ca decurgând direct din art. 2 al Constituţiei Italiei, care dispune că „Republica trebuie să recunoască şi să garanteze drepturile fundamentale ale omului în cadrul oricărei structuri sociale”.
În același timp, Curtea apreciază că nu este în măsură să procedeze la corectarea textului legislativ atacat (care impune desfacerea de drept a căsătoriei) pentru a-l conforma legii fundamentale, deoarece o asemenea corectură ar implica naşterea unui raport marital între persoane de acelaşi sex, lucru interzis de art. 29 din Constituţie.
În concluzie, instanţa constituţională italiană a constatat neconstituționalitatea art. 2 şi 4 din Legea nr. 164/1982 și sugerează totodată introducerea de către legiuitor a unui regim de uniune civilă, ca alternativă la căsătorie, pentru a oferi partenerilor o ocrotire legală corespunzătoare.
Interesant este că în Constituția Republicii Italiene nu se face referire explicită la sexul soților; există însă cuvântul „naturală” care a fost interpretat de judecători în sensul interpretării termenului căsătorie ca referindu-se limitativ la bărbat și femeie:
Art. 29 (1) La Repubblica riconosce i diritti della famiglia come società naturale fondata sul matrimonio.
