Luna trecută, copiii de clasa a opta de la Notre Dame Academy (o școală catolică din orașul Toledo, statul Ohio) au făcut o excursie la Chicago pentru a vedea spectacolul de balet Spărgătorul de nuci. Cu câteva minute înainte să se ridice cortina, însă, însoțitoarele de grup au hotărât ca toată clasa să plece. Ele aflaseră că părinții personajului principal, Clara, vor fi portretizați ca părinți de același sex.
Imaginați-vă dilema în care s-au aflat însoțitoarele de grup. Biletele fuseseră cumpărate deja, iar elevii urmau să fie nemulțumiți că nu mai văd spectacolul. E posibil ca personajele soț și soție de același sex să nu aibă un mare impact asupra publicului din sală. Totuși, însoțitoarele copiilor au observat că aceștia erau expuși unei agende care nu era în mod normal inclusă în spectacolul Spărgătorul de nuci. Biserica catolică ne învață clar că mariajul între persoane de același sex este un păcat grav, iar însoțitoarele purtau o responsabilitate față de copiii pe care îi aveau în grijă. Un adult credincios nu este neapărat clătinat în credință de un portret ficțional, dar elevii pot să înțeleagă că, din moment ce relațiile dintre persoanele de același sex dintr-un spectacol de Crăciun îndrăgit sunt parte a unei excursii organizate de școala catolică, ele sunt în concordanță cu învățăturile Bisericii legate de sex și căsătorie.
Atitudinea cea mai potrivită de urmat era să se evite scandalul posibil și să discute problema din perspectiva învățăturii catolice când vor merge înapoi la școală. Decanul școlii, Jessica Beaverson, era una dintre însoțitoarele copiilor care le-a spus că vor pleca. Conform mai multor postări de pe rețelele de socializare, directoarea Sarah Cullum a fost și ea consultată și și-a dat consimțământul pentru plecarea copiilor. Aceste administratoare și însoțitoarele copiilor ar trebui privite ca pe niște eroi pentru că au luat o decizie rapidă și înțeleaptă pe loc – însă, în loc de acest lucru, ele au fost criticate.
A doua zi după incident, pe 25 noiembrie, o fostă elevă, Carly McGoldrick, s-a plâns pe Twitter de „homofobie” în cadrul școlii și a luat legătura cu mass-media locală și activiștii din oraș. Câteva ore mai târziu, președintele școlii, Kim Grilliot, și-a cerut scuze pe Facebook celor care au fost „jigniți” de plecarea copiilor și a înfierat acțiunea ca fiind contrară „adevăratelor valori ale nediscriminării”. Această declarație le-a marginalizat public pe administratoare și însoțitoarele copiilor, a împărțit în două tabere comunitatea școlii, a făcut din școală o țintă a activismului LGBT și a asigurat o acoperire negativă a subiectului în mass-media națională.
Grilliot a pretins că însoțitoarele copiilor au violat „declarația de susținere a incluziunii” ce face parte din 2014 din regulamentul școlii, care argumentează în favoarea acceptării tuturor persoanelor indiferent de „orientarea sexuală” și „exprimarea identității de gen”. Se presupune că această susținere era menită să fie un gest de bunăvoință, și nu o abandonare a educației catolice; ea face referire chiar la declarația Eparhiei din Toledo cu privire la probleme legate de identitatea de gen, care susține ferm credințele și standardele morale catolice. Dar declarația de incluziune este acum folosită în mod greșit de către Grilliot și alții pentru a trăda misiunea școlii catolice de formare a tinerilor în conformitate cu morala și credința Bisericii Catolice. Ceea ce a „jignit” cu adevărat nu a fost plecarea politicoasă a grupului de copii înainte de a începe spectacolul, ci mai degrabă credința catolică a însoțitoarelor copiilor în privința căsătoriei. Susținerea acestei credințe este interpretată acum de Grilliot și de alții ca o violare a declarației de incluziune a școlii.
Problema secolului XXI devine din ce în ce mai comună pe fondul acuzațiilor venite din partea activiștilor seculariști și a autorităților – și chiar din partea elevilor, părinților și profesorilor – cum că școlile confesionale discriminează pe baza identității de gen sau a problemelor legate de sex. Unii profesori din școlile confesionale vor fi fermi pe poziție, însă mulți vor compromite misiunea școlii la presiunea activiștilor, a dorinței de acceptare în plan cultural sau a proceselor costisitoare.
Ar fi fost mai bine pentru Notre Dame Academy să renunțe la declarația de incluziune. Școlile confesionale care doresc să-și mențină misiunea centrată pe credință ar trebui să-și limiteze politicile de nediscriminare la un limbaj minimal cerut de lege. În cultura zilelor noastre, orice referință a școlilor confesionale la gen sau sex – chiar dacă în intenție exprimând compasiunea, deci fără a compromite credința religioasă – este aproape sigur interpretată prin prisma ideologiilor seculariste opuse modului tradițional de a concepe sexul, căsătoria și chiar antropologia care stă la bază.
Incidentul de la spectacolul Spărgătorul de nuci pune în evidență modul în care cuvinte precum orientare sexuală, identitatea de gen sau exprimarea genului sunt interpretate în cultura secularistă în conflict cu credințele prezente în școlile catolice. Interpretările seculariste cel mai probabil domină în orice conflict de păreri. Elevii, profesorii și administratorii unei școli de confesiune ar putea nici să nu realizeze cât de conflictuale pot părea noțiunile lor de compasiune, nediscriminare și adevăr moral până când nu se ivește un conflict. Directorii școlilor vor trebui să reconcilieze contradicțiile logice din declarațiile de misiune ale școlilor pe care le conduc.
O școală confesională ar trebui să-și manifeste compasiunea și susținerea pentru toți copiii lui Dumnezeu, inclusiv față de cei care se luptă cu afirmarea identității feminine sau masculine. Dar această compasiune nu trebuie să submineze identitatea religioasă a școlii. În mediul de azi, o școală confesională care în mod voit publică o declarație de nediscriminare ce conține termeni precum orientare, gen sau exprimare își va submina involuntar misiunea religioasă deschizând ușa interpretărilor seculariste ale acelor termeni.
–
