de John Skalko, The Public Discourse
Bărbații sunt bărbați, iar femeile sunt femei. Nu există nicio a treia opțiune.
Sunt, într-adevăr, doar două sexe?
Cu o generație în urmă, ar fi putut părea o întrebare stupidă. Dar, dacă ținem cont de amploarea pe care au cunoscut-o teoria genului, transgenderismul, intersexualitatea și toate fenomenele care le însoțesc, întrebarea pare acum atât complexă cât și presantă…
Prin ce se diferențiază masculii speciei umane de femelele din aceeași specie? Să fie numărul sau tipul cromozomilor? Să fie faptul că posedă organele sexuale adecvate? Să fie cantitatea de testosteron sau de estrogen? Dificultatea constă în faptul că niciunul din aceste standarde nu funcționează întotdeauna: unii indivizi se nasc cu cromozomi de sex în plus, de pildă XXYY sau XYY. Unii indivizi se nasc cu ambele perechi de organe sexuale. Unele femei au niveluri de testosteron mai mari decât mulți bărbați.
Orice exemplu de mai sus reprezintă o obiecție serioasă la adresa metodei de a face diferența între cele două sexe. Indivizii umani sunt, prin natura lor, fie bărbați, fie femei, după cum un număr este, prin natura sa, fie par, fie impar (prin natură, înțeleg esența unui lucru sau ceea ce urmează în mod firesc după esența unui lucru). Dacă cineva găsește un singur număr care să nu fie nici par, nici impar, acest număr ciudat ar fi suficient pentru a demonstra că numerele nu sunt „prin natura lor, nici pare, nici impare”. Dacă cineva găsește un triunghi cu patru laturi, ar fi suficient pentru a demonstra că triunghiurile nu au „prin natura lor, trei laturi”. În mod similar, dacă cineva găsește chiar și un individ care nu este conform cu norma diferențierii sexuale binare, acest unic contraexemplu ar fi suficient pentru a contrazice diferențierea tradițională în funcție de sex.
Din fericire, nu există nici numere nepare și nici numere neimpare. Nici triunghiuri cu patru laturi, pentru că triunghi cu patru laturi este o contradicție în termeni. Dar o ființă umană hermafrodită este o contradicție în termeni?
Din punct de vedere biologic, se pare că există hermafrodiți, ca și oameni cu alte patologii în determinarea sexului. Hermafrodiții au organe sexuale masculine și feminine. Unii indivizi cu organe masculine au cromozomi XX. Unii indivizi masculi din punct de vedere genetic au organe sexuale feminine incomplete. Oare există vreun standard nearbitrar și, în același timp, universal pentru determinarea sexului?
Ce anume determină sexul?
Sexul nostru — fie că este feminin, fie că este masculin — este determinat de capacitatea pe care o avem de a ne angaja în acte reproducătoare din punct de vedere sexual. Vă propunem următorul experiment rațional conceput de Christopher Martin:
Să presupunem că ne întâlnim cu o rasă de creaturi — animale lipsite de rațiune — care diferă foarte mult de noi: pe Marte, să zicem. Și se pune întrebarea: aceste creaturi sunt dotate cu organe sexuale? Și, dacă da, putem face diferența între mascul și femelă? Acum trebuie să ne gândim cum am proceda ca să aflăm aceste răspunsuri. Nu am face asta verificându-le sufletele, nici măcar observând, sau tăind pe bucăți, pur și simplu, câțiva indivizi. Am încerca să aflăm cum se reproduc și care este rolul diferitelor organe implicate în reproducere. Prin urmare, sexul este o noțiune biologică și teleologică. Orice alt lucru descris ca fiind sexual se numește astfel, în definitiv, pentru că are o anumită legătură cu acest proces, cu aceste organe.
Dacă observăm că reprezentanții unei specii se reproduc asexuat, ajungem, pe bună dreptate, la concluzia că nu există nici masculi și nici femele în acea specie. Dar dacă observăm că este nevoie de doi indivizi pentru a avea loc reproducerea, concluzionăm, pe drept cuvânt, că specia se reproduce sexuat prin unirea celor doi. Denumim diferit aceste tipuri — mascul și femelă — pe baza rolurilor pe care le joacă în reproducere. Din acest motiv, Toma de Aquino susținea teoria binară de determinare a sexului: „La animale, diferența dintre sexe este instituită generației care apare prin coit”. Dacă oamenilor nu le-ar fi predeterminat să se reproducă, sau nu ar avea loc reproducere sexuală, nu numai că nu ar avea nimeni conceptul de gen, dar ființele umane nu ar avea sex biologic.
Așadar, nu pot fi decât două sexe biologice în cazul ființelor umane. Ca silogism, ceea ce susțin este că:
- Sexul biologic este definit în legătură cu rolurile jucate în reproducerea sexuată.
- În reproducerea sexuată sunt implicați doar doi indivizi, și anume masculul și femela.
- Deci sexele biologice sunt doar două, și anume masculin sau feminin.
În natură apar defecte, dar acestea presupun existența unei norme de la care să se abată. Un mascul castrat e, în continuare, mascul; o femelă cu mastectomie rămâne femelă. Faptul că cineva se naște cu organe genitale ambigue nu elimină sexul real al acelei persoane. Dacă este dificil de stabilit că cineva este mascul sau femelă nu înseamnă că nu e nici una nici alta. Și gemenii identici sunt greu de diferențiat, dar sunt, totuși, persoane diferite. Nu este nevoie ca problemele epistemologice să atragă după ele probleme ontologice.
Să ne gândim la plantele care se reproduc pe cale sexuată. Când descoperim o plantă căreia îi lipsesc părți ale organelor reproducătoare, nu tragem concluzia că am descoperit un „al treilea sex”. Mai degrabă, biologii sunt de acord, și pe bună dreptate, că plantei respective îi lipsește ceva. De asemenea, la ființele umane, dacă una are un cromozom în plus, sau organe genitale incomplete, e vorba de un singur lucru: o defecțiune fizică a aparatului reproducător. De multe ori, acești oameni sunt minunați, afectuoși, verticali din punct de vedere moral, dar… fizic ceva nu a mers bine.
Hermafrodiții sunt indivizi dotați cu ambele perechi de organe sexuale. Dacă, în cazuri foarte rare, unele ființe umane au ambele perechi de organe genitale, în niciunul din aceste cazuri nu s-a remarcat vreodată că ambele perechi sunt total funcționale. Adevărații hermafrodiți umani, care au atât organe sexuale masculine, cât și organe sexuale feminine total funcționale, nu există. Din această cauză, nu s-au înregistrat niciodată cazuri de autofertilizare la ființele umane [autorul se referă la fatul că hermafrodiții sunt sterili, n.tr.].
Chiar dacă am descoperi o ființă umană dotată cu ambele perechi de organe sexuale total funcționale, un astfel de caz nu ar contrazice distincția binară. Am avea o ființă care este și mascul și femelă; care poate acționa fie ca mascul, fie ca femelă în funcție de sexul cu care acea ființă ar vrea să se reproducă. Mai degrabă decât să demonstreze falsitatea distincției binare tradiționale, hermafroditismul, de fapt, o confirmă. Nici n-am fi știut că există hermafrodiți, darămite să putem vorbi despre ei, dacă nu am fi știut că există opoziția binară mascul-femelă.
Diferențierea potențelor
Metoda fundamentală prin care facem distincția între un mascul și o femelă se bazează, deci, pe cele două roluri biologice în reproducere. Un individ uman care are capacitatea primară de a se reproduce cu femela este, din punct de vedere biologic, și realmente, un mascul. Un individ uman care are capacitatea primară de a se reproduce cu un mascul este, din punct de vedere biologic, și realmente, o femelă. Masculul și femela se definesc fiecare în raport cu celălalt și din această cauză sunt termeni corelativi.
Trebuie, totuși, să facem diferența între două tipuri de „capacitate”. Masculii sunt în continuare masculi, chiar și atunci când nu se reproduc activ cu o femelă sau dacă nu se pot reproduce pentru că sunt sterili sau castrati sau din cauza unei defecțiuni fizice sau genetice. Sensul termenului „capacitate” sau „potență” pe care îl discutăm aici este unul fundamental. Un mecanic care nu dispune de uneltele adecvate este în continuare „capabil” să vă repare mașina, dar nu la fel cum un mecanic care deține uneltele potrivite este „capabil” să vă repare mașina aici și acum. Un mascul este tipul de organism capabil să lase o femelă însărcinată. Cu alte cuvinte, i-ar putea provoca o sarcină, pentru că are organele necesare și acestea funcționează. O femelă, însă, nu poate lăsa gravidă o altă femelă.
Pentru a răspunde pe deplin la acest argument, să presupunem că ar fi posibil ca o femelă să își schimbe complet sexul, că ar avea organe genitale masculine în stare perfectă de funcționare, hormoni masculini și cromozomi masculini total integrați în corp. În acest caz, nu ar mai fi o femelă, ar deveni mascul. Chiar dacă operațiile de schimbare totală a sexului ar fi posibile (ceea ce, după toate probabilitățile, nu se va întâmpla niciodată), astfel de operații nu ar consitui un contraargument pentru distincția binară tradițională. Într-un astfel de caz, femeia nu ar deveni un al treilea sex; ar înceta să fie femelă și ar deveni mascul.
Deoarece ființele umane se reproduc sexual, din punct de vedere biologic, sunt fie masculi, fie femele. Bărbații sunt bărbați, iar femeile sunt femei. Nu există printre ființele umane adevărați hermafrodiți cu organe sexuale care să funcționeze la capacitatea maxima. Nu există niciun tertium quid.
–
John Skalko este profesor la Seminarul St. John’s și doctorand în filosofie la Universitatea din St. Thomas, Houston.
