Republicare – Articol scris în anul 2017
Problema vaccinurilor a luat cu asalt SUA și Europa, iar canalele oficiale de comunicație au condamnat “isteria” celor care se opun. Ca de obicei, etichetele au înlocuit argumentele, iar “teoria conspirației” și “fundamentalism religios” au ocupat locuri de cinste. S-au propus măsuri concrete pentru depășirea impasului, iar una dintre ele viza impunerea cu forța a vaccinurilor. În limbajul edulcorat al recomandărilor nu se vorbește nimic de constrângere, ci de eliminarea excepțiilor personale sau religioase din legile specifice domeniului, dar ideea era clară. Pe șleau, se spune că fără o vaccinare unanimă există pericolul unei epidemii de proporții, așa că toată lumea trebuie să se încoloneze la doctor. S-au adus în discuție și studii științifice, mai precis o celebră cercetare efectuată în Danemarca, în urma căreia “s-a demonstrat” că nu există conexiune între autism și vaccinul ROR. Însă toată desfășurarea de forțe retorice rămâne, cred, neconvingătoare și am să argumentez de ce lucrurile stau așa.
Deși în aparență o problemă fără mari implicații filozofice, chestiunea vaccinurilor relevă o descendență în dispute metafizice serioase. Cel mai rezonabil argument înaintat de susținătorii vaccinării obligatorii face recurs la expertiza oamenilor de știință. În fapt, ni se spune că un grup de specialiști cu o competență specifică ar trebui să aibă puterea de a-și impune deciziile fără niciun fel de alte considerații morale sau politice. Succesul Științei și al aplicațiilor tehnologice din ultimii 250 de ani constituie mărturia implacabilă în favoarea acestei perspective. Cine se opune, rămâne un prizonier al dogmelor religioase sau tribaliste. În fine, dacă mergem mai departe în decelarea rădăcinilor filozofice, descoperim că acest succes se bazează pe autonomia rațiunii discursive – credința tipic modernă că toate problemele pot fi rezolvate prin aplelul exclusiv la soluții “geometrice”. Chiar și în cazurile unde dificultățile trenează, este de așteptat ca Rațiunea sau Știința să ne izbăvească mai devreme sau mai târziu. Acum problemele acestei viziuni sunt legiune, de la mascarea presupozițiilor etice (de ce ar trebui să accept un enunț logic, fără nicio altă considerație morală în calcul) sau metafizice până la fundăturile inevitabile revelate de un Godel sau Quine.
Argumentul meu nu vizează însă neaparat problema particulară a vaccinurilor, ci arată șubrezenia edificiului pe care stă recomandarea cu pricina. Cu alte cuvinte, nu există niciun motiv foarte constrângător care să derive din afirmațiile „oamenii de știință au declarat”, „știința a dovedit” și multe altele asemănătoare, deși ca strategie de manipulare ele sunt folositoare. Metoda științifică a produs numeroase realizări, dar absolutizarea a adus dezastre și nu există niciun motiv pentru care situația nu s-ar putea repeta. Asta mai ales dacă avem în vedere conexiunea necesară între ideea că rațiunea (din păcate, niciodata nu este explicat foarte clar acest concept) ar trebui să guverneze și tirania inevitabilă a elitelor „științifice”. “Când rațiunea este extinsă pentru a include observarea sistematică a naturii, adică metoda științifică, atunci o forță redutabilă se dezlănțuie asupra lumii. (…) Astfel, credința în suficiența rațiunii conduce, în mod direct și fără excepție, la dominația birocraților sau a tehnocraților pregătiți științific și experți în tehnologie”, explică filozoful american Clark Carlton. Așadar, supremația rațiunii științifice este inextricabil legată de un model totalitar al societății și nu este o intâmplare că figurile mai sincere, dar nu mai puțin reprezentative ale paradigmei, precum Bertrand Russell, au susținut în mod manifest o organizare totalitară a statului.
Al doilea argument provine din sfera filozofiei politice și are de-a face cu suspiciunea tipic liberală la adresa oricarei autorități înzestrate cu puteri atât de mari asupra indivizilor. A încredința statului dreptul de a decide asupra beneficiilor de care trebuie să se bucure trupul nostru înseamnă a acorda un cec în alb oricarui dictator real sau potențial. Dacă statul trebuie să ne asigure sănătatea de ce să se oprească doar la vaccinuri? De ce nu ar trebui să ne fie stabilit un regim alimentar rigid, un program zilnic de exerciții fizice și ore de somn stricte pentru ca oamenii să se bucure de o viață mai lungă și să evite bolile? Știm cu toții că dieta, sportul și odihna fac bine, iar într-o oarecare măsură a dovedit-o și știința. De asemenea, nu trebuie neglijate stimulentele care decurg dintr-o legiferare pentru companiile producătoare; în acel caz, ele ar avea tot interesul să-și extindă vânzările asupra unei piețe deja captive, după cum a subliniat Ron Paul, folosind exemplul statului Texas.
Nu în ultimul rând, în toată discuția despre vaccinuri se uită cu prea mare ușurință istoria destul de controversată a companiilor producătoare și a studiilor știintifice legate de presupusele binefaceri. Chiar și faimoasa cercetare daneza, referința primordială a susținătorilor unei vaccinări obligatorii, nu a fost scutită de probleme, mai ales după ce a fost revelat că șeful investigației a fraudat o parte semnificativă din suma de opt milioane de dolari alocată investigației. De asemenea, doi dintre autorii studiului lucrau pentru cea mai mare companie producatoare de vaccinuri din Danemarca.
În sumă, e greu de făcut recomandari și evaluări într-un domeniu cu un grad ridicat de complexitate, însă strategii precum obligativitatea vaccinării sau propaganda de tipul „știința a dovedit” respiră un aer inchizitorial imposibil. Ca în toate celelalte probleme, soluția constă în delegarea puterii de decizie la un nivel la care oamenii pot controla cât mai ușor și transparent lucrurile. Iar acel nivel elementar este familia.
