
În timp ce în SUA atenția publică a fost captată în ultimele luni de protestele la adresa monumentelor dedicate unor militari și oficiali ai Confederației, una din cele mai ofensatoare, fără să fie legată direct de problema sclaviei, statui stă în continuare nederanjată. Și nu într-un parc oarecare, ci chiar în interiorul celebrului Muzeu Smithsonian din Washington, ba mai mult, chiar în expoziția dedicată „luptei pentru justiție”. Cine beneficiază de această onoare? Nimeni alta decât Margaret Sanger.
Fondatoarea organizației Planned Parenthood (Paternitatea Planificată), azi cea mai importantă rețea de clinici de avort din America de Nord și poate din lume, Sanger a fost o figură seminală în legalizarea avortului în SUA și în lume. Cititorii blogului nostru știu din materialele detaliate care i-au fost dedicate că Sanger era o rasistă notorie și că este responsabilă moral pentru avortarea a cel puțin 19 milioane de copii din comunitatea afro-americană, care a avut și are cea mai ridicată rată de avort dintre toate grupurile etnice din SUA. Măcelul continuă la o rată de aproape 900 de copii „de culoare” pe zi, în medie.
Și chiar asta a intenționat beneficiara bustului de la Smithsonian.
Sanger a fost o promotoare decisă a eugeniei – ideea că populația așa-numitelor rase „inferioare” trebuie ținută sub control în așa fel încât rasele „superioare” (europenii în special) să poată rămâne dominante.
Mai mult, Sanger a participat la adunări Ku Klux Klan și chiar a comunicat cu oficiali ai Germaniei naziste.
Citește și: Planned Parenthood expus (II). „Planned Parenthood” în cuvintele fondatoarei sale
Citește și: Viaţă nedemnă de viaţă: programul de eutanasie introdus de nazişti
Azi, circa 70% dintre clinicile Planned Parenthood sunt localizate în cartierele locuite de negri sau hispanici.
Există, este adevărat, o campanie în creștere, alimentată de pastori evanghelici afro-americani și de personalități precum Alveda King, nepoata lui Martin Luther King Jr., de a obține îndepărtarea bustului lui Margaret Sanger din celebrul muzeu.
Deocamdată însă, direcția Institutului Smithsonian argumentează că prezența bustului este o recunoaștere a „semnificației istorice” a personalității lui Sanger. La care pastorul E.W. Jackson, unul din liderii campaniei de opoziție, replică pentru LifeSiteNews.com „dacă trebuie să îi recunoască `semnificația istorică`, atunci locul ei este laolaltă cu Faraon, Irod, Hitler, Stalin, Mao, Goebbels, Pol Pot și dr. Mengele” – și nu în sala dedicată luptătorilor pentru libertate!
Articolul din LifeSiteNews poate fi citit aici.