În ultimii ani am scris mai multe materiale despre situația demografică dezastruoasă din Japonia, articole pe care le-am putea foarte bine grupa sub titlul ușor patetic „Apus de lume în Țara Soarelui-Răsare”.
Un reportaj recent apărut în New York Times vine să completeze „colecția” noastră care prezintă efectele „iernii demografice” într-una din cele mai avansate țări ale lumii.
„O pleiadă de case fantomă în suburbiile îmbătrânite ale Tokyo-ului” (“A Sprawl of Ghost Homes in Aging Tokyo Suburbs” – „sprawl” se traduce aproximativ prin „case răsfirate”) relatează că, într-o țară notorie pentru densitatea populației, există acum 8 milioane de locuințe neocupate. Dintre acestea, aproape jumătate, complet abandonate, pur și simplu se degradează.
În ciuda cunoscutei aversiuni culturale pe care această națiune o are față de risipă, casele abandonate, odată limitate la sate izolate, pot fi acum văzute tot mai mult în ariile suburbane precum cele ale capitalei Tokyo și împrejurimile (Yokohama și Yokosuka). Reportajul poate fi citit integral aici.
În 2014, în Japonia au fost 1,001 milioane nașteri și 1,3 milioane de decese. Populația va scădea cu circa 1/3 până în 2050, conform estimărilor Băncii Mondiale. De asemenea, japonezii vor și fi mai bătrâni, întrucât Japonia are cea mai ridicată speranță de viață din lume (84,5 ani). Adăugați unele din cele mai performante și costisitoare sisteme de asigurări medico-sociale din lume și va rezulta o combinație mortală pentru economia și progresul acestei țări care deja poartă poveri enorme ale datoriei externe (2,86 trilioane USD, a șaptea din lume) și datoriei publice (2,26 ori mai mare decât produsul intern brut, prima din lume).
Situația din Japonia, ca și cea din Germania, ambele cu rate de fertilitate foarte redusă (1,3-1,4) este cea mai bună dovadă că „ceea ce știe toată lumea” și ni se repetă obsesiv la televizor de către „formatorii de opinie”, anume că odată cu creșterea nivelului de trai se va redresa și natalitatea din România, de asemenea la un nivel catastrofal (1,4) nu este decât o vorbă în vânt. Criza demografică este cauzată înainte de orice altceva de o criză spirituală: oamenii refuză să aibă copii nu pentru că nu au bani să-i crească, ci pentru că educația individualistă a alterat grav percepția despre destinul colectiv al neamului până într-acolo încât procreația, altădată considerată sacră, a devenit doar o povară în calea „realizării personale”.
