Ungaria a adoptat o nouă lege împotriva pedofiliei și în favoarea protejării copiilor, care a fost întâmpinată cu multe critici atât din interiorul cât și din afara țării. Stânga este foarte preocupată de ceea ce ei descriu ca fiind prevederi „anti-LGBT” ale legii. Sunt însă acestea într-adevăr ceea ce pretind acuzatorii?
Noua lege maghiară adoptată de parlament are un obiectiv clar: să-i protejeze pe copii și minori de pedofili și să le asigure o creștere și dezvoltare sănătoasă. Corpul de bază al legii se constituie dintr-o serie de prevederi stricte, dar rezonabile, cu scopul de a-i descuraja pe potențialii infractori sexuali de la comiterea faptelor, prin simpla amplificare a severității pedepselor juridice care le-ar fi aplicate.
Aceste prevederi includ crearea unui registru al infractorilor sexuali
după model american, care desigur că nu ar fi public, ci ar putea fi accesat doar de părinții și tutorii legali ai copiilor (dacă vor prezenta autorităților justificări întemeiate ale motivelor pentru care doresc informații asupra unei anumite persoane). Durata pedepselor cu închisoarea pentru molestare și posesia de pornografie infantilă a crescut și ea în mod considerabil, iar în unele cazuri specifice (care implică și violență) legea exclude posibilitatea eliberării condiționate. În plus, orice persoană care a fost găsită vinovată de comiterea de abuzuri sexuale asupra minorilor va fi oprită de la ocuparea oricărui fel de locuri de muncă în care se lucrează cu copii, spre deosebire de vechea lege, care oprea doar de la ocuparea posturilor de profesori și personal medical.
Cele enumerate până acum sunt doar partea mai puțin problematică. Deocamdată în Ungaria nu s-a născut încă așa-numita mișcare pedosexuală – care în țările occidentale și-a făcut veacul pe la periferiile mișcărilor pentru dreptate socială deja cunoscute – astfel încât nimeni nu încearcă să le ia apărarea abuzatorilor sexuali prin re-etichetarea acestei boli mintale ca formă acceptatbilă de preferință sexuală. Dimpotrivă, atât guvernul cât și partidele de opoziție au susținut la unison măsurile, însă până la punctul în care au apărut noi amendamente, care au fost imediat catalogate ca „anti-LGBT” de către stânga, provocând diviziune socială în țară.
Aceste prevederi ulterioare au fost adăugate legii pentru a continua protejarea dezvoltării sexuale naturale și sănătoase a copiilor și a limita factorii externi care le-ar influența identitatea sexuală. S-a interzis, de pildă, ca în cadrul orelor de educație sexuală din școli să se promoveze tranziția de gen sau homosexualitatea, iar operatorii media trebuie să restricționeze accesul minorilor la programe care promovează aceste lucruri. Concret, aceasta înseamnă că vor afișa simbolul „PG-18” în colțul ecranului. Groaznic, nu-i așa?
Personal, înțeleg și poziția activiștilor LGBT. Ei se tem că limitarea reprezentării temelor LGBT în mass media le va afecta creșterea acceptării sociale. În același timp, copiii homosexuali sau trans care nu vor primi în școală reconfirmări pozitive ale identității lor s-ar putea autopercepe într-o lumină negativă sau ar putea ajunge să-și reprime personalitatea în general, pentru că ar vedea-o atașată unor atribute rușinoase. Însă sincer, nu cred că este cazul.
Să începem cu argumentul reprezentării în mass-media
Legea precizează explicit că se referă la reclame, filme și emisiuni care promovează tranziția de gen și nu la orice alt program care ar include și anumite personaje gay sau bisexuale. Și să fim sinceri, spectacolele și filmele care prezintă sexualitate și acte sexuale ca elemente importante ale mesajului sau poveștii sunt oricum destinate publicului adult. Programele realizate special pentru copii și adolescenți rareori cuprind elemente care ar intra sub incidența acestei legi, iar unul sau două personaje LGBT nu contează atât de mult dacă mesajul acelui program nu este centrat în jurul identității lor sexuale. În definitiv, de ce ar vrea un film destinat copiilor să includă de la bun început aspecte sexuale, fie ele homo sau normale? Pentru Dumnezeu, haideți să lăsăm copiii să fie copii!
Argumentul invocat cel mai des în cele mai critice articole este acela că posturile TV nu vor mai putea difuza filmele Harry Potter și Friends la ore de vârf. Am avut nevoie de zece minute ca să verific dacă acestea sunt cu adevărat vizate de ceea ce orice canal media de stânga încearcă să ne convingă. De exemplu, în toate episoadele Potter există doar două personaje LGBT, iar acestea apar doar într-un film – care nici măcar nu face parte din cele opt filme originale, ci este una din seriile următoare – iar subiectul nici măcar nu este menționat direct, ci e mai degrabă sugerat în partea de final. Cât despre Friends, e adevărat că are un mic număr de personaje LGBT care apar episodic, dar acestea sunt în general rare și neimportante. Despre unul din personajele principale se sugerează că ar fi bisexual (în ciuda faptului că are relații exclusiv normale). Așadar cred că atât Harry Potter cât și Friends sunt destul de sigure în această privință și nu riscă să fie scoase din programul TV. Și apropo, mai există un aspect minor pe care se pare că a fost complet scăpat din vedere, anume că astăzi copiii și adolescenții nu se mai uită la televizor. Totul este deja accesibil pe Internet, iar generația aceasta se uită mai mult (dacă nu chiar numai) la programe media online, astfel încât legea nu va schimba mai nimic în această privință. Însă mulțumim pentru grija celor îngrijorați, desigur!
Problema educației sexuale este alta. Aceste ore ocupă un loc important în curricula elevilor, pentru că adolescenții trebuie să știe despre sexul sigur, metodele contraceptive și bolile cu transmitere sexuală. Nimeni nu neagă aceste lucruri. Însă întrebarea dacă informațiile despre diferite sexualități și procesul tranziției de gen își au locul în aceste ore de edsex e o cu totul altă chestiune. Discriminarea homosexualilor sau a persoanelor cu reale probleme de disforie de gen nu e niciodată acceptabilă, însă evitarea abordării acestor aspecte ale sexualității și genului în programa școlară nu este nicidecum o discriminare, de vreme ce aceasta nu înseamnă implicit nici promovarea sexualității normale sau cis. Școlile nu ar trebui să promoveze nici un fel de identități sexuale sau de gen, iar pentru asta sunt motive bine întemeiate.
Identitatea sexuală sau de gen a copiilor nu este un domeniu care să fie influențat de adulți
Majoritatea adolescenților sunt în general în curs de a se înțelege pe sine, construindu-și bucată cu bucată identitatea sexuală și generală și dezvoltându-și treptat concepția despre viață și despre propria persoană. A pune totul sub semnul întrebării, mai ales pe ei înșiși și identitatea lor e un lucru foarte normal și sănătos la vârsta aceea, însă este un lucru care-i face și vulnerabili la influențele din exterior. Dacă prietenii de generație și profesorii vor încerca să-i ducă pe căi diferite, chiar și cu bune intenții, ei pot cu ușurință adopta idei și păreri despre ei înșiși care ar putea să pară adevărate, însă doar pe moment.
Acum circa un deceniu, o adolescentă aventuroasă și jucăușă ar fi fost numită pur și simplu băiețoasă, dar acum mulți profesori, psihologi și educatori sexuali se grăbesc să-i spună unei asemenea fete că „el” suferă de disforie de gen și că drumul spre fericire începe cu terapie hormonală și mastectomie. Cu alte cuvinte, se fac presiuni pentru schimbări riscante și ireversibile care peste ceva ani îi fac pe mulți să regrete. Gândiți-vă la asta. Dacă oamenii nu sunt considerați suficient de maturi ca să consume alcool sau să conducă o mașină înainte de a împlini 18 ani, sunt ei destul de maturi ca să ia decizii care le vor schimba atât de radical viața? Nu, nimeni nu ar trebui să fie încurajat să aleagă un drum care în cele din urmă se va dovedi a fi fost doar o fază din care i-a fost greu să se maturizeze.
Lăsând sexualitatea afară din școală, vom elimina doar unul din acești factori de influență, totuși unul important. Vom lăsa copiii să decidă pentru ei înșiși, să sperăm că o vor face la momentul în care vor fi suficient de maturi pentru a cântări bine situația. Așa cum stau lucrurile în prezent în Occident, cât de mult poate acceptarea aceasta iresponsabilă să afecteze cu adevărat tranziția de gen? Un studiu din 2018 a găsit, de exemplu, că doar între 2016 și 2017 numărul de intervenții chirurgicale la fete a crescut de patru ori în SUA, iar rata disforiei de gen între fetele din Marea Britanie a crescut cu 4.400 la sută doar în ultimul deceniu.
Sunt mai multe motive corelate care contribuie la acest fenomen. Este foarte probabil ca în spatele lui să se afle acceptarea iresponsabilă și promovarea tranziției de gen în societățile vestice care, în combinație cu așa-numitul efect de contagiune inter-generațională, la care sunt foarte vulnerabili mai ales adolescenții cu anxietăți legate de o pubertate dealtfel normală. Teoria contagiunii inter-generaționale, care vede transgenderismul pur și simplu ca pe o nouă modă printre elevii de liceu, împreună cu efectul încurajării din partea profesorilor și altor figuri cu autoritate, se poate confirma și în urma carantinelor COVID-19: după ce o perioadă mai lungă tinerii nu au mai fost supuși influențelor colegilor lor de generație, majoritatea elevilor autodeclarați transgender – mai ales fete – au hotărât să de-tranziționeze, așa cum s-a putut observa în mai multe școli din toată SUA.
Așadar, în cele din urmă concluzia este că nu, guvernul ungar nu leagă pedofilia de problemele de sexualitate și gen pentru că ar vrea să-i categorisească pe membrii LGBT ca delincvenți în ochii publicului, ci mai degrabă pentru că protejarea copiilor nu se termină cu stoparea abuzatorilor sexuali, precum și pentru că este nevoie ca tinerii să fie protejați de posibile influențe dăunătoare, până când vor fi destul de mari ca să ia cele mai bune decizii pentru viața lor.
Articol de Tamás Orbán, Danube Institute Research. Traducere și adaptare după The Hungarian Conservative
