Revenim la acest subiect dureros, pe care am scris mult în ultimii ani. Ilie Șerbănescu nota într-un editorial recent că România are cea mai ridicată rată de sărăcie din Uniunea Europeană (și aflată în creștere), deși nu are nici pe departe cea mai înaltă rată a șomajului (cu care de obicei este asociată sărăcia). În același timp, adăugăm noi, este țara din UE cu cea mai rapidă rată de scădere și îmbătrânire a populației, alături de Bulgaria. Cu alte cuvinte, România are o evoluție demografică specifică unei țări dezvoltate, deși din punct de vedere economic este mai degrabă o țară subdezvoltată.
Prespunând că am putea separa cele două enunțuri de mai sus (ceea ce nu este nici corect, nici posibil), vedem în datele demografice o situație de criză acută pe care, în afara unor specialiști (prof. dr. Vasile Ghețău, șeful Centrului de Cercetări Demografice al Academiei, e unul din „profeții din pustie”) nimeni nu a studiat-o, necum să încerce a o combate. Ne întrebăm ce valoare au planurile macroeconomice, proiectele de autostrăzi și îndârjirea cu care ne dorim ridicarea de la pământ a unui sistem educațional falimentar, în lipsa nu doar a celor care să concretizeze aceste proiecte ambițioase, dar în primul rând a celor care să beneficieze de ele? O ecuație imposibil de rezolvat în coordonatele actuale și care lasă să se întrevadă rețeta unui dezastru de proporții, care ar putea marca extincția națiunii române într-un viitor „cât o clipă la scara istoriei”. Extincție care, așa cum spunea același V Ghețău, nu va însemna golirea de locuitori a ariei geografice carpato-danubiano-pontice, ci ocuparea ei cu indivizi provenind din acele națiuni care au înțeles mai bine menirea istorică ce-i revine unui neam.
Responsabilitatea clasei politice, in corpore, este imposibil de eludat. Din păcate, atunci când o masă critică de oameni care înțeleg și sunt afectați direct de acest fenomen va fi atinsă, orice speranță de redresare va fi de mult pierdută. Nu se pot crea din nimic, prin decret guvernamental, oameni aflați la maturitatea forțelor și capacităților lor. Din păcate – sau din fericire.
Iată încă o dată cifrele, așa cum sunt ele.
Perspectivele demografice ale populației României pentru 2050
Extras din „Perspectivele politicii de migraţie în contextul demografic actual din România” (B. Suditu (coord.), G. Prelipcean, D. Vîrdol şi O. Stângaciu, Institutul European din România, 2012) – sintetizate aici
Numărul unităților administrativ-teritoriale în care ponderea tinerilor era foarte redusă (sub 10% din populația totală) a crescut de la 25 în 1995 la 60 în anul 2010. De asemenea, ponderea tinerilor depăşea un sfert din populația totală în 1995 în 38 de unități administrativ-teritoriale, scăzând la 14 în anul 2010. Schimbările demografice în cadrul populației tinere traduc cel mai bine efectele contextului socio-economic al perioadei post-comuniste.
În anul 2010, populația tânără era prezentă în ponderi semnificative doar în teritorii restrânse din Moldova (jud. Iaşi, Vaslui şi Bacău) sau în sudul Transilvaniei (jud. Braşov şi Sibiu).
Numărul unităților administrativ-teritoriale în care ponderea vârstnicilor depăşeşte 30% din populația totală a crescut de la 67 în 1995 la 216 în anul 2010.
Până în anul 2030 se anticipează o scădere drastică a populaţiei. În regiunile Sud-Muntenia (de circa 425.000 locuitori) şi Sud-Vest Oltenia (de circa 400.000 locuitori) scăderile se datorează mortalităţii ridicate, iar în regiunile Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia datorită migraţiei. Scăderi mai reduse se aşteaptă în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Vest unde fluxurile migraţioniste se stabilizează, în timp ce creşterea naturală din regiunile Nord-Est şi Sud-Vest va fi anulată de fluxurile de migraţie negative.
În 2030, numărul tinerilor se va reduce în toate regiunile cu 26-40%, iar până în 2050 reducerea va fi de 44-63% (scăderi mai mari în Sud-Vest Oltenia şi Sud-Est).
În 2050 regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia vor înregistra ponderea cea mai mică a tinerilor. Ponderea populaţiei apte de muncă a crescut în ultimele două decenii nesemnificativ, cu o medie anuală de numai 0,4%.
Până în 2030 populaţia de 3-6 ani va ajunge la 570.000, cu 33% mai puţin, iar în 2050 populaţia preşcolară va reprezenta doar un sfert din totalul populaţiei tinere 0-14 ani. Până în 2050 populaţia de 7-14 ani se va reduce la 922.000, scăderea fiind de peste 48%. Grupa de vârstă 15-24 ani se va reduce în 2050 până la 1,3 milioane. Pe fondul scăderii numărului de tineri, ponderea populaţiei adulte va scădea accentuat în special după 2030, ajungând la 58%. Mai exact, în 2050 populaţia adultă din România va fi de 9,4 milioane persoane, cu 5,6 milioane persoane mai puţin decât în prezent. Procesul accelerat de îmbătrânire a populaţiei are la bază viitoarea reducere a segmentului de tineri (ponderea tinerilor va scădea semnificativ la valori de 0,14-0,24 tineri/persoane adulte) şi creşterea speranţei de viaţă.
În concluzie, se observă o scădere dramatică a populaţiei şi schimbarea defavorabilă a structurii pe vârste în sensul îmbătrânirii accentuate a populaţiei.