A fi creștin în cultura de astăzi începe să se asemene cu a fi singura persoană care nu s-a îmbătat la petrecere.
Luați în considerare această știre, publicată în National Post:
După lobby-ul de succes pe lângă guvernele provinciale și federale, pentru a facilita modificarea rubricii sexului în principalele acte de identitate, canadienii transgen militează acum pentru o altă schimbare: abolirea completă a referirilor la sex din certificatele de naștere.
Tribunalul pentru Drepturile Omului din British Columbia a agreat să analizeze reclamațiile depuse de Trans Alliance Society și de un grup restrâns de persoane transgen și intersex, care argumentează că medicii trebuie să înceteze practica desemnării sexului unui copil pe baza inspecției rapide a organelor genitale ale nou-născutului la naștere, întrucât există posibilitatea ca acesta să se identifice cu un alt gen, sau cu niciun gen, ani mai târziu.
„Certificatele de naștere oferă informații (potențial) false cu privire la persoane și caracterizează aceste persoane într-o manieră care, de fapt, este greșită, care se presupune a fi corectă și care provoacă […] un rău real persoanelor”, a declarat Morgane Oger, o femeie transgen din Vancouver, președintele societății.
„Este considerată adevărată și infailibilă, or nu este astfel.”
Lăsând la o parte ironia faptului că dna. Oger folosește termeni precum „adevărat” și „infailibil” în apărarea unei concepții despre lume în care aceste noțiuni nu există, se pare că am căzut acum atât de adânc în derizoriu, încât se așteaptă de la noi să acceptăm că absolut fiecare persoană își poate trăi viața lui sau a ei (iertați-mi transfobia) în orișice realitate pe care decide să o viseze.
Și trebuie să acceptăm respectivele realități cu cea mai mare seriozitate, ca nu cumva furia ideologilor genului să ne acuze de fobii și patologii pe care, tot ei, tocmai le-au inventat. Nedreptatea împotriva celor care cred că trupul în care trăiesc nu le reflectă genul este atât de profundă, suntem solemn informați, încât chiar și faptul că medicii identifică în mod corect prezența penisurilor și a vaginelor la copiii nou-născuți indică bigotismul nostru.
Aceasta este argumentația susținută de avocata din Vancouver barbara findlay, care își scrie numele numai cu litere minuscule fiindcă gramatica, se presupune, este o altă structură socială odioasă care trebuie înlăturată în lupta noastră pentru libertate. Actualul sistem de identificare ca masculin și feminin, afirmă barbara,
„înseamnă creșterea copiilor «ca fiind» sexul desemnat la naștere, ceea ce este o experiență înnebunitoare. În loc de a trăi într-o realitate socială care recunoaște că genul evoluează și nu există la naștere, acești copii nu au alte repere, în afara sentimentului că ceva este profund în neregulă.”
Pe vremuri, treaba psihologilor și a psihiatrilor era să identifice prăpastia dintre realitate și fantezia oamenilor și să încerce apoi să închidă acea prăpastie. Dacă modul în care oamenii percepeau lumea contravenea realității fizice, era necesar ca acest lucru să fie remediat într-un fel sau altul. Nimic mai mult.
Ironia este că aceiași oameni, care susțin că nu există așa ceva precum caracteristici intrinsec feminine sau masculine, fac referire în același timp tocmai la aceste caracteristici pentru a desconsidera prezența fizică a organelor genitale, prin susținerea tezei că unele fete sunt, în realitate, băieți, iar unii băieți sunt, de fapt, fete.
Ideologii genului se confruntă și cu alte contradicții. Aceiași oameni care pretind că campusurile universitare sunt infectate cu o cultură a violurilor, cotropite de bărbați care, în sinea lor, sunt niște violatori abjecți, pretind de asemenea accesul bărbaților la toaletele femeilor, sub pretextul precar că aceștia afirmă că se cred femei. Comediile de odinioară arătau bărbați deghizați în femei pentru a arunca o privire în vestiarul fetelor. Aceștia nu mai sunt nevoiți să se furișeze sau să se deghizeze: trebuie doar să își exprime sentimentele. Iar dacă par a fi atrași de vreuna dintre femeile din toaletă, presupun că pot, probabil, să se declare pur și simplu lesbiene.
Celor care m-ar putea acuza că exagerez, le reamintesc cazul unui tânăr amplu titrat în ziarele britanice, care a anunțat cu mândrie că are o așa de mare fluiditate a genului, încât decide zilnic dacă este bărbat sau femeie și își alege vestimentația în consecință. Povestea sa a fost prezentată cu cea mai mare solemnitate. Iubita sa, de o toleranță remarcabilă, nu părea să obiecteze față de fluiditatea alesului ei.
Aceasta este problema cu noile ideologii ale genului: sunt inerent inabordabile pentru inspecție ulterioară. Dacă cineva afirmă că acum este femeie, indiferent de faptul că are penis, sau se declară bărbat, indiferent de faptul că are vagin, efectiv nu există nicio confirmare ulterioară pentru a vedea dacă este într-adevăr astfel. La urma urmelor, Supremația Sentimentelor contează aici – nu realitatea. Toți ceilalți trebuie acum să se alinieze și să pretindă că împăratul are, de fapt, haine – chiar dacă nu le are și toată lumea își dă seama că este, de fapt, bărbat.
Seculariștii din societatea noastră au încetat oficial să se mai prefacă a crede în știință. În schimb, au înnebunit în misiunea lor de a se asigura că toată lumea poate trăi în propria „realitate” inventată.
„Mahmureala” culturală a acestei beții va fi, cu siguranță, cumplită.
