Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti din 14 decembrie 2020 prin care s-au anulat măsurile restrictive de libertate religioasă, vine ca un act de reparaţie morală la adresa creştinilor care au fost privaţi, în mod nelegal, de posibilitatea de a participa la slujbe şi pelerinaje, la aceasta adăugându-se climatul umilitor şi de presiune în care ei au fost şi sunt obligaţi să îşi manifeste credinţa.
În esenţă, Curtea a anulat art. 2 din Hotărârea CNSU nr. 47/05.10.2020, reafirmând condiţiile necesare a fi îndeplinite ca măsurile restrictive de libertate religioasă să aibă caracter constituţional şi legal. Este de remarcat că pentru explicarea condiţiilor, Curtea şi-a însuşit o parte din argumentările lui Cătălin Raiu, reprezentantul României în panelul de experţi pe libertate religioasă al OSCE, poate şi datorită faptului că pe toată durata pandemiei, cu fiecare ocazie ivită, acesta le-a popularizat, aproape obsesiv, militând curajos şi ferm pentru respectarea standardelor internaţionale privind restrângerea libertăţii religioase.
Condiţiile sunt următoarele: prevederea măsurilor [limitărilor] în lege [1], necesitatea [2], proporţionalitatea [3] şi, în fine, caracterul nediscriminatoriu [4]. Alăturându-mă şi de această dată demersului nobil de apărare a libertăţii religioase, aduc la cunoştinţa opiniei publice alte elemente ce demonstrează caracterul nelegal al restrângerii libertăţii religioase.
Libertatea religioasă la bunul plac al miniştrilor de resort
La data de 22 mai 2020 miniştrii de resort, Marcel Ion Velea şi Nelu Tătaru, au emis Ordinul comun nr. 875/80/2020, cu avizul secretarului de stat pentru culte. Ulterior, în ciuda tensiunilor apărute în societatea românească pe fondul îngrădirii nelegale, şi de o manieră brutală, a libertăţii religioase, cei doi miniştrii au emis la 17 iunie 2020 un nou Ordin comun, cu nr. 1.103/95/2020, tot cu avizul secretarului de stat pentru culte. Temeiul juridic important pentru prevederea în aceste documente de măsuri restrictive vizând libertatea religioasă, l-a constituit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 55/2020. Potrivit acestuia: Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite, la propunerea CNSSU şi cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
Ceea ce se deduce din articol este că, desi pe durata stării de alertă activitatea cultelor religioase se exercită liber, totuşi regulile de protecţie sanitară au prioritate şi ele pot constitui o limită în exercitarea libertăţii religioase. Aşadar, pe baza limbajului ambiguu ce reiese din text, se poate afirma că: cultele religioase sunt libere şi nu prea. Practic, măsurile sanitare, necesare pentru prevenirea virusului, sunt folosite în mod abuziv de cei trei demnitari, pentru a se îngrădi libertatea religioasă. Sunt. Mai gravă este lipsa de previzibilitate a art. 45 alin. (1), în sensul că el nu menţionează care sunt regulile de protecţie sanitară ce se cer a fi respectate de către cei care doresc să îşi exercite libertatea religioasă. Nefiind prevăzute de lege, ele au ajuns să fie stabilite în mod arbitrar şi abuziv, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, la propunerea CNSSU şi cu avizul secretarului de stat pentru culte.
Lipsa de previzibilitate a articolului în discuţie determină lipsa de competenţă a miniştrilor de resort în a stabili, prin ordine comune, măsuri restrictive în domeniul libertăţii religioase, câtă vreme legea însăşi nu le menţionează. În altă ordine de idei, referitor la conduita secretarului de stat pentru culte de a aviza acele ordine comune, se impune a fi făcută o observaţie extrem de importantă. Secretarul de stat pentru culte are, ca şi funcţionar public [în sens administrativ], obligaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor [cf. art. 430 alin. (1) din OUG nr. 57/2019]. De asemenea, din punct de vedere legal, lui îi este cunoscut că în vederea restrângerii exerciţiului libertăţii religioase se cer a fi îndeplinite anumite condiţii cumulative, una dintre ele fiind aceea ca măsura restrictivă să fie prevăzută de lege [cf. art. 53 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 489/2006].
Reţinându-se aceste două aspecte esenţiale, se poate deduce că, în speţă, secretarul de stat pentru culte avea obligaţia de a refuza avizarea celor două ordine comune, tocmai pentru că ele nu aveau să pună în aplicare nişte măsuri restrictive prevăzute de lege. Condiţia ca măsura restrictivă de libertate religioasă să fie prevăzută de lege [eng. prescribed by law – s.n.], alături de celelalte condiţii stabilite de art. 53 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, reprezintă o garanţie de protecţie faţă de tendinţele abuzive şi arbitrare, care pot veni şi din partea autorităţilor publice, aşa cum s-a întâmplat în contextul actual de COVID19.
Pe de altă parte, respectarea condiţiei este justificată de faptul că întregul proces legislativ presupune un nivel ridicat de transparenţă, în acord cu idealul democratic. Concluzionând analiza focusată pe art. 45 alin. (1) din Legea nr. 55 /2020, este de arătat că acesta este viciat de o totală imprevizibilitate, cu posibile consecinţe de ordin constituţional[5] şi că, tocmai din cauza lipsei de previzibilitate, el nu a putut constitui temei juridic legal pentru prevederea în cele două ordine comune de măsuri restrictive privind libertatea religioasă, de aici rezultând lipsa de competenţă a miniştrilor de resort în a le prevedea, cu de la sine putere.
Ordinele comune nr. 875/80/2020 şi nr. 1.103/95/2020 – acte administrative de restrângere nelegală a libertăţii religioase
Ordinele, ca acte subsecvente legii, au rolul de a pune în aplicare legea[6]. În ipoteza în care ele vor conţine prevederi contrare legii, sancţiunea ce se impune a le fi aplicată, pentru a se restabili ordinea de drept, este anularea[7], conform art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe calea contenciosului administrativ. Referitor la ordinele comune analizate, este de netăgăduit caracterul lor imperativ şi, mai grav este faptul că măsurile prevăzute în ele, şi care au avut ca efect restrângerea libertăţii religioase, nu au avut nicio acoperire legală [cf. art. 53 alin. (1) din Constituţie şi al art. 2 alin. (2) din Legea nr. 489/2006], drept pentru care nu se poate cosidera că prin emiterea lor s-a urmărit aplicarea legii, ordinele fiind, evident, viciate sub acest aspect.
Ca şi măsuri restrictive în raport cu libertatea religioasă, în anexele celor două documente sunt prevăzute, între altele, următoarele:
I. 1. Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp. pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m. între persoane;
I. 5. Activităţile religioase în interiorul lăcaşelor de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfăşoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane;
I. 7. Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult, în aer liber, se vor desfăşura cu menţinerea distanţei de 1,5 m. între persoane;
Din punct de vedere juridic, distanţele fizice şi numărul maxim de persoane acceptat au reprezentat, realmente, măsuri de restrângere nelegală a libertăţii religioase, neputându-se susţine contrariul. De asemenea, nu trebuie trecută cu vederea presiunea creată în rândul personalului deservent aparţinând cultelor, pe fondul ducerii la îndeplinire a obligaţiei de respectare a măsurilor restrictive, el fiind pus în situaţia de a refuza pe credincioşi şi a închide uşile bisericilor atunci când numărul maxim de persoane acceptate avea să fie atins.
Aşadar, paradoxal, în locul în care toţi oamenii sunt chemaţi să se mântuiască şi nimeni nu este exclus, s-a impus, de către autorităţile statale, selecţia. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că acest tratament umilitor s-a aplicat direct credincioşilor, ei ajungând să fie privaţi de mersul la biserică, de închinare, de sărutare de sfinte moaşte [nu oase!] sau de participare la sfintele slujbe, pentru că autorităţile statale au apreciat, a priori, fără a furniza dovezi obiective că manifestarea libertăţii religioase în vreme de pandemie îmbolnăveşte.
II. 1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioşii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare. Analizând prezenta normă, se observă o intenţie a autorităţilor statale de a sugera, dacă s-ar putea, chiar o igienizare a Sfintei Euharistii [a se vedea şi Ordinul comun nr. C1070/826/15.05.2020 de restricţionare a Euharistiei]. Ulterior, timpul avea să dovedească că strecurarea iscoditoare a autorităţilor în cultul bisericii, în potire, linguriţe sau pelerinaje, a urmărit, de facto, identificarea de pretexte pentru a-i limita manifestarea, deoarece cultul este perceput ca factor evolutiv de risc.
Recomandările „obligatorii”
La data de 4 decembrie 2020 a fost postat pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte comunicatul intitulat: Recomandările de aplicare practică a măsurilor dispuse prin Ordinul comun nr. 1103/95/2020. Din punct de vedere juridic, aceste recomandări apar ca lipsite de obiect, de vreme ce ordinul comun însuşi are, prin natura sa, rolul de a pune în aplicare legea. Aceasta fiind realitatea, se pune întrebarea: care mai este rolul lor? Mai mult decât atât, ele sunt lipsite de concordanţă logică intrisecă, pentru aceea că titlul anunţă nişte recomandări, iar conţinutul relevă adevărate obligaţii.
Ca argument, Capitolele I şi II poartă denumirea generică de Reguli şi, ca o paranteză, pe baza interpretării gramaticale [8] a celor două titluri aferente capitolelor se poate afirma că respectarea regulilor prevalează în raport cu desfăşurarea activităţilor religioase şi cu accesul în lăcaşul de cult.
Mai departe, la pct. II. 3 se stipulează că: Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter individual [privat] se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp. pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m. între persoane. Sintagma se va face limitat, alături de alte sintagme ca: trebuie, este obligatorie, se va îngriji, vor rămâne deschise, se vor plasa, se vor desfăşura, ne determină a exclude ipoteza unor recomandări şi a admite, în mod aberant, incidenţa unor recomandări cu caracter obligatoriu.
În altă ordine de idei, trebuie arătat că Secretarul de Stat pentru Culte nu are atribuţia de a stabili, prin intermediul unui comunicat, obligaţia cultelor religioase de a menţine deschise lăcaşurile de cult, chiar şi în ipoteza în care respectarea ei ar profita credinciosului, acest aspect însemnând, în fond, o restrângere a libertăţii religioase aparţinând cultelor religioase, concretizată prin restrângerea dreptului acestora în a-şi stabili, în mod autonom [9], programul unităţilor de cult.
În fine, Secretarul de Stat pentru Culte nu are atribuţia de a institui, prin intermediul unui comunicat, obligativitatea respectării distanţei minime la domiciliul credinciosului [cf. pct. III. 5], aceasta reprezentând o ingerinţă în spaţiul privat, intim, al cetăţeanului şi care face obiectul strict al unor reglementări de natură organică, cum este cazul măsurilor de ordin procesual penal, care vizează domiciliul [e.g. art. 119 alin. (1) C. pen. – Consemnarea la sfârşit de săptămână [10]; art. 157-164 C. proc. pen. – Percheziţia domiciliară [11]; art. 218-222 C. proc. pen. – Arestul la domiciliu]. De altfel şi miniştrii de resort amintiţi, prin reglementările emise, au afişat intenţia unei ingerinţe în domiciliul privat [v. pct. I. 1 şi I. 5 din cele două ordine comune].
Prefectura şi problema mersului cu icoana şi cu boboteaza
Un nou subiect, de mare interes atât pentru autoriăţile statale cât şi pentru presa din România, l-a constituit în aceste zile rânduiala liturgică a mergerii preotului cu icoana şi cu boboteaza, pe la casele credincioşilor. Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti s-a raportat la acestă practică la fel ca Secretarul de Stat pentru Culte, emiţând nişte aşa-zise recomandări, cu neglijarea nu doar a legislaţiei interne şi internaţionale aplicabile în domeniul libertăţii religioase, ci chiar a minimelor rigori ale logicii. Se constată cu tristeţe că funcţionarii acestei instituţii nu îşi dau seama că formulările de tipul se va alege o singură, va fi transmisă sau nu se va intra trimit la ipoteza respectării unor obligaţii, iar nu la îndeplinirea facultativă a unor recomandări.
Cât priveşte popularizarea acestor aşa-zise recomandări, Prefectul a ales, întocmai ca Secretarul de Stat pentru Culte, metoda comunicatului de presă şi se pune întrebarea legitimă: nu cumva, prin această conduită s-a urmărit o sustragere a cuiva sau a ceva de la un anume control, cu posibile consecinţe?
În altă ordine de idei, din comunicatul postat pe site-ul instituţiei la data de 24 decembrie 2020 aflăm că la şedinţa de analiză a participat şi Episcopia Bucureşti. Nu este clar la ce cult face trimitere această titulatură şi este grav că Prefectul nu ştie care-i sunt partenerii oficiali de dialog, într-un context atât de tensionat [12].
În fine, citind comunicatul, se observă că Prefectul nu a dorit să fie mai prejos faţă de cei doi miniştrii de resort şi Secretarul de Stat pentru Culte, aducându-şi şi el contribuţia la restrângerea nelegală a exerciţiului libertăţii religioase, că de… este la modă! În acest sens, ca şi recomandări obligatorii, în comunicat se stipulează: Se va alege o singură perioadă: ori înainte de Naşterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeaşi parohie; opţiunea va fi transmisă protopopului şi va cuprinde în mod obligatoriu perioada aleasă şi, în fine, nu se va intra în casele enoriaşilor, decât la cererea insistentă a acestora. Analizarea acestor enunţuri este de prisos.
Concluzia
Contrar tuturor exigenţelor democratice care prevăd că libertatea religioasă se restrânge doar prin lege, autorităţile statale persistă în aceeaşi conduită nelegală şi, mai nou, camuflată, de restricţionare, continuând şi retorica de tip miliţienesc.
Săracă ţară,
Sărac popor,
Sărbătoare amară,
Cu umilire şi dor!
Avocat Radu ZIDARU
–
NOTE:
[1] „Limitările să fie «prescribed by law», adică «prevăzute [deja] de legea naţională» [cf. Siracusa Principles on the Limitation and Derogation Provisions in the ICCPR, E/CN.4/1985/4, annex, paras 15-18]. Legea trebuie să preceadă cronologic formularea restricţiilor, să fie clară şi concisă, accesibilă tuturor, nediscriminatorie în intenţie şi aplicare, iar restricţiile să nu fie arbitrare şi să ofere suficiente garanţii împotriva unei aplicări ilegale şi abuzive. Astfel, pentru a fi predictibile, restricţiile trebuie să se bazeze pe o lege deja în vigoare, nu pe o încropire de reglementări discreţionare. Este ceea ce diferenţiază un stat de drept în sensul democratic al termenului [rule of law, adică guvernare constrânsă de lege] de un «stat de drept» în sens autocratic [rule by law, adică guvernare prin intermediul legii]”. Vezi: C. RAIU, Cum se limitează libertatea religioasă în vreme de pandemie. Site accesat la data de 26 decembrie 2020, ora 17:05 [ora României].