Dreptul personalului medical la refuz pe motive de conștiință
Observații generale de dr. Gregor Puppinck, Director al Centrului European pentru Lege și Justiție
Națiunile Unite – Consiliul Drepturilor Omului, Conferința 31, Geneva, 8 martie 2016
Îmi face o mare plăcere să vă invit la acest eveniment secundar, a cărui temă o reprezintă „Dreptul personalului medical la refuz pe motive de conștiință”, în numele Centrului European pentru Lege și Justiție. Suntem foarte onorați de participarea în cadrul acestui eveniment al domnului profesor Heiner Bielefeldt, ce în prezent ocupă funcția de Raportor Special al ONU pentru libertatea religioasă sau a credinței, motiv pentru care țin să îi mulțumesc.
La baza acestei conferințe se află o discuție pe care am purtat-o cu dumneavoastră, dragă profesore Bielefeldt, despre refuzul din motive personale și, mai precis, privind diferența dintre „libertatea conștiinței” și „libertatea convingerilor religioase”. Împreună am ajuns la concluzia că însăși specificitatea conceptului de “libertate a conștiinței” este prea puțin explorat, dar de o importanța majoră.
Problema „obiecției pe motive de conștiință” se află în directă legătură cu cea a „libertății conștiinței”, fiind diferită de religie: nu trebuie să ai anumite convingeri religioase pentru a obiecta la nivelul conștiinței împotriva unei anumite practici.
Poate un doctor, o moașă, o asistentă medicală sau un farmacist să fie constrâns să participe la un avort, la o eutanasiere sau la o sinucidere asistată?
Pot fi aceștia sancționați pentru refuzul de a lua parte la aceste practici?
Pot fi aceștia concediați de către angajator sau împiedicați de la practicarea profesiei dacă refuză să ia parte la un proces al cărui scop este sfârșirea vieții unei ființe umane?
Poate un spital, înființat și condus de către o comunitate religioasă, să fie constrâns să practice avortul, eutanasia sau sinuciderea asistată?
Răspunsul este cu siguranță „nu”: aceștia nu pot fi constrânși, nici sancționați.
Există un adevărat consens unanim, atît în cadrul legilor naționale cât și internaționale, ce recunoaște si afirmă dreptul fundamental de a refuza participarea în cadrul unui proces al cărui scop este sfârșirea voluntară a vieții unei ființe umane. Acest drept este inalienabil libertății conștiinței.
Cu toate acestea, unele persoane, și state, refuză să recunoască acest drept al conștiinței, afirmând că, în fond, dacă avortul sau eutanasia sunt „legale”, nimeni nu are dreptul la obiecție: conșțiința personală nu trebuie fie mai presus de legalitate: așadar, atât personalul medical, cât și instituțiile trebuie să accepte orice practică atât timp cât este legală. Conform acestei viziuni, criteriul primar al justiției NU este conștiința, ci legea votată de către majoritate.
Iar aici se află problema: care este un indicator mai bun al justiției, legea sau conștiința? În mod normal, legea urmărește dreptatea și iluminează conștiința omului astfel încât atât conștiința omului, cît și legea sunt în conformitate cu justiția: acestea nu trebuie să se contrazică una pe cealaltă, ci să lucreze împreună astfel încât oamenii să accepte conștient implementarea legii pentru binele individual și comun.
Problema apare atunci când oamenii sunt convinși clar și echivoc că un act eliberat de o autoritate legitimă nu este nici folositor, nici drept, ci este dăunător și nedrept: dănător și nedrept într-asemenea măsură încât, dacă ar fi să ia parte câtuși de puțin la acel act, și-ar pierde orice urmă de demnitate, de stimă de sine.
Această problemă este importantă deoarece pune sub semnul întrebării însăși dreptatea și valoarea ordinii, și, în consecință, a legii. Într-o democrație adevărată astfel de probleme trebuie tratate cu respect.
Dreptul la refuz din motive de conștiință este încă de mult revendicat de indivizi și grupuri ce sunt împotriva participării la activități militare ce ar putea duce la uciderea voluntară a altor ființe umane. Acest drept este recunoscut și atestat atât în cadrul Legii Internaționale, cât și în majoritatea legislațiilor democratice.
De curând, odată cu înlăturarea penalizării din anumite țări pentru practicarea avortului, sinuciderii asistate și a eutanasiei, personalul medical și instituțiile au solicitat de asemenea dreptul de a nu lua parte la aceste practici, în majoritatea situațiilor fiindu-le respectat acest drept.
Trecând peste problemele râzboiului, ale avortului și ale eutanasiei, solicitarea dreptului la refuz pe motive de conștiință se află în creștere, în paralel cu înlăturarea penalizărilor și a legalizării practicilor ce timp îndelungat au fost considerate ilegale și imorale. În această categorie se încadrează prostituția, drogurile, dar și relațiile homosexuale și recunoașterea căsătoriilor dintre aceștia, înseminarea artificială pentru persoanele necăsătorite și așa mai departe.
Atunci când ne punem întrebarea dacă un individ poate refuza să ia parte la astfel de practici, ar trebui să privim situația și din cealaltă perspectivă, și anume, dacă nu cumva și societatea ar putea constrânge un individ să ia parte la astfel de practici. Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înțelegem că aceste așa-zise „societăți liberale” funcționează pe baza unei „moralități cu două straturi”. La „nivel social” se predică toleranța pe când la „nivel individual” se menține judecata morală.
Societățile liberale se doresc a fi atât tolerante, cât și să respecte libertatea individuală și autonomia. Acele societăți liberale legalizează aceste practici litigioase în spiritul toleranței: societatea nu va judeca în funcție de deciziile personale: este decizia indivizilor dacă doresc să avorteze sau să fie eutanasiați. În cadrul acestor societăți liberale, majoritatea indivizilor nu se vor opune legalizării acestor practici, considerând că nu au niciun drept de a limita libertatea altei persoane. Așadar, aceste persoane vor accepta sau vor tolera întreruperile de sarcină sau eutanasia, iar acesta este unul dintre argumentele principale ale dezbaterii asupra legalizării acestor practici: „De ce ai împiedica pe altcineva de la avort sau eutanasie? Cine ești tu să judeci și să negi dreptul altcuiva la liberate? Vei fi tolerant pentru că acest lucru nu afectează niciun aspect al vieții tale și nu te constrânge pe tine să faci același lucru.”
În majoritatea cazurilor este adevărat că nu îți afectează direct viața personală, dar adevărul este că, în unele situații, un aspect al vieții tale se schimbă: atunci când îți revine ție îndatorirea să duci la capăt o astfel de practică controversată. Atunci când tu ești fie doctorul, asistenta medicala sau directorul spitalului, aceste practici au un efect asupra vieții tale. Ceva în viața ta se schimbă și în cazul în care copii tăi învăța la școală că aceste practici sunt normale.
Este foarte posibil ca același doctor, asistentă medicală sau director să nu conteste legalizarea avortului sau a eutanasiei pentru că aceștia își doresc să fie toleranți, dar în același timp pot refuza personal și absolut să participe la astfel de practici. Astfel, aceștia se așteaptă ca societatea să exercite la rândul ei aceeași toleranță ca cea de care au dat dovadă față de persoanele ce doreau legalizarea.
Ar fi nedrept ca, în primul rând, să se obțină legalizarea acestor practici controversate pe motiv de toleranță dar, pe de altă parte, să nu îi tolerezi pe cei ce la nivel personal refuză aceste practici după legalizare.
Dacă o societate se dorește a fi dreaptă și tolerantă, trebuie să accepte faptul că indivizii fac alegeri conștiente pe baza propriului comportament; și este îndatorirea societății nu doar să se abțină de la constrângerea și sancționarea celor ce refuză să ia parte la un proces al cărui scop este sfârșirea unei vieți omenești, ci și să îi protejeze pe aceștia împotriva discriminării.
Prea mult din personalul medical a suferit din cauza discriminării în ceea ce privește studiul sau cariera pentru că doresc să rămână fideli jurământului original lui Hipocrate.
Cu toate acestea, problema refuzului pe motive de conștiință este deseori prezentată ca fiind complexă.
Este complexă dacă privești situația din punctul subiectiv de vedere al conștiinței individului: de ce necesită respectul pentru conștiință ca părerile unei persoane să izbutească, în anumite circumstanțe, în fața ordinii juridice? Există răspunsuri la această întrebare ce sunt adânc afundate în morală și filosofie.
Dacă este totuși să privești problema obiectiv din punct de vedere al practicii controversate, atunci situația se limpezește: Sfârșirea voluntară a vieții unei ființe omenști este greșită, chiar dacă societatea se consideră justificată să o tolereze; așadar, nimeni nu trebuie constrâns să o facă, nici sancționat și nici discriminat pentru că a refuzat să sfârșească viața unei alte ființe umane.
Pentru a aprofunda înțelegearea conceptului de refuz din motive de conștiință, având scopul de a clarifica și de a exemplifica acest aspect, este plăcerea mea să ofer cuvântul, după aceste câteva observații introductive, celor trei distinși membri ce participă la această conferință. (…)
