back to top

Drepturile parentale vs. vaccinarea obligatorie: Scrisoare deschisă a Alianței Părinților către membrii Parlamentului României

Stimate Doamne, Stimați Domni,

Ca și părinți, primul lucru care ne unește pe toți este Dragostea pentru Copiii Noștri! Ne dorim ca atât noi, cât și copiii noștri să ne bucurăm în România de o viață sănătoasă şi demnă ! Venim către dumneavoastră cu o chestiune care ne preocupă și ne îngrijorează în cea mai mare masură, în calitatea noastră de părinți, pacienți si cetățeni ai României. Venim însă și cu speranța că, prin rolul dumneavoastră de reprezentant și voce a cetățenilor României, poate și de părinte dar în primul rând de OM, veți contribui decisiv la rezolvarea acestei chestiuni ! Așa cum știți, Guvernul României a înaintat Parlamentului un proiect de lege care propune vaccinarea obligatorie a copiilor și adulților și sancționarea dură a cetățenilor care refuză să se supună sau să își supună propriii copii unui act medical care, așa cum întreaga comunitate medicală internațională este de acord, comportă riscuri pentru sănătatea și viața lor.

În calitatea noastră de părinți, pacienți si cetățeni ai României, acest proiect de lege ne îngrijorează în cea mai profundă măsură, din următoarele considerente:

Experiment. Obligativitatea vaccinării întregii populații a României nu poate fi privită decât ca un uriaș experiment uman, medical, social și chiar politic, ale cărui efecte negative se vor vedea atât pe termen scurt cât și lung, și de care vor fi responsabili cei care îl promoveaza, îl votează și îl implementează.

Greșeală. Guvernul României comite o imensă eroare când încearcă să legifereze obligativitatea vaccinării și o astfel de lege creează premisele unei dictaturi medicale și premisele unor abuzuri fără precedent. De ce? Pentru că vaccinurile nu sunt 100% sigure si nici eficace, pot declanșa cancerul și alte boli invalidante, pot cauza moartea subită. În acest acest moment, înainte de orice vaccinare (inclusiv a nou-născuților) în România nu se realizează un screening complet al pacientului și o investigare a istoricului medical al familiei sale cu două generații în urmă pentru a decide dacă persoana este, sau nu, potrivită pentru vaccinare cu riscuri minime.

Din punct de vedere social, proiectul legii discriminează copiii nevaccinați și adulții, din punct de vedere juridic este pur si simplu o catastrofă, chiar daca unii o îmbracă în haine constituționale de gală. Din punct de vedere economic, costul este pur si simplu exorbitant. Din punct de vedere politic este un reflex al dictaturii, iar din punct de vedere uman poate fi cauza multor tragedii atât individuale și familiale, cât și pentru un întreg popor! Ne opunem! Ne opunem categoric proiectului Legii vaccinării obligatorii și oricărei forme de impunere a unor tratamente medicale întregii populații a României!

Nu suntem împotriva vaccinării. Suntem însă împotriva obligativității vaccinării.

De ce? Pentru că știm că vaccinurile au limite care le fac imposibil de prescris tuturor pacienților în mod obligatoriu, așa cum prevede proiectul legii. Am prezentat în această scrisoare o parte dintre aceste limite și puteți citi mai multe argumente în paginile următoare. Vă rugăm! Vă rugăm, stimați membri ai Parlamentului României, să respingeți Proiectul legii vaccinării obligatorii în integralitatea lui și să votați împotriva oricărui experiment medical, social, politic sau de altă natură care ne implică pe noi şi pe copiii noștri!

Vot de constiință. Acest vot nu este unul obișnuit. Prin implicațiile pe care le poate avea asupra vieții dumneavoastră, a soției dumneavoastră, a soțului dumneavoastră, a copiilor si nepoților dumneavoastră, ca și asupra fiecăruia dintre noi înșine, oameni obisnuiți și cetățeni ai României, adulți și copii, adolescenți si vârstnici este un Vot de Conștiință! Vă rugăm să îl considerați ca atare și să faceți toate demersurile necesare pentru respingerea Proiectului Legii vaccinării obligatorii.

Așa să ne ajute Dumnezeu! Consiliul Director al Alianţei Părinţilor din România

Alianța Familiilor din România
Alianța Familiilor din Româniahttp://www.alianta-familiilor.ro
Organizaţie de advocacy, în sensul afirmării şi apărării tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Cele mai recente articole