În timpul lucrărilor Comisiei de revizuire a Constituției, dl. senator Tudor Chiuariu, fost ministru al justiției, a preluat și supus spre adoptare colegilor săi un amendament provenit de la organizațiile de lobby homosexual (pardon, „pentru apărarea drepturilor omului”!), prin care interzicerea discriminării pe criterii de orientare sexuală urma să devină principiu constituțional.
În ciuda asigurărilor date de dl. Chiuariu colegilor săi de Comisie – care au acceptat mult prea ușor, într-o primă fază, amendamentul – și publicului, această formulare ar fi urmat să aducă numeroase probleme, unele dintre ele de nebănuit, poate, la o primă vedere. Ne referim aici nu doar la legiferarea căsătoriei și a filiației (adopție sau reproducere asistată) pentru homosexuali, prin simpla constatare a neconstituționalității articolelor de Cod Civil care le interzic în acest moment, ci și, pe fondul volatilității normelor sexuale de astăzi, la legiferarea poligamiei, a uniunilor incestuoase și a pedofiliei. În cele din urmă, amendamentul a fost modificat la o formă îndulcită, care prezintă însă aceleași riscuri, după cum am explicat aici.
Care este, totuși, legătura între pedofilie și orientarea sexuală? Nu este pedofilia o stare patologică? Momentan, da, este. La fel a fost însă considerată până în urmă cu 30 de ani și homosexualitatea! După același tipar, astăzi există un curent de opinie academică tot mai puternic care cere considerarea pedofiliei drept o „orientare sexuală”. Ceasul până la momentul la care pedofilia va fi scoasă din manualele de patologie ticăie. Vă invităm să urmăriți interviul de mai jos și veți înțelege de ce introducerea unor astfel de formulări categorice în legea fundamentală este absolut inacceptabilă. Mai ales că dezbaterile nu s-au încheiat! Menționăm că i-am remis această traducere și d-lui senator Chiuariu, de ale cărui bune intenții nu ne îndoim. De asemenea, citiți articolul Manifestul banditismului sexual. Începe legitimarea „științifică” a pedofiliei. De asemenea, Urâciunea pustiirii: Olanda deschide calea (și) pentru legalizarea pedofiliei precum și Profu’ de pedofilie. Un apologet al pedofiliei, invitat la București.
Este pedofilia o „orientare sexuală”? Interviu cu dr. Vernon Quinsey (Universitatea Queens, Canada)
Societatea a căutat mult timp cea mai bună modalitate de a gestiona şi de a reabilita delincvenţii sexuali. Acest lucru nu a fost niciodată mai evident ca în cursul lunii trecute, când Jerry Sandusky, un antrenor de fotbal pensionar din Pennsylvania a fost arestat şi acuzat pentru molestarea unor băieţi de-a lungul timpului, în vreme ce colegii lui i-au ignorat comportamentul. În timp ce Statele Unite reevaluează modul în care pot să îşi protejeze copiii, un psiholog canadian sugerează o modalitate controversată de raportare la această problemă.
Doctorul Vernon Quinsey, profesor emerit al Catedrei de Psihologie a Universităţii Queens, a depus o mărturie în faţa parlamentului canadian, în luna februarie [2011, n. tr.] conform căreia pedofilia trebuie să fie considerată drept o orientare sexuală. Deşi pare să bată câmpii, Quinsey nu e singur. Un număr din ce în ce mai mare de medici îi împărtăşeşte punctul de vedere şi consideră că ar putea să ajute societatea să îşi formuleze o atitudine utilă în ceea ce îi priveşte pe cei ce abuzează sexual copiii.
Reporter: În primul şi în primul rând: Care este definiţia unui pedofil?
Vernon Quinsey: Unele persoane par să fie destul de confuze în ceea ce priveşte această definiţie deoarece nu pot face distincţia între infracţiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor şi pedofilie. Există cazuri când cei care comit infracţiuni împotriva copiilor nu sunt pedofili. Pedofilia este un termen de diagnostic clinic care se referă la acei oameni care preferă, în loc de parteneri sexuali adulţi, copii pre-puberi. Nu toţi cei care comit comit infracţiuni având ca ţintă copiii sunt pedofili. De exemplu, în cazul unui un bărbat care se culcă cu o adolescentă care îi spune că este majoră, nu putem vorbi de pedofilie. Pedofilii preferă copiii care nu au conformaţia fizică a unui adult. Un alt lucru pe care aş vrea să îl scot în evidenţă este acela că, în ultimele decenii, cazurile de pedofilie s-au împuţinat, ca de altfel toate infracţiunile sexuale. Dacă v-aţi baza doar pe ce zice presa, nu v-aţi da seama.
Rep.: Faceţi parte din categoria din ce în ce mai numeroasă a acelor psihologi care spun că pedofilia trebuie să fie considerată o orientare sexuală. De ce?
Quinsey: O parte a definiţiei pedofiliei se referă la o persoană care preferă un anumit tip de partener. Acest lucru se poate măsura în laborator cu ajutorul unei metode pe care o numim falometrie și care ne permite sa măsurăm modificările fluxului sanguin de la nivelul organelor genitale ca răspuns la stimuli vizuali sau diverse relatări. Chiar dacă nu e perfectă, această metodă este cea mai bună modalitate pe care o avem pentru a măsura preferinţa sexuală a unui bărbat. Pedofilii, spre deosebire de ceilalţi bărbaţi, arată un interes sexual considerabil pentru copiii prepuberi. Din câte ştim – şi sunt mulţi cei care au încercat – aceste preferinţe sexuale nu pot fi modificate prin nicio metodă care s-a încercat până acum. Deci s-ar părea ca pedofilia este o orientare sexuală. Dacă vă gândiţi la o orientare sexuală precum heterosexualitatea masculină, studiile falometrice arată o preferinţă crescută a acestora pentru femei, şi nu pentru bărbaţi. Acest interes este stabil la vârsta adultă, nu poate fi modificat. La fel stau lucrurile şi în cazul pedofiliei.
Rep.: Cum devine cineva pedofil? Te naşti aşa?
Quinsey: Nu se ştie. S-au făcut foarte puţine investigaţii genetice şi aproape că nu există cercetări ale efectelor transformărilor intrauterine. Ştim însă că pedofilii au creierele diferite de cele ale celorlalţi bărbaţi. James Cantor, de la Centrul pentru Sănatate Mentală şi Dependenţe din Toronto, a demonstrat acest lucru. Opera lui despre aceste diferenţe dintre structurile cerebrale este probabil cea mai bună. (detalii http://individual.utoronto.ca/james_cantor/blog2.html)
Rep.: Există femei pedofile?
Quinsey: Sunt câteva cazuri de femei pedofile înregistrate de-a lungul timpului, dar numărul lor este atât de scăzut încât nu se poate spune cu siguranţă dacă ele există cu adevărat.
Rep.: Presupunând că pedofilii au o structură neurală specifică ce le determină comportamentul, este oare o misiune imposibilă încercarea de a-i schimba?
Quinsey: Din ceea ce știm, nu există nici un leac pentru pedofilie, dar oamenii pot învăţa să îşi controleze pornirile şi să evite situaţiile extrem de riscante. Dovezile despre eficiența tratamentelor – adică dacă psihologii clinicieni pot diminua probabilitatea ca pedofilii să recidiveze – sunt controversate. Dacă iei toate aspectele în considerare, nu există un consens general cu privire la cât de eficiente sunt aceste programe în a-i ajuta pe aceşti oameni să îşi controleze pornirile. Din perspectiva serviciilor sociale, trebuie să faci ceva cu ei. Şi unul din lucrurile pe care le facem – şi îl facem destul de bine – este să afirmăm că există riscul ca pedofilii să recidiveze. Acest risc variază considerabil de la un caz la altul. Este foarte probabil ca unii să recidiveze, pe când alţii nu, şi noi putem să măsurăm asta. Avem, prin urmare, un instrument care ne permite să decidem de ce tip de supraveghere au nevoie pentru a preveni recidiva şi cât de atenţi trebuie să fim la riscul pe care îl prezintă.
Rep.: Din punct de vedere biologic, este imperativ necesar ca oamenii să facă sex. Cum ar putea să facă şi pedofilii acest lucru, fără a dăuna societăţii?
Quinsey: Sunt mulţi oameni care nu au relații sexuale. Ei se masturbează, văd materiale pornografice. Există modalităţi de obţinere a plăcerii care nu presupun un partener. Dar nu există o soluţie rapidă. Nu există răspunsuri uşoare. Se vorbeşte mult despre castrarea chimică a pedofililor, dar dovezile în ceea ce priveşte castrarea chimică nu sunt încurajatoare. Există efecte adverse groaznice. Pedofililor nu le face plăcere să ia medicamentele pentru castrarea chimică, şi dacă un pedofil reprezintă un risc major, trebuie să oferi garanţia că le va lua. Aceasta ridică tot felul de probleme morale. Cel mai important lucru pe care lumea trebuie să îl înţeleagă este că tratamentul şi abordarea problemei pedofililor este ceva ce presupune timp şi muncă, finanţare şi oameni care să facă această muncă. Pentru că problema nu dispare pur şi simplu.
Rep.: Credeţi că desenele pornografice (cu copii) destinate acestora ar trebui permise, în ideea în care le-ar aduce oarece uşurare şi nu ar mai afecta copiii în realitate?
Quinsey: Bună întrebare. Mă îndoiesc însă că s-ar putea încerca aşa ceva câtă vreme există legi împotriva acestora. De asemeni, unii oameni s-ar întreba dacă nu cumva le-ar încuraja comportamentul.
Rep.: Dacă preferinţele pedofililor nu pot fi schimbate, s-ar părea că încarcerarea nu le va schimba comportamentul în acelaşi mod în care i l-ar schimba unui spărgător de bănci, de exemplu. Credeţi că pedofilii ar trebui băgaţi la închisoare?
Quinsey: Depinde de riscul pe care îl prezintă. Dacă e unul ridicat, societatea trebuie protejată într-un fel şi se poate găsi un loc în care să fie izolaţi de restul lumii. Dar acesta nu trebuie să fie neapărat o închisoare. Şi, în unele cazuri, li se poate da drumul înapoi în sânul comunităţii şi puşi sub supraveghere.
Rep.: Gândul că locuiesc în acelaşi cartier cu un pedofil este unul cu care puţini oameni se pot împăca.
Quinsey: Bineînţeles. Din punctul acesta de vedere, pedofilii au ceva în comun cu alţii care prezintă o ameninţare pentru comunitate: oamenilor nu le place să stea alături de ei. Acesta este motivul pentru care ajung, inevitabil, în cartiere cu o reputaţie mai puţin bună. Nu este ceva de dorit, deoarece e mult mai uşor ca pedofilii să recidiveze astfel.
Rep.: Ştiind toate câte ştiţi despre ei, v-aţi dori să locuiţi în acelaşi cartier cu un pedofil?
Quinsey: Cred ca toţi cetăţenii trebuie să accepte un anumit grad de risc pentru a avea o existenţă normală. Nu putem trăi într-o siguranţă totală. Chiar eu stau într-un cartier cu câteva case locuite de cei aflaţi sub supravegherea strictă a poliţiei, în unule dintre ele aflându-se şi câţiva foşti condamnaţi pentru molestarea copiilor. Nu prea există alternative. Oamenii trebuie să trăiască undeva. Ceea ce îţi poţi dori pentru cineva cu un cazier încărcat, nu neapărat pedofil, este să aibă un loc unde să stea în condiţii decente şi o supraveghere temeinică. Când obţin acest lucru, este bine pentru toată lumea.
