[box type=”shadow”]Îngrijorarea privitoare la extinderea prin „contagiune” în Europa a efectelor deciziei Curții Supreme a SUA de a legaliza, nedemocratic, „căsătoria” unisex, sunt exprimate în acest material de opinie al juristei italiene Mariana Orlandi, apărut în cotidianul italian catolic La Croce, 30 iunie 2015.[/box]
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este interpretată ţinând cont și de evoluţia dreptului american, deci chestiunea legiferării de către Curtea Supremă a SUA a „căsătoriei” unisex ne priveşte îndeaproape.
Autori prestigioşi şi meticuloşi au precizat deja primejdiile şi pericolele pe care le comportă sentinţa Curţii Supreme americane. Am vorbit despre riscul existent în cazul în care libertăţii individului îi sunt atribuite caracteristicile unei concesii judiciare, în loc să fie înrădăcinată în propria-i natură şi să se manifeste într-un proces democratic de afirmare pe cale legislativă.
Faptul că libertatea de expresie, libertatea de educaţie şi cea religioasă a poporului american au fost profund rănite, a fost declarat cu vervă şi în mod trist de către judecătorii în dezacord; după părerea lui Roberts, Scalia, Thomas şi Alito, impunerea „căsătoriei între persoane de același sex” în întreaga SUA este o lovitură dură pentru societatea americană şi democraţia acesteia, iar consecinţele vor fi, în mod inevitabil, grave.
În special două articole, scurte şi clare, ale profesorului Massimo Introvigne (profesor de sociologie la Universitatea Pontificală din Roma, n. trad.), deloc începător în ceea ce priveşte apărarea libertăţii religioase şi expert în cultura şi drepturile din spațiul nord-american, ne-au atenţionat în legătură cu urmările importante ale acestei sentinţe.
Bazându-ne pe afirmaţiile judecătorului Kennedy, ce a redactat decizia majorității, putem spune că gândurile sale ne-au ilustrat, în primul rând, modul cum dezinteresul şi neatenţia noastre la binele comun au condus la instaurarea acelei tehnocraţii care, pentru Benedict al XVI-lea, se împletea cu abuzul puterii judiciare în înlocuirea voinţei electorilor cu decizia Curţii. Tehnocraţie ce reprezintă sfârşitul, antiteza democraţiei, recunoscută de Papa Francisc drept o sursă şi un stimul pentru noile şi periculoasele „colonizări ideologice”. Şi spun dezinteresul „nostru” pentru că nu este o minoritate acea parte din Europa care sărbătoreşte sentinţa americană, şi ce-şi doreşte curând „importarea” ei aici. Vorbesc despre „noi” pentru că din punctul de vedere al chestiunilor sociale, antropologice şi existenţiale, cultura occidentală, de o parte şi de alta a Atlanticului, în fond, nu este diferită.
În baza studiilor făcute de dl. profesor Introvigne, remarcăm un risc îngrijorător, recunoscut de însuşi unul din judecătorii în dezacord, John Roberts. De acum înainte, oricare teorie, oricare opinie ce exprimă faptul că o căsătorie este diferită de o relaţie homosexuală – şi, prin urmare, tratamentul juridic al unuia şi altuia ar trebui sau ar putea să fie diferit – vor putea fi afirmate, cu siguranţă, dar se vor putea baza doar pe argumente legate de „religie”. Opinia „discordantă”, cu alte cuvinte, va ţine definitiv de sfera religioasă şi de cult şi va fi exclusă din domeniu public. Niciun duhovnic, niciun preot, niciun imam nu vor mai putea vorbi despre importanţa căsătoriei heterosexuale, despre înrădăcinarea sa în societate, despre oportunitatea sa socială pentru binele fiilor şi fiicelor și al întregii comunităţi; nu vor putea vorbi despre calităţile şi valorile exclusiv ale familiei naturale, decât făcând apel la „Revelaţie”, la dogmă, la scrieri. Acelaşi lucru va fi valabil pentru politicieni, părinţi, oameni de ştiinţă, profesori, psihologi, scriitori.
Singurul adevăr va fi cel descris de judecătorul Kennedy în argumentarea sa. Ne întrebăm dacă Universităţile americane vor mai invita experţi străini să vorbească, dacă profesori precum Mary Ann Glendon (Harvard Law School) sau Robert P. George (Princeton) îşi vor putea exprima părerea, vor putea afirma despre căsătorie că reprezintă numai uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Ne întrebăm dacă vom mai putea publica articole precum acesta. Şi suntem siguri că teama noastră este fondată, așa cum este declarat chiar de judecătorul Roberts, care este şi preşedintele cele mai importante curţi constituţionale din lume.
Pentru cine va mai vrea să citească articolele mele, promit că voi scrie în curând despre cele mai evidente aporii, despre o sentinţă inconsistentă ce este clar contrară principiilor federale şi democratice, fondată pe convingeri personale și nu pe drept, pe oportunitatea politică și nu pe legitimitate, pe o idee prost înţeleasă de libertate individuală, de egalitate. Dar vă dezvălui o problemă: decizia luată de Curtea Supremă a Statelor Unite ne implică pe toţi.
Această chestiune ne priveşte îndeaproape, deoarece chiar fiind mai puțin vagă decât Bill of Rights (denumire sub care se regăsesc primele zece Amendamente la Constituția SUA, considerate un fel de „convenție” privind drepturile civile în această țară, n. trad.), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este interpretată ţinând cont și de evoluţia jurisprudenței americane, care în doar câțiva ani va ajunge şi la noi. Şi ne mai interesează şi datorită modului în care „dreptul la viaţa privată” şi „respectul pentru viaţa de familie” (principii enunțate în Convenție, n. trad.) s-au impus în legislaţiile noastre. Comparaţia cu SUA ne priveşte, îi priveşte atât pe italieni cât şi întreaga Europa, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO – este conştientă de activismul judiciar (actul de legiferare de către curțile de judecată prin decizii; este un abuz întrucât instanțele au ca rol să interpreteze legea existentă și nu să creeze legi noi, n. trad.). Măiestria interpretativă a judecătorilor CEDO este destul de întinsă. Judecătorii noştri sunt în număr de 47: cei mai mulţi ne sunt necunoscuţi; ca să nu mai vorbim despre studiile lor juridice: despre acestea cunoaștem foarte puţine lucruri. Și, mai mult de atât: dezbaterea europeană legată de recunoaşterea „căsătoriilor” homosexuale nu este mai puţin actuală decât aceea ce s-a petrecut joia trecută dincolo de ocean, şi nimic nu ne face să credem că expresia „american trend” va ieşi din uz.
Nu avem nici un motiv să credem că sentinţa americană nu poate fi „importată” în Europa în viitorul apropiat. Mă întreb, de fapt, cât de mult timp vom putea împiedica „văduvul” unui cuplu homosexual american ce s-a transferat în Toscana, să moștenească locuința „soţului”. Cât de mult se va putea opune tatăl biologic italian, adopţiei fetiței sale de către noua „prietenă” americană a fostei lui soţii. Chiar avem încredere că fiecare stat european se va opune cu toate forţele la ceea ce pentru Statele Unite reprezintă, iată, de acum, un drept fundamental? Iertaţi-mă, dar nu prea cred. Dimpotrivă, încep deja să îmi imaginez consecinţele politice, tărăboiul mediatic, avertizările cu sancţiuni din partea lui Obama şi a echipei sale, odată cu apariţia acestor situaţii.
Este important ca fiecare dintre noi să iasă din pielea „intelectualului european”, al aceluia care se simte „diferit”, parte dintr-o cultură imună la aceste „derive anti-democratice” („… doar nu trăim în America”). Diferenţa dintre drept şi dorinţă, dintre raţiune şi sentimentalism riscă să se piardă pe bătrânul nostru continent. Trebuie să scriem, să discutăm, nu trebuie să ne descurajăm niciodată, pentru că dacă acel lipsit de valoare şi ipocrit concept „Dragostea învinge”, nu ar fi demascat imediat în falsitatea sa, am risca o luptă inutilă cu Parlamentele naţionale. Familia ar risca să se prăbușească într-o prăpastie. Ca să nu mai vorbim despre drepturile copiilor.
De aceea, consider că este în interesul nostru să ne batem împotriva absurdei sentinţe a Curţii Supreme americane. Și este datoria noastră să semnăm petiţia prin care poporul American îi cere propriului Parlament să repare daunele acestei sentinţe care nu are nimic în comun cu juridicul. Dacă nu facem ceva, tot ceea ce s-a petrecut peste hotare pe 26 iunie se va întâmpla şi în Europa. Puternica şi stimata Curte Europeană a Drepturilor Omului va spune Parlamentelor naţionale că acea căsătorie homosexuală reprezintă un drept fundamental. Și nu va exista spaţiu pentru obiecţii.
