Patriarhul Daniel: „Să fim mărturisitori apărând și promovând familia binecuvântată, bazată pe Căsătoria dintre un bărbat și o femeie.”
Această declarație a Patriarhului Daniel se adaugă unui șir deja lung de declarații ale unor ierarhi și preoți în sprijinul inițiativei cetățenești de clarificare a definiției Căsătoriei în Constituția României, inițiativă susținută de trei milioane de români.
Am văzut, pe de altă parte, o întreagă campanie a unei părți a presei și a unor așa-ziși „influenceri” care acuză Biserica că promovează inițiativa cetățenească a Referendumului pentru Căsătorie. Unii au mers până acolo încât au spus: nu vor avea „tupeul” să vorbească ziua, în amiaza mare, în biserici despre asta. Sau: nu vor avea „tupeul” să le vorbească părinților și liceenilor despre asta. Vor vorbi, cel mult, pe ascuns, „noaptea ca hoții.”
Le iau pe rând. De ce să nu aibă Biserica curajul să le vorbească creștinilor despre temele bisericii? Dacă Biserica nu le vorbește creștinilor despre virtuțile creștine, despre ce ar trebui să le vorbească – despre virtuțile telefoanelor iPhone? Dacă Biserica nu le vorbește creștinilor despre viața veșnică a oamenilor care cred în Hristos, despre ce ar trebui să le vorbească – despre viața veșnică a bateriilor cu litiu? Și dacă biserica nu le vorbește creștinilor despre familia binecuvântată, despre ce ar trebui să le vorbească creștinilor – despre ingineriile sociale neomarxiste care erodează și demantelează familia?
Apoi, de ce să nu aibă Biserica curajul să le vorbească creștinilor despre temele Bisericii la lumina zilei – în biserici și, de ce nu, în școli? România NU este, dragi jurnaliști și „influenceri” sceptici, un stat laic. România recunoaște, în acest moment, 18 culte religioase, printre care se numără și cultul majoritar creștin-ortodox. Această recunoaștere presupune o serie de drepturi – inclusiv dreptul de a le vorbi creștinilor despre temele creștine, mergând ACOLO UNDE SE GĂSESC CREȘTINII. Și, deocamdată, mai mult de 90% din populația țării se declară nu sceptică, nu atee, ci creștină.
Așadar, este o situație când cea mai bună întrebuințare a atitudinii sceptice este să-și pună la îndoială propriile asumpții. Pentru că, altfel, am vorbi despre un joc nelegitim de aducere a marginalității extreme în centru, și de a împingerii a centrului la periferie. „Dumnezeu există” trebuie să fie prin orice mijloace înlocuit cu „Dumnezeu nu există”. O atitudine marginală pentru o stare a societății este promovată ca trebuind obligatoriu să fie centrală; este un joc al șantajului emoțional și al intimidării, în care majoritatea cedează, eliberează centrul, iar golul creat este ocupat, triumfal, de atitudinea extrem-marginală. Și să nu ne înșelăm – atitudinea marginală despre care vorbim nu ar fi nicidecum o atitudine neutră: nu vorbim despre agnosticism, ci vorbim despre ANTICREȘTINISM. Vorbim, în fapt, despre fanatism anticreștin. Și acesta, ar fi, abia, un tupeu cu totul nemăsurat, și o atitudine cu totul nepermisă în spațiul public.
În sfârșit, Patriarhul a spus astăzi că „un popor este binecuvântat când are familii care nasc copii”. Ce ne-am aștepta să spună Patriarhul BOR – că un popor este binecuvântat când are „creștini” care urmăresc, cu orice preț, plăcerea individuală, loisirul, și evită cu orice preț misiunea și sacrificiul întemeierii unei familii pentru a naște și educa generațiile viitoare? Cu atât mai mult cu cât România a ajuns, în aceste zile, la cel mai scăzut nivel al natalității după cel de-al Doilea Război Mondial, pierde în fiecare lună peste 10.000 de locuitori, are o populație tot mai îmbătrânită, și unii spun că mai avem un milimetru până la așa-numita „spirală a morții” – punctul dincolo de care declinul demografic ar fi ireversibil?