„Fericit este omul care-și umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașul său în poartă” (Ps. 126,5)
Din Scrisoarea pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
„Bucurie mare a fost, așadar, atunci când S-a născut după trup Fiul lui Dumnezeu. Bucurie mare este și atunci când omul se întoarce la Dumnezeu, renăscând duhovnicește. Mai există însă o bucurie, izvorâtă din bucuria Nașterii Domnului și din bucuria renașterii întru Hristos a omului, și anume bucuria venirii pe lume a unui copil.
Asupra acestei sfinte, mari și binecuvântate bucurii a nașterii de prunci dorim a ne opri o clipă astăzi, în ziua de praznic a Nașterii Domnului.
Nașterea de prunci a fost considerată de-a lungul vremii în toate tradițiile popoarelor o mare binecuvântare de la Dumnezeu revărsată asupra tatălui, mamei, fraților și surorilor mai mari, asupra întregii familii.
Zdruncinându-se adânc temeliile spirituale ale umanității în ultimele veacuri, nașterea de copii și-a pierdut mult, în conștiința multora, din aureola sa de har, bucurie și binecuvântare. Căutarea unei vieți cât mai comode și lipsite de grijă, diminuarea sau chiar pierderea simțământului jertfirii pentru celălalt în viața de familie duc la limitarea nașterilor la unu sau cel mult doi copii. Aceste manifestări, încurajate de legislații permisive în ceea ce privește avorturile, de comercializarea produselor anticoncepționale, care tot abortive sunt, de politici educaționale distructive în privința nașterii de prunci, prin mass-media și nu numai, sunt, în cele din urmă, consecința înstrăinării omului de Dumnezeu și expresia lipsei de nădejde în purtarea Lui de grijă.”
„În aceste zile de praznic, pline de bucuria Nașterii lui Hristos, este bine să fim pătrunși de adevărul că aducerea pe lume a unui copil este izvor de bucurie, de bine și de binecuvântare pentru întreaga familie. Să întrebăm mamele în vârstă și pe soții lor, care au adus pe lume mulți copii, și ne vor spune că nu regretă nici un moment faptul de a fi avut o familie numeroasă. Vor zice că a fost greu, au fost și momente de cumpănă, dar acum, spre apusul vieții pământești, se bucură că au avut mulți copii. Să întrebăm și femeile sau bărbații în vârstă care n-au avut copii și toți, aproape toți, vor mărturisi tristețea de a fi fost lipsiți de copii sau de a se fi lipsit ei înșiși, prin avort sau anticoncepționale, de nașterea de prunci.
Să privim la familiile care și astăzi au, prin mila Domnului, mulți copii. Le este greu, au dificultăți materiale mari, dar bucuria le este pe măsură în cele mai multe cazuri. Copiii se ajută unul pe altul, se obișnuiesc de mici cu greutățile vieții, devin mai curajoși în fața obstacolelor, căci au experimentat de mici depășirea lor. În asemenea familii, dragostea între frați și surori este mare, spiritul de jertfă le definește viața, se mulțumesc cu puțin, sunt mai generoși, altruiști și, în genere, acceptă mai ușor unele privațiuni sau neîmpliniri personale. Relația lor cu părinții este frumoasă: îi ajută, îi înțeleg, îi iubesc.
Cele spuse mai sus nu sunt imaginare, nu sunt invenții, cum poate ar gândi cineva, ci sunt izvorâte din constatări personale, din viața unor familii de preoți sau de credincioși cu mulți copii, familii care împodobesc și astăzi unele parohii ortodoxe din țară și din străinătate. În aceste familii, în ciuda aparențelor, bucuria este la ea acasă. Sunt uneori lipsuri, alteori dorința de a avea bunuri materiale mai multe, sunt nopți nedormite și momente de cumpănă, dar bucuria de a fi mulți, de a fi împreună, de a fi sub ocrotirea lui Dumnezeu este imensă.”
„Am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre sfârșitul anului 2011 de la Nașterea lui Hristos. A fost un an în care Sfântul Sinod al Bisericii noastre s-a aplecat cu mai multă atenție asupra Sfintelor Taine ale Botezului și Cununiei ca fundamente ale familiei creștine. Toți membrii Bisericii au fost chemați ca, într-un fel sau altul, să mediteze la perspectiva creștină în ceea ce privește nașterea, creșterea și educarea copiilor. Nădăjduim ca această preocupare a întregii noastre Biserici față de familia creștină să aducă roadele așteptate, și anume: tinerii să-și întemeieze familii creștine ferindu-se de desfrânare; în familii să se nască, rod al iubirii dintre soț și soție, pruncii binecuvântați de Dumnezeu; copiii să fie crescuți în frica de Dumnezeu, iubirea de neam și rușinea de oameni, după cuvântul bătrânilor noștri înțelepți de altădată.
Anul Nou, 2012, își va deschide în curând porțile. Vor fi zile bune și mai puțin bune, căci viața omului este alternanță de cer senin și furtună. Dacă în anul care vine familiile creștine vor fi mai numeroase, stăruind în „credință, în iubire și în sfințenie”, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur; dacă flagelul avortului, divorțului, desfrâului sau păcatelor contra firii va înceta sau, cel puțin, își va diminua din prăpădul lui distrugător; dacă mamele tinere vor da naștere copiilor cu care le-a binecuvântat Dumnezeu; dacă rugăciunea va fi stăruitoare, săvârșirea Sfintei Liturghii mai deasă și cu adânc duh de smerenie și stare de prezență; dacă românul va înțelege că fără Dumnezeu nu poate realiza nimic frumos, adânc și adevărat, atunci Anul Nou 2012 va fi un „an bineplăcut Domnului”, adică un răstimp de pace, nădejde, iertare între învrăjbiți, frățietate și nezdruncinată credință în Dumnezeu – izvorul a tot binele.” (integral aici)
Din Pastorala Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului
„Praznicul Naşterii Domnului este sărbătoarea care de două mii de ani a adus mângâiere şi bucurie pentru toate mamele din lume. Aceste mame, întotdeauna când s-a născut un copil, s-au bucurat, ştiind că Iisus, Care S-a născut într-o iesle, este Fiul lui Dumnezeu Care conduce cerul şi pământul şi că El scrie în cartea vieţii pe toţi copiii ce se nasc pe pământ şi le pregăteşte loc în Împărăţia lui Dumnezeu la toţi cei ce primesc viaţă, când se zămislesc în sânul mamei, din împreunarea bărbatului cu femeia lui. Atunci, la zămislire, fiecare făptură care ia chip de om primeşte suflet viu, suflet nemuritor de la Dumnezeu. De aceea, cel ce îndrăzneşte să se atingă de acest prunc care a primit viaţă în pântecele mamei lui ucide un om cu suflet viu şi pentru toţi cei ce omoară aceşti copii, înainte de a se naşte, pedeapsa va fi mai mare decât a celui ce ucide un om, pentru că aceia n-au lăsat să vină la viaţă această făptură omenească, să vadă creaţia care ne vorbeşte despre Dumnezeu„.
Oamenii pot găsi fericirea în familie
„Copiii se nasc în familie. Familia este întemeiată de Dumnezeu înainte de a cădea Adam şi Eva în păcat”. „În familie s-a păstrat o părticică din bucuriile Raiului. De aceea, familia este un dar de la Dumnezeu. Este un loc în care se poate crea o stare care să facă viaţa omului fericită. Starea aceasta s-a întunecat, s-a stricat, s-a pierdut când omul a uitat de Dumnezeu şi a început să-şi facă idoli din pofte şi plăceri pământeşti. Familia atunci s-a pustiit, omul a devenit nefericit. Femeia a devenit roaba bărbatului, femeia nu mai era soţia lui, nici mama copiilor lui, nici copiii nu mai făceau bucurie părinţilor. Aşa a ajuns viaţa fără de Dumnezeu”.
Iisus Hristos a binecuvântat nunta şi familia
„Fiul lui Dumnezeu, Care nu S-a zămislit din plăcerea trupească nici din poftă bărbătească, ci de la Duhul Sfânt, a reabilitat starea paradiziacă pe pământ. Participând la nunta din Cana Galileii, a binecuvântat nunta prin lumina evangheliei Sale, a readus în familia în care sunt respectate poruncile lui Dumnezeu atmosfera Raiului”. […] Bărbatul „nu are dreptul să fie un desfrânat, ci bărbat al unei singure femei, un bărbat curat, un om care cinsteşte şi iubeşte curăţia, cum iubeşte monahul fecioria. Femeia ţine în cămin focul sacru al iubirii. Ea, femeia, nu lasă să se stingă acest foc, focul dragostei, care se întreţine, care se alimentează de două izvoare sfinte, netrecătoare: dragostea de bărbatul ei şi dragostea de copiii ei. Această dragoste nu lasă să se răcească căldura din familie, căldura din casă şi aşa fericirea se păstrează în cămin întotdeauna. Copiii culeg putere din ochii tatălui lor, din privirea mamei lor, din bunătatea şi din frumuseţea tatălui lor, care are viaţă cinstită şi curată, şi de aceea copiii cresc, ascultă şi se mândresc cu tatăl lor şi se încălzesc şi cresc cu căldura ce vine din inima şi din cuvintele mamei lor”.
„Să aveţi grijă de copii”
„Vă rog părinteşte să apăraţi familia. Este cea mai importantă şi sfântă poruncă a lui Dumnezeu. Să aveţi grijă de copii. Copiii sunt cea mai frumoasă şi scumpă comoară a ţării noastre, a satelor şi oraşelor din România. „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi” (Mt. 19, 14) poporul român nu şi-a pierdut inocenţa, frumuseţea şi bunătatea copiilor. Vă spune acest lucru slujitorul sufletului vostru”. (Integral în cotidianul patriarhal Lumina)
