traducere după Real Women of Canada
S-ar putea crede că problemele legate de avort și homosexualitate discutate la ONU reprezintă principala preocupare pentru majoritatea membrilor ONU, deoarece enorm de mult timp le este dedicat. În realitate, doar un număr mic de state membre ale ONU sunt preocupate de aceste probleme. Mai puțin de 25 de țări din totalul de 193 de state membre ale ONU forțează aceste subiecte în mod constant pe agenda organizației. Presiunea majoră vine din țările nordice, din Uniunea Europeană și, desigur, din Canada, sub prim-ministrul Justin Trudeau. Din fericire, presiunea nu mai vine din SUA, care a luat o poziție pro-viață / familie sub președintele Donald Trump.
Este semnificativ faptul că nu există nici o mențiune despre avort sau homosexualitate în niciunul dintre tratatele ONU privind drepturile omului, dar discuțiile asupra acestor chestiuni continuă să provoace blocaj și lipsă de consens din nou și din nou. Ce este în spatele acestei situații?
Blocajul se datorează faptului că, la mijlocul anilor 1990, agențiile ONU și organismele de monitorizare a tratatelor, la care națiunile trebuie să raporteze din cinci în cinci ani pentru a confirma aderarea lor la tratatele ONU, au elaborat o strategie de „re-interpretare” a tratatelor privind drepturile omului pentru a „înscrie” avortul și homosexualitatea presupunând că, dacă aceste aspecte controversate sunt în mod constant prezentate ca fiind ‘necesare’ de către birocrații și agențiile ONU, statele membre ale ONU vor capitula și le vor accepta.
Date recente arată că peste jumătate din recomandările făcute de către organismele ONU de monitorizare a tratatelor pentru drepturile omului includ acum homosexualitatea și avortul, cerând schimbarea legilor interne ale statelor membre sub pretextul că aceasta este o cerință în temeiul tratatelor privind drepturile omului. Aceste solicitări sunt apoi folosite de ONG-urile pro-avort / homosexualitate pentru a presa statele membre să-și liberalizeze legile privind avortul, orientarea sexuală și identitatea de gen în țările lor. De exemplu, numai în 2016, Comitetul pentru drepturile omului, care monitorizează Acordul internațional privind drepturile civile și politice, a inclus solicitări pro-avort și pro-homosexualitate în 85 (!!) de recenzii ale rapoartelor privind implementarea Acordului, deși acesta nu menționează nici avortul și nici homosexualitatea.
Din fericire, aceste recomandări absurde ale comisiilor de monitorizare ale tratatelor ONU nu au un caracter executoriu. Ele sunt folosite doar ca un instrument de propagandă. Acesta este modul în care meciul se ‘joacă’ acum la ONU. Este o fraudă și este complet neetic.
