PRO VITA (București) și Alianța Familiilor din România s-au alăturat altor zeci de asociații și fundații pro-familie într-o poziție comună cu privire la proiectul „România Educată”, pus în dezbatere publică de administrația prezidențială și realizat de aceasta împreună cu experți din domeniu.
Observațiile și propunerile din Memoriul realizat de Alianța Părinților vizează aspecte precum reducerea vârstei minime pentru școlarizarea obligatorie, „educația parentală”, obligativitatea – fie și sugerată – a vaccinării, folosirea tehnologiei în procesul de învățământ și promovarea în școli a unei foarte vagi „diversități”. Fiecare dintre acestea au fost, separat, obiect al unor dezbateri anterioare – vezi spre exemplu aici.
Dincolo de aspectele punctuale însă, din Memoriu transpare, ca un numitor comun, preocuparea semnatarilor față de încercările repetate de restrângere a autorității parentale. Este o temă recurentă, chiar dacă mai puțin vizibilă, în viața societății românești. De la eliminarea simbolurilor religioase din școlile publice la promovarea avortului și a contracepției la adolescenți, de la obligativitatea grădiniței la înființarea avocatului copilului, de la cazul Bodnariu la recenta infamă „Strategie privind educația parentală”, de la vaccinarea obligatorie la suprimarea informării publice pe această temă, vizată a fost mereu slăbirea autorității părintelui.
Dar nu pentru ca această autoritate să-i fie transferată, așa acum se pretinde, copilului. Soarta lui, de care depinde soarta societății de mâine, va fi decisă de tot de adulți, doar că aceștia nu vor mai fi părinții, ci funcționarii statului și „experții”. Ultimii, departe de a fi cenzori ai autorității publice, participă nemijlocit la extinderea ei, interesul lor fiind adesea unul pecuniar. Spre exemplu, în „Strategia de educație parentală” erau prevăzute să fie alocate sume enorme al căror beneficiar erau chiar grupurile de „experți și ONG-uri” ce urmau să realizeze campaniile de „educare” a părinților.
Pe măsură ce strategiile care să „promoveze drepturile copilului” și instituțiile care să „poată fi sesizate cu încălcarea drepturilor copilului de către persoane private” se înmulțesc îngrijorător, remarcăm absența, din aproape oricare document și strategie, a referirilor la o încălcare a drepturilor copilului de către autoritatea publică.
Și în cazul „României Educate”, supus scrutinului este, în mod eronat, tot părintele. Proiectul abundă în abordări paternaliste şi tehnocratice, bazat pe competența presupus superioară a experților și tehnocraților, iar părintele/cetățeanul este văzut doar ca un beneficiar secundar şi pasiv al acestor politici.
Semnatarii Memoriului – Alianța Părinților împreună cu 60 de asociații și fundații pro-familie – insistă, în primul rând, ca autoritatea publică să fie prezentă cât mai limitat în viața familiei. Dacă ne dorim ca ea, familia, să redevină centrul vieții sociale, să fie redusă sărăcia, să fie îmbunătățită starea generală de sănătate ori să crească nivelul de educație, trebuie stopat „ajutorul” dat cu forța de binomul alcătuit dintr-un Stat greoi, incapabil, în general, să gestioneze până și treburi publice esențiale, și o pleiadă de ONG-uri producătoare de strategii și de „experți” cu o orientare ideologică cel puțin discutabilă.
Petre Costea, Alianța Familiilor din România
Bogdan Stanciu, PRO VITA (București)