Sursa: PRI.org, 15 ianuarie 2015
Autor : Celeste McGovern
La începutul acestei săptămâni, Institutul pentru Cercetarea Populației a lansat un raport care prezintă unele dintre ororile taberelor de sterilizare din India. Am atras atenția lumii întregi asupra complicității Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională în taberele de sterilizare coercitive din India. Printre dovezi, a fost un raport publicat de OECD ce descrie un program de multe milioane de dolari al USAID de reducere a fertilității în India.
LEGĂTURA USAID CU „REZULTATELE”
Raportul OECD elucidează modul în care USAID a încurajat dezvoltarea unui sistem de cote de sterilizare în India prin finanțarea cu grijă a activităților sale de acolo. Este folosit un mecanism unic, cunoscut sub numele de „plată în funcție de performanță (PBD)”, în cadrul căreia valoarea dolarului a fost atașat „unui set de rezultate specifice”, convenite între USAID și SIFPSA. „S-au stabilit obiective pentru realizarea la un nivel realizabil și ambițios pentru a se sublinia concentrarea pe obținerea de rezultate”, potrivit OECD.
Desigur, la suprafață părea ca și cum obiectivele privind populația au fost retrase. După cum sublinia USAID în scrisoarea sa către PRI, în această săptămână, legislația SUA interzice finanțarea lor. Amendamentul Tiarht din 1999 interzice Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) să finanțeze orice program de planificare familială, care are obiective sau cote, este coercitiv, are stimulente financiare sau de altă natură sau implică experimentarea non-consensuală. În cazul în care oricare dintre aceste cerințe este încălcată sau apare un „model sau o practică a unui abuz”, administratorul USAID are 60 de zile pentru a prezenta un raport de constatări și remedieri în fața Comisiei pentru relații internaționale, a Comisiei pentru Credite a Camerei Reprezentanților și a Comisiei pentru Afaceri Externe.
Era periculos pentru India să-și mențină cotele în văzul lumii, după toată publicitatea negativă a politicii unui singur copil din China, apărută în anii ’90, și, în 1996, India a adoptat o „abordare fără ținte” în planificarea familială. Dar investigațiile recente ale activiștilor pentru drepturile omului din India au descoperit ca obiectivele privind populația și cotele de sterilizare constituie activități de rutină și la scară largă. „Fiecare stat stabilește obiective, în planul său anual de sănătate, pentru sterilizarea femeilor, bărbaților, pentru inserarea a steriletelor și pentru distribuirea de pilule contraceptive”, se spune într-un raport din 2012 al Human Rights Watch (HRW), bazat pe interviuri cu 50 de lucrători indieni din domeniul sănătății. „Un organism al administrației centrale, Comitetul Național de Coordonare a Proiectului, reexaminează aceste obiective și alocă fonduri pentru planificare familială în fiecare stat”. [1]
Și fondurile, cel puțin în parte, provin de la USAID. Un raport al Proiectului Health Policy, din 2014, ce reprezintă un acord de cooperare pe cinci ani, finanțat de USAID în 2010 și implementat de Futures Group, Institutul Futures CEDDPA și alții, detaliază modul în care fondurile pentru Misiunea Națională de Sănătate Rurală din India, din statul Uttarakhand sunt dispersate printr-un labirint prin punerea în aplicare a Societăților de Sănătate Districtuale și organizațiile subordonate și modul în care „fondurile de la RCH Flexipool sunt folosite pentru programe de sănătate a reproducerii și a copilului, ce includ sănătatea mamei, sănătatea copilului, planificare familială, tabere JSY și RCH, și compensații pentru sterilizare”.[2]
Lucrătorii din domeniul planificării familiale de stat, muncind pentru a se asigura că cei care trimit banii sunt mulțumiți, pot ajunge la măsuri draconice pentru a-și îndeplini cotele.
„Ei strigă la cei care nu și-au îndeplinit obiectivele în timpul întâlnirilor. E umilitor”, a declarat un lucrător al Human Rights Watch. „Ei spun, dacă alții pot atinge obiectivul, de ce tu nu poți? Trebuie să știi de unele femei? Trebuie să ai rude sau contacte după ce ai lucrat prin sate? Folosește-le și adu femeile la operație [sterilizare]”.
„În cea mai mare parte a țării, autoritățile urmăresc agresiv obiective, în special, de sterilizare a femeilor, amenințând lucrătorii medicali cu reduceri salariale sau concedieri”, se mai afirmă în raportul HRW. „Ca urmare, unii lucrători în domeniul sănătății fac presiuni asupra femeilor ca ele să se supună sterilizării, fără a le oferi informații suficiente despre complicațiile posibile, despre ireversibilitatea procedurii sau despre practicile sexuale mai sigure după procedură”.
„Trebuie să mergi continuu la femei acasă”, a explicat un muncitor. „Uneori, într-o săptămână, trebuie să merg de 10 ori la casa unei femei”.
Este și motivul pentru care, la sfârșit de an financiar sau când se fac bugetele noi, obiectivele de sterilizare se pot umfla brusc în India. Dr. Abhijit Das de la Centrul pentru Sănătate și Dreptate Socială, a declarat investigatorilor HRW, că în statul Bihar, de exemplu, au fost „realizate” peste 150.000 de operații de sterilizare, în perioada 2005-2006, iar obiectivul pentru 2011-2012 a fost stabilit la 650.000 sterilizări, o creștere de aproape patru ori. În mod similar, statul de Madhya Pradesh a stabilit un obiectiv de 700.000 de sterilizări, dublu față de ceea ce se realizase în anii anteriori.
Politicile SIFPSA „fără obiective” au fost pur și simplu o gogoriță, potrivit căreia lucrătorii din domeniul planificării familiale ar fi renunțat la obiective. Site-ul SIFPSA descrie modul în care „i s-a dat un impuls programului de sterilizare de stat, după eșecurile din cauza introducerii abordării fără țintă și servicii extinse, prestate în tabere, prin finanțarea a 60.148 tabere sănătatea reproducerii și sănătatea copilului, integrate în 33 de districte [din Uttar Pradesh] și 5 districte din Uttranchal”.[3]
Și nu există nici un semn că India ar face un pas înapoi de la obiectivele sale pentru controlul populației. Un comunicat de presă, emis luna trecută de către Ministerul Sănătății și Bunăstării Familiei din India, detalia noile „programe și campanii de sensibilizare” ale guvernului „pentru a stabiliza populația țării”. Acestea includ un nou accent pus pe „sterilizarea post-partum”, un „proiect de compensare pentru acceptorii sterilizării”, proiect care a fost „îmbunătățit pentru concentrarea pe 11 state mari cu o rată a fertilității totale mare”, un Plan Național de Subvenționare a Planificării Familiale, care protejează „furnizorii și instituțiile acreditate împotriva litigiilor în caz de deces sau complicații, ca urmare a sterilizărilor”.
Comunicatul mai descrie modul în care guvernul a declarat Ziua Mondială a Populației o sărbătoare obligatorie, în 2013, marcată prin campaniile „Două săptămâni de mobilizare” și „Stabilizarea populației în două săptămâni”, campanii finanțate de guvern, marcate de creșterea activităților pentru controlul populației, inclusiv tabere. [4]
DEZGROPAREA STERILETULUI
În mod evident, taberele de sterilizare din India sunt coșmarul relațiilor cu publicul pentru oficialii din domeniul sănătății și pentru orice străin, implicat chiar la distanță. Nu e probabil modul în care formatorii de elită americani și „inovatorii” programelor de control al populației au prevăzut executarea acestor programe. Dar asta este realitatea.
Un alt nou „sistem” de stabilizare a populației enumerat de GOI este „accentul” pe dezgroparea steriletelor hormonale și de cupru, dispozitive intrauterine (DIU) care sunt implantate pe cale chirurgicală în uter, timp de cinci ani, pentru a preveni concepția.
DIU a ieșit din modă în SUA, în anii 1980, după ce peste 200.000 de femei americane au depus mărturie că au căpătat leziuni din cauza cunoscutului Dalkon Shield – și vânzarea lor nu și-a mai revenit deloc. Având în vedere complicațiile asociate cu DIU, din cauza deplasării acestuia (un studiu din 2014 a descris că migrarea lor în cavitatea peritoneală este o complicație cunoscută și a fost chiar dovedită migrarea lor în intestin), expulzarea lor, până la perforarea uterului și la infecție[5], e greu să nu te întrebi de ce o agenție de dezvoltare ar opta ca ele să fie folosite într-o țară în care femeile mor din cauza sterilizărilor neigienice. De asemenea, este cunoscut că steriletele cauzează sângerări abundente la unele femei, ceea ce ar însemna o problemă deosebită în rândul femeilor indiene, mai mult de jumătate din care (56%), potrivit HRLN, sunt anemice.[6]
Dar, în mijlocul anilor 2000, USAID a început să caute mai multe moduri de a reduce fertilitatea în țările în curs de dezvoltare și astfel s-a ajuns la acordul numit Cercetarea și Utilizarea Tehnologiilor pentru Sănătatea Reproducerii (CRTU), un acord comun, pe o perioadă de cinci ani (2005-2010), cu Family Health International, un grup cu sediul în Durham, Carolina de Nord (în prezent FHI360). FHI a început să lucreze într-un număr de țări, inclusiv în India, prin intermediul Ministerului Sănătății și Bunăstării Familiei (MoHFW), Consiliul pentru Populație, Consiliul Indian pentru Cercetare Medicală, Grupul Constella Futures, SIFPSA și, desigur, guvernul celui mai populat stat din India, Uttar Pradesh, în scopul sprijinirii „revitalizării” planificării familiale, „în special a DIU”.
În 2007, USAID a sponsorizat un simpozion cu FHI360, despre dezvoltarea unei „strategii cuprinzătoare pentru repoziționarea DIU”. Dr. L.B. Prasad, director general în Ministerul Sănătății din India, a subliniat încă o dată populația în creștere din India. El a spus că „metodele de limitare” prin contracepție (de ex., sterilizarea)” nu mai erau atât de acceptabile cum fuseseră odată și ca nu ar influența suficient de mult creșterea populației, din moment ce cuplurile sterilizate aveau deja numărul de copii dorit. Pentru a scădea numărul cu adevărat, a spus el, era nevoie de „spațierea nașterilor” și steriletul de cupru T380A era răspunsul de a fi „promovat prin schimbarea mentalităților și atitudinilor oamenilor și furnizorilor”.[7]
Aceasta explică de ce în prezent pe toate site-urile SIFPSA/ USAID/ și afiliaților lor din India, inclusiv cele care aparțin Jhpiego de la Universitatea „Johns Hopkins” și „Engender Health”, cuprind documentații voluminoase cu privire la beneficiile și necesitatea de a promova franciza socială (o autorizație acordată de către guvern unui grup de companii, pentru anumite activități comerciale, nota tr.) și acceptarea Contraceptivelor de Lungă Durată Reversibile (LARC), precum steriletul; consolidarea accentuată cu privire la marketingul social și franciza socială pentru a „crea o piață” și a „crește cererea” pentru dispozitive. Încă o dată, sunt înrolate agenții de publicitate și mass-media, furnizorii sunt instruiți în aspectele tehnice, iar lucrătorii comunități mobilizați în masă pentru a aduce femei la spitale pentru nașteri sigure, în condiții de igienă, ca acestora să li se insereze DIU la 10 de minute după ce au născut.
Un studiu publicat în octombrie 2014, în „Revista de Obstetrică și Ginecologie” din India, spune că inserarea postpartum a unui sterilet din cupru este „sigură și eficientă”, iar „stimulentele financiare acordate acceptorului, motivatorului și furnizorului, desigur vor aduce un progres substanțial în utilizarea PPIUCD în țările în curs de dezvoltare, precum India”.[8]
USAID pare să fi fost bine înaintea acestei tendințe. Un raport privind Evaluarea Finală a Inovațiilor în Serviciile de Planificare Familială din India/USAID, din mai 2013, aduce în discuție punerea în aplicare a unui sistem de compensare pentru DIU și sterilizări, fără nici o mențiune a Amendamentului Tiahrt. „Janani Suraksha Yojana (JSY), o intervenție pentru maternitate sigură din NRHM [Misiunea Națională de Sănătate Rurală], este implementată cu obiectivul de reducere a mortalității materne și neonatale prin promovarea nașterii instituționale în rândul femeilor sărace gravide”.
„Succesul sistemului este determinat de creșterea nașterilor instituționale în rândul familiilor sărace”, se explică în raport. „Toate mamele, indiferent de vârstă, ordinea nașterii sau nivelul de venit (BPL & APL) vor primi asistență în numerar, câte 1.400 de rupii, plătită integral la momentul nașterii. Activiștii sociali acreditați din sănătate [ASHA] primesc 600 rupii pentru orice femeie de la sat, pe care o însoțește, și 200 de rupii, pentru o naștere a unei femei din oraș”. Documentul USAID arată că sterilizarea este la fel recompensată, în cadrul sistemului, cu 600 rupii pentru o tubectomie și 1.100 de rupii pentru vasectomie.[9] Desigur, nu există nici o garanție că inserarea de sterilete în India va fi mai sigură, mai igienică sau mai etică decât în lagărele de sterilizare. Human Rights Watch a intervievat lucrători în domeniul sănătății, care au spus în India se implementează deja „abordarea de tip tabără” pentru sterilete (DIU). Un medic în Tamil Nadu a declarat că în taberele din districtul ei, se fac zilnic câte 30-35 inserări de DIU și activiști se documentează asupra cazurilor în care femeile cărora li s-a inserat dispozitivele fără consimțământul lor și li s-au refuzat cererile de îndepărtare a lor. [10]
FINANȚARE DE LA FUNDAȚIA GATES
USAID a declarat recent că nu mai sprijină filialele SIFPSA. Există noi strategii în joc și finanțarea venită din sectorul privat și specula corporatistă joacă un rol mai mare în prezent, deși există o suprapunere considerabilă între toate aceste agenții. Rajeev Shah, administratorul bugetului anual al USAID de 22 miliarde dolari, de exemplu, a petrecut mulți ani în funcții de conducere la Fundația „Bill și Melinda Gates”, înainte de a se lansa în cariera funcționar guvernamental.
Melinda Gates pare acum a fi liderul decontărilor programelor de sterilete pentru India și restul lumii in curs de dezvoltare. Site-ul fundației sale spune că a oferit, în 2014, 3 milioane de dolari Corporației Jhpiego, drept „sprijin pentru Divizia de Planificare Familială, Ministerul Sănătății și Bunăstării Familiale din India, Guvernului Indiei, astfel încât conduce și gestionează furnizarea de servicii de planificare familială voluntare, de înaltă calitate, în India, cu accent special pe șase state care au rata totală a fertilității mare, UP, Bihar, Jharkhand, Rajasthan, Madhya Pradesh și Chhattisgarh.[11] Melinda Gates a acordat alte 5 milioane de dolari pentru Abt Associates, cu sediul la Cambridge (Massachusetts), favorit al USAID, pentru a promova „coșul de contraceptive, inclusiv contraceptive injectabile”, cuplurilor în Bihar și Uttar Pradesh. [12] Melinda Gates a donat grupului FHI360 – care a lucrat în India în ultimele două decenii – 3 milioane de dolari pentru un studiu în mai multe instituții despre DIU.[13]
În timp ce Melinda Gates însăși s-a distanțat de controlul populației, legăturile sale cu planificarea familială sunt greu de descâlcit din ramificațiile controlului populației. Fundația sa a acordat Universității „Johns Hopkins” 15 milioane de dolari, în acest an, de exemplu, pentru a „promova responsabilitatea” programării planificării familiale în India și în alte țări.[14] Universitatea „John Hopkins” s-a aflat printre cei de la cârma IFPS în India, în ultimele decenii, când femeile au suferit cele mai barbare abuzuri de sterilizare. Dar Fundatia Gates a refuzat să răspundă la întrebările PRI despre programele sale în India.
Unii ar putea considera naivă abordarea „tehnologică” a planificării familiale USAID/Gates, având în vedere contextul cultural profund înrădăcinat în India. Rămâne întrebarea dacă dispozitivele intrauterine, mănușile din latex pentru sterilizări și prezervativele gratuite pentru bărbați, sponsorizate de SUA, vor face ceva pentru a ajuta cu adevărat femeile din țara aceasta, în care femeile sunt încă torturate până la moarte pentru vrajitorie [15], jumătate se căsătoresc înainte de vârsta de 18 ani și milioane de fete sunt ucise prin infanticid. Într-adevăr, abordarea USAID, ce crește consumul de medicamente și dispozitive medicale în Vest și reduce prin sterilizare numărul de copii născuți la femeile indiene – ceea ce înseamnă control al populației prin definiție – se pare că s-a adăugat la exploatarea și suferința femeilor din India.[16] Deja peste 20 de ani de istorie a Statelor Unite de susținere a acestei tiranii a controlului populației este înregistrată în rapoarte plictisitoare de guvern și politici ale ONG-urilor. Realitatea ne este arătată în detalii sfâșietoare de către activiștii pentru drepturile omului, de femeile însele, și de familiile și copiii lor, care le-au supraviețuit. America trebuie să se decidă acum dacă dorește ca această moștenire să continue.
Note
[1]India: Target-Driven Sterilization Harming Women, 12 iulie 2012. http://www.hrw.org/news/2012/07/12/india-target-driven-sterilization-harming-women
[2] Effectiveness of Fund Allocation and Spending for the National Rural Health Mission in Uttarakhand, India Block and Facility Report, martie 2014, The Policy Project. http://www.healthpolicyproject.com/pubs/377_UttarakhandPhaseFINAL.pdf
[3] SIFPSA website. http://www.sifpsa.org/ifps_project/key_achievements.htm
[4]“Population Stabilization.” Press Release of the Government of India Ministry of Health and Family Welfare, 5 decembrie 2014. http://pib.nic.in/newsite/PrintRelease.aspx?relid=112699
[5]Laparoscopic removal of migrated intrauterine device embedded in intestine.” Journal of the Society of Laparoendoscopic Surgeons, iulie 2014. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25419105
[6]Fact-Finding Report on Sterilization, Access to Contraceptive Information and Services, and Women’s Health in Bilaspur District, Chhattisgarh 14-18 November 2014, Human Rights Law Network.
[7]Symposium to Develop a Comprehensive Strategy for IUD Repositioning, Report of FHI 360, 3 martie 2008. http://www.fhi360.org/sites/default/files/media/documents/Symposium%20to%20Develop%20a%20Comprehensive%20Strategy%20for%20IUD%20Repositioning.pdf
[8]Evaluation of Safety, Efficacy, and Expulsion of Post-Placental and Intra-Cesarean Insertion of Intrauterine Contraceptive Devices (PPIUCD).”Mishra S. Journal of Obstetrics and Gynecology of India. Octombrie 2014. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25368457
[9]EVALUATION: USAID/India Innovations in Family Planning Services Project Final Evaluation Report, mai 2013. http://pdf.usaid.gov/pdf_docs/PA00JQ4B.pdf
[10]Vezi nr. 1.
[11]Gates Foundation website. http://www.gatesfoundation.org/How-We-Work/Quick-Links/Grants-Database/Grants/2013/11/OPP1084386
[12]Gates Foundation website. http://www.gatesfoundation.org/How-We-Work/Quick-Links/Grants-Database/Grants/2013/10/OPP1084463
[13]Gates Foundation website. http://www.gatesfoundation.org/How-We-Work/Quick-Links/Grants-Database/G…
[14]Gates Foundation website. http://www.gatesfoundation.org/How-We-Work/Quick-Links/Grants-Database/Grants/2013/04/OPP1079004
[15]210 women tortured to death for ‘witchcraft’ in Chhattisgarh, many await justice.”The Times of India, 6 decembrie 2014. http://timesofindia.indiatimes.com/india/210-women-tortured-to-death-for-witchcraft-in-Chhattisgarh-many-await-justice/articleshow/45397113.cms
[16] Vezi nr. 6.