Pe cine intalnim pe canapeaua psihanalistului? Pe transumaniști? Pe pacienți – bărbați, femei sau cupluri? Și cu ce probleme umane?
De ce anume transumaniștii pe canapeaua psihanalistului? Pentru a răspunde la această intrebare, avem trei psihanaliști, un terapeut sexolog și un moderator.(1)
Mai presus de toate, despre ce vorbim, lansează intrebarea André Corman?
„Eu, ca medic specialist in sexualitate, văd transumanismul ca pe o trecere a medicinii, care, de milenii, repară și menține potențialul fiecărei ființe umane, o trecere la o creștere a acestui potențial. Adică vom „hibridiza” ființa umană, cum e ea in natura sa, cu mașini, cu inteligență artificială, cu medicamente … ”
Astăzi, explică Jean-Richard Freymann, lucrăm foarte mult in societate cu o lume virtuală sau cvasi-virtuală, a spus el. Iar in ceea ce privește transumanismul, vorbim chiar de „a face dragoste cu un robot”! „Smartphone-ul a schimbat relația mult”, adaugă André Corman. „Utilizarea tehnologiei in sexualitate il face pe om complet dependent”. Și „unde este diferența dintre fantezie și realitate?”. A avea fantezii se intamplă foarte frecvent, a declarat Jean-Richard Freymann, dar ele nu sunt realizabile, totuși. Există intotdeauna un decalaj intre vise și realitate. „Dar cand această discrepanță nu este rezolvată, fantezia poate deveni un delir veritabil”.
Astăzi, in ce privește sexualitatea, suntem martorii unui moment ciudat, adaugă André Corman: „Ni se vinde o viața sexuală flamboaiantă, relații infinite, o mare fericire … Și, ca sexolog, in toată ziua, primesc in biroul meu un număr mare de cupluri, pacienți care au probleme cu sexualitatea”. Trebuie să ne intrebăm de ce oamenii sunt atat de fascinați de transhumanitate, inclusiv in ceea ce privește sexualitatea, spune el. „Contrar ceea ce se crede, sexualitatea perverșilor este tristă și stereotipă. Ei se simt atrași de o bucată de corp, nu de o persoană”.
Și, se intreabă moderatorul Mathieu Clavon „dorind să creștem sexualitatea, nu cumva pierdem emoția și relația intimă?”. Intr-adevăr, astăzi, căutăm performanța, adică, să atingem cat mai repede posibil un scop, fără mari bătăi de cap, fapt ce elimină conceptul de dorință și tot ceea ce implică o relație.
Daniel Lemler, de asemenea, evocă una dintre principalele idei de frunte ale transumanismului: ectogeneza (= procrearea unei ființe umane, care permite dezvoltarea ei in afara corpului mamei, intr-un pantec artificial).
„Ei imaginează un om fără trup, fără sexualitate, cuplat la un aparat. Poate o ființă umană să mai fie umană, dacă nu are sexualitate, dacă nu se confruntă cu problema de viață și de moarte?”. El adaugă că „in transumanism, in spatele omului imbunătățit, există o idee a ameliorării umane, ce poate merge pană la manipularea genomului și la eugenism; pană la ideea de sterilizare și de eliminare prin DPN (diagnosticul prenatal), prin DPI (diagnosticul de preimplantare) și prin FIV (fertilizare in vitro). Așa a fost, astfel, aproape eradicată Trisomia 21. Pentru omul imbunătățit sau ameliorat, nu vorbim decat de performanță, dar niciodată de om in spiritualitatea sa, sau pur și simplu in umanitatea sa. Dacă nu se pune deloc problema morții in viața noastră, este o nebunie ceea ce va urma. „
Transumaniștii caută fantezia atotputerniciei, a declarat Jean-Richard Freymann, oameni mult mai inteligenți și mult mai performanți decat mașinile și aparatele,
„Vom retrăi Babel-ul. Vom reconstrui turnul ca să-L intalnim pe Dumnezeu. Dar in această schimbare a societății, cum va fi relația umană dacă omul este nu ne-muritor, ci a-mortal? Pentru că eu cred că fundalul pe care trebuie se lucrează este fantezia nemuririi”.
De fapt, „ce se intamplă cu transumanismul, in ceea ce privește transmiterea”, se intreabă cu ințelepciune Olivier Putois.
„In nemurire, transmiterea nu este intr-adevăr o problemă, pentru că vom fi mereu acolo. Pentru a putea transmite ceva generației următoare, trebuie să avem ideea că totul s-a terminat. Numai atunci se poate pune intrebarea ce vrem să transmitem: Poate ceea ce noi nu am realizat pe deplin?”
Dar transumaniștii caută mai degrabă să controleze totul din punctul de vedere al transmiterii, in dragoste – producem copii in exterior[ul uterului] – și după, credem că putem repara moștenirea genetică a generației următoare? „Dar, cand transmitem, chiar biologic, noi nu controlăm”, spune el. Cu toții avem un istoric, adaugă Daniel Lemler. Iar istoricul se angajează intotdeauna intr-un raport cu generația anterioară, cu moștenirea pe care am primit-o. Cineva a observat din sală:
„Potrivit transumanismului, tehnologiile ce ar trebui să permită omului un control mai bun, de fapt, il fac sclav. Omul ar fi mai fericit dacă ar invăța să trăiască cu limitele sale ”.
„Confruntandu-se cu o ideologie cum e cea a transumanismului, conchide Daniel Lemler, există o formă de rezistență: recunoașterea celuilalt in alteritatea sa. Dar dificultatea societății de astăzi este de a-l recunoaște pe celălalt drept celălalt”.
Olivier Putois, psiholog clinic si psihanalist, lector superior de Psihopatologie clinica analitică la Universitatea din Strasbourg; Jean-Richard Freymann, psihanalist, președintele FEDEPSY (Școala psihanalitică de la Strasbourg), Director editurii științifice Arcanes; André Corman: lector la Facultatea de Medicina din Toulouse, director de Educație la Facultatea de Medicină din Toulouse III, membru titular al Societății Francofone de Medicină sexuală; Daniel Lemler: psihanalist și președinte al Asociației de Studii psihanalitice FEDEPSY (Școala de psihanaliză de la Strasbourg); Moderator: Mathieu Clavon, Agenția Friendly.
Gènéthique.org, 21 februarie 2017
