Regimul pro-avort și pro-homosexualitate al președintelui francez François Hollande apelează la ultima ratio: caută să ridice un baraj legal împotriva mișcării pro-viață tot mai activă în Franța, trimițând spre adoptare Adunării Naționale (parlamentul) un proiect de lege care va sancționa cu până la 2 ani de închisoare și amenzi de până la 30.000 de euro pe cei care vor sfătui femeile să nu avorteze.
Legea este un foarte grav atac la libertate: ea instituie delictul de opinie și permite reprimarea arbitrară a opiniilor și acțiunilor nefavorabile ideologiei avortiste, până la condamnarea la închisoare.
Dezbaterea va continua în Senat mâine, 7 decembrie.
Istoricul infracțiunii de „obstrucționare a avortului”
La început, delictul de obstrucție – Legea Neiertz din 1993 – dorea să sancționeze indivizii care perturbau, fizic, activitatea unei clinici de avorturi. Infracțiunea a fost lărgită apoi prin legea din 4 iulie 2001, pentru a include „presiuni morale și psihologice” și încă o dată, la 4 august 2014, în încercarea de a impune o egalitate reală între bărbat și femeie cu privire la accesul la informație în ce privește avortul (dacă ideea de obținere a unei ipotetice egalități prin lege sună ridicol, amintiți-vă de vechea obsesie socialistă a egalității).
Din păcate, nu a fost îndeajuns. Libertatea de expresie a oponenților crimei avortului trebuie încă și mai mult reprimată: noul text de lege prevede până la doi ani de închisoare și 30.000 de euro amendă pentru simplul fact de a sfătui o femeie sau pe rudele acesteia să nu apeleze la avort prin publicarea de „afirmații, indicații sau prezentări distorsionate sau având intenția de a induce oamenii în eroare”. Cu greu s-ar putea concepe o descriere mai vagă, nu e așa?
E dificil de înțeles cum anume consultarea unei pagini web poate obstrucționa practica avortului sau informarea asupra acesteia. Infracțiunea este atît de vag definită, încât este deschisă celor mai extinse interpretări, în contradicție flagrantă cu principiul universal al legii penale care ar trebui formulată așa fel încât să fie excluse deciziile arbitrare.
Altă dovadă a părtinirii din proiectul de lege: persoana care va furniza informații distorsionate cu un scop stimulator al deciziei nu va fi sancționată. Cu alte cuvinte, îndemnul la avort nu este infracțiune, deși sunt mult mai numeroase cazurile în care femeile sunt presate să avorteze de rudele lor decât convinse să nu o facă doar privind un film sau citind un website!
Scopul intrinsec liberticid al unei astfel de legi a fost formulat încă din 2013 de raportul „accesul la avort în teritorii” al organismului cu nume orwellian Înaltul Consiliu pentru Egalitate între femei și bărbați (Haut-Conseil à l’égalité entre les femmes et les hommes), aflat la originea introducerii infracțiunii de obstrucționare. Acest Consiliu (înalt!) conidera că website-urile pro-viață exercită „obstrucție psihologică” la avort în încercarea sistematică de a „sfătui femeile să nu își exercite dreptul la avort” și ca atare trebuie condamnat…
Crimăgânditul sancționează și medicii
„Obstrucționarea” se aplică și medicilor. În timpul dezbaterilor din Senat din 2013 pentru amendarea precedentă a legii, ministra sănătății, Laurence Rossignol își punea deja problema „dacă nu ar trebui extinsă (infracțiunea) și la personalul medical”. Pentru Consiliu, simpla folosire a cuvintelor precum „eșecul contraceptivelor! (desemnat drept cauză a sarcinii nedorite) ar fi „o formă de obstrucționare a avortului”. Prin aceste cuvinte, medicii s-ar face vinovați de „reprezentări arhaice și moralizatoare” și ar participa „la învinovățirea femeilor și la neconsiderarea avortului ca act legitim al vieții lor sexuale și reproductive”. Mergând chiar mai departe cu „poliția gândirii”, Consiliul considera aruncarea oprobiului public asupra oponenților avortului, în special prin crearea unei „liste negre”.
Așa încât, în felul în care se dorește a fi extinsă – și probabil va fi, din moment ce Socialiștii au majoritatea în Parlament – infracțiunea de obstrucționare stabilește o adevărată formă de „crimăgândit” prin care folosirea unor simple cuvinte sau chiar gesturi e de ajuns pentru a te sancționa penal. Scopul, evident, este acela de a amuți orice organizație și persoană care pune sub semnul întrebării avortul.
Legiuitorilor români încă nu le-a venit o astfe de idee „strălucită” și sperăm ca societatea românească să fi obosit de atâtea milioane de vieți curmate fără rost și vină, dar dacă s-ar pune problema, cu siguranță că noi am fi primii vizați de campania de „naming and shaming”.
30 de ani de avort legal în Franța – de la „tragedie de evitat” la drept absolut
Cu toate că se reclamă ca pornind de la moștenirea lui Simone Veil, autoarea primei legi a avortului din Franța, acest proiect contrazice fățiș tot ceea ce chiar Veil spunea în fața Adunării Naționale în 1975, anume că „a admite posibilitatea avortului, înseamnă a controla și, pe cât posibil, a îndepărta femeia de la apelarea la acesta”. Pentru Veil, legea din 1975 nu crea „vreun drept la avort” care „va fi întotdeauna o tragedie” și „va trebui să fie evitat cu orice preț”. Scopul declarat al lui Simone Veil a fost să prevină și să țină sub control avortul, nu să îl încurajeze și trivializeze – așa cu din păcate s-a întâmplat în cele din urmă. Acesta este de atfel și angajamentul luat de Franța la ONU, în timpul conferințelor cruciale de la Cairo și Beijing. Acolo, statul francez a promis să „reducă recurgerea la avort” și să adopte „măsuri corespunzătoare pentru a ajuta femeile să evite avortul”. La 30 de ani de la legea Veil și 20+ de la Beijing, Franța are una din cele mai ridicate rate de avort din Europa, dublă față de Germania și Italia, care și le-au redus cu 20% și respectiv 50% în 10 ani.
Extinderea infracțiunii de obstrucție este de asemenea contrară Consiliului Europei, a cărui Adunare Parlamentară a invitat în 2008 Statele membre să „furnizeze consiliere și sprijin practic pentru ajutorarea femeilor acolo unde motivul pentru solicitarea avortului este presiunea financiară sau familială” (rezoluția 1607/2008). Exact asta urmăresc website-uri precum www.ivg.net, vizate direct de guvernul francez.
Proiectul de lege de asemenea violează direct libertatea difuzării informațiilor pe internet, care este promovată global ca o condiție a exercitării dreptului la informare și expresie. Dacă o asemenea lege ar fi fost adusă în fața CEDO, Franța ar fi fost condamnată la fel ca germania, pentru cenzurarea unei persoane care a comparat avortul cu Holocaustul. Curtea de la Strasbourg a decis că dezbaterea despre avort este „de interes public” și ca atare se bucură de o protecție foarte înaltă, inclusiv în ceea ce privește „informațiile și ideile […] ofensatoare, șocante sau deranjante”. În definitiv, însăși existența unei societăți democratice este în joc, iar website-urile care caută să informeze și să ofere alternative femeilor aduse puse în fața unui avort cad sub incidența unei libertăți de exprimare garantate de legislația europeană.
Pe de altă parte, extinderea infracțiunii de obstrucționare este o veste bună pentru apărătorii vieții: ea arată că avortiștii sunt nevoiți să treacă la sancțiuni drastice pentru a-și apăra ideile liberticide. „Normalizarea” avortului este un eșec.
Pentru cei care cunosc limba franceză, iată o colecție de materiale utile:
