Așa cum se aștepta, alegerile locale de ieri din Franța s-au încheiat cu un dezastru pentru Partidul Socialist și acum pare aproape sigur că președintele François Hollande nu va mai prinde un al doilea mandat la conducerea țării. Ceea ce ridică întrebarea dacă fostul și posibilul viitor președinte Nicolas Sarkozy va abroga legea „căsătoriei pentru toți”, care a instituit mascarada juridică numită „căsătorie între persoane de același sex” precum și filiația prin adopție de copii sau reproducere asistată pentru noile „familii”. Așa-numita „lege Taubira” a fost probabil cea mai nepopulară măsură introdusă de actuala guvernare a președintelui Hollade. Aduceți-vă aminte de manifestațiile gigantice de peste 1 milion de oameni de pe străzile Parisului!
Ar fi pentru prima dată când o astfel de lege ar fi abolită – în lume s-a întâmplat de 2 ori, în statul California în 2010 prin referendum și în Australia în 2013 prin decizie a instanțelor.
Nicolas Sarkozy a declarat în noiembrie 2014 că dacă va fi reales în 2017, va „rescrie legea Taubira” din temelii (mai multe aici), ceea ce pentru unii se traduce că dorește „abolirea” legii. Anunțul său nu a împiedicat UMP – partidul de centru-dreapta al lui Sarkozy – să câștige detașat. Dimpotrivă, e posibil să fi contribuit chiar la succes…
Unii susținători ai „căsătoriei” unisex cred că un drept, odată câștigat, nu mai poate fi abolit. Nonsens! Întâi pentru că legea Taubira ea însăși a abolit alte legi ce fuseseră în vigoare sute de ani și care aveau cu mult mai multă rădăcină în natura umană decât fabricația ideologică a tovarășei Taubira. Apoi, pentru că „cererea” de căsătorii unisex e atât de mică încât eventuala dispariție nu va fi deplânsă de nimeni. Întrebarea, deci, nu e aceea câte „căsătorii” între persoane de același sex se fac ci dacă societatea poate continua să existe fără o înțelegere corectă a ceea ce este căsătoria.
Mai interesant ar fi să știm dacă legea poate fi abolită chiar retroactiv, adică toate „căsătoriile” încheiate până acum pot fi invalidate.
Manif pour Tous, mișcarea de stradă care s-a dovedit a fi cea mai viabilă expresie a societății civile din Franța ultimelor decenii, a spus apăsat că legea trebuie abrogată – fără să spună nimic despre retroactivitate. E posibil să fi fost o mișcare strategică; oricum însă ce e important în acest caz este nu beneficiile sociale obținute de aceste „familii” ca rezultat al „căsătoriilor” ci numele și statutul relației recunoscute de stat, care sunt o insultă și o batjocură obscenă adusă viitorului națiunii. Așadar, o posibilă rezolvare ar fi să le lase pretinșilor „soți” primite dar să clarifice că aceștia/acestea nu se mai pot numi „familie”…