back to top

Gianna Beretta Molla, sau sacrificiul suprem al mamei pentru copilul său

“Şi-a dat viaţa pentru fiul ei…!”

[Notă: Gianna Beretta Molla (1922-1961) este un reper pentru devotamentul creştin faţă de familie şi copii. Pe când era însărcinată cu al patrulea copil, la sfârşitul celei de-a doua luni de sarcină, a fost diagnosticată cu fibrom uterin. Pusă în faţa alegerii – viaţa ei sau a copilului încă nenăscut – Gianna a decis, în mod conştient, să se sacrifice, făcând eforturi uriaşe să reziste cele câteva luni necesare. A murit la puţine zile după ce copilul s-a născut. „Jertfirea conştientă” (expresie folosită de Papa Paul al VI-lea pentru a defini actul de sacrificiu) i-a adus Giannei beatificarea de către Papa Ioan Paul al II-lea la 24 aprilie 1994, în timpul Anului Internaţional al Familiei. Articolul de mai jos este preluat din numărul 4 al revistei Familia şi Viaţa editată de Asociaţia Familia şi Viaţa din Roman. Mai multe detalii despre Gianna Molla aici.]

Se împlinesc 7 ani de la ridicarea la cinstea altarelor a Giannei Beretta Molla, femeie căsătorită, medic şi mamă exemplară, care a facut un lucru extarordinar: a ales să-şi dea viaţa pentru a aduce la viaţă copilul pe care îl purta în pântecele său. Ea ne apare ca un semn de speranţă pentru toate familiile noastre, în aceste momente dificile ale istoriei umane în care căsătoria şi familia sunt supuse unor ameninţări diverse şi în care demnitatea persoanei umane continuă să fie călcată în picioare în multe feluri.

Viaţa Giannei a fost, de fapt, o viaţă normală, cum este viaţa multor fete şi a multor mame, care sunt eroine, uneori, fără să ştie. Dar aceast exemplu de normalitate este valoros prin modelul care poate fi imitat de mulţi dintre soţi care trăiesc sacralitatea căsătoriei.

Rădăcinile sfinţeniei Giannei ar trebui să fie căutate în familia ei. Fratele său Joseph, vorbind despre Gianna îşi aminteşte:

„Am certitudinea că înainte de cărţi şi cateheză, am observat în casă atitudinile şi am ascultat cuvintele  părinţilor noştri. Ei au fost cei care ni l-au descoperit pe Domnul, ne-au făcut să-l simţim aproape cu  infinita sa bunătate. Ei au fost cei care ne-au învăţat să comunicăm cu Dumnezeu prin rugăciunea care mişcă inima simplă a fiecărui copil. […] Gianna a crescut, ca noi toţi la această şcoală a vieţii pe care ne-au oferit-o părinţii noştri, cu exemplul şi comportamentul lor”.

Toate acestea sugerează importanţa rolului familiei pentru noua evanghelizare, astfel încât fiecare cuplu şi fiecare familie creştină să crească şi să trăiască conform vocaţiei specifice şi misiunii sale, fiind siguri că familia creştină este primul loc în care Evanghelia poate fi trăită, rugăciunea poate fi experimentată, caritatea poate fi efectuată cu uşurinţă şi în mod spontan.

Citind multele scrisori pe care Gianna le-a scris soţului ei, înţelegem caracteristicile iubirii care i-a unit ce deborda de afecţiune, bucurie, entuziasm şi credinţă. Aceste texte pot dezvălui o experienţă intensă, care prezintă în detaliu marele ideal al căsătoriei, un ideal pe care îl putem împărtăşi, dacă ştim cum să iubim, ştiind că

„Dragostea înseamnă dăruirea de sine, o dorinţă de a depăşi propriul egoism. Dragostea trebuie să fie totală, complet reglementată de legea lui Dumnezeu şi să conducă la un veşnic Rai”.

Pe deplin convinsă de măreţia vocaţiei la căsătorie, câteva săptămâni înainte să se căsătorească, Gianna îi scria viitorului soţ:

„Când mă gândesc la marea dragoste dintre inimile noastre, îi mulţumesc Domnului. […] Cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu vom face totul pentru ca familia noastră să fie un loc deosebit în care domneşte Isus peste toate sentimentele, dorinţele şi acţiunile noastre. Pietro, mă simt atât de mişcată să primesc Sacramentul Iubirii. Noi devenim colaboratori lui Dumnezeu în creaţie, astfel încât să putem să-i dăm copiii care-L iubescă şi să îl slujească.”

Soţul ei a propus să se pregătească împreună spiritual pentru a primi acest sacrament printr-o perioadă de trei zile de rugăciune şi sfânta împărtăşanie. Aceste mărturii sunt o invitaţie de a trata cu atenţie deosebită perioada logodnei, ajutând tinerii să facă din această perioadă a existenţei lor o şansă reală de creştere în credinţă, responsabilitate şi har, aceasta fiind şi una dintre sarcinile urgente care provoacă pastorala astăzi.

Actul suprem al Giannei Beretta Molla, care „cu jertfire conştientă” (Paul al VI-lea) şi-a dat viaţa, deoarece nu a dorit să lezeze demnitatea misterului vieţii, ne oferă o ultimă lecţie valoroasă. A fost gestul care a încoronat întreaga viaţă a Giannei. După cum mărturisea soţul ei,

„ceea ce a făcut ea, nu a făcut-o pentru a merge la cer. Ea a făcut acest lucru pentru că s-a simţit mamă…”

Pentru a-i înţelege decizia să nu uităm, mai întâi de toate, convingerea sa profundă, ca mamă şi ca medic, că fiinţa pe care a purtat-o în sine a fost o creatură completă, cu aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi copii, un dar al lui Dumnezeu, pentru care a avut un respect sacru.

„Ea a fost convinsă, că de fapt, ca soţie şi mamă ar fi fost foarte utilă pentru mine şi copiii noştri, dar a fost mai presus de toate, în acel moment precis, utilă creaturii mici, care a fost concepută în ea…”,

spune soţul ei Pietro.

Gianna Beretta Molla, asemenea altor mame de ieri şi de azi, este un semn de speranţă şi o încurajare pentru familiile noastre, ca noi toţi să acceptăm şi să onorăm fiecare fiinţă umană, pentru a face să crească o nouă cultură a vieţii umane.

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai recente

Cele mai citite