„În general noi nu punem la dispoziţie asistenţă medicală preventivă, nu tratăm sau prevenim vreo boală. Noi ne ocupăm cu schimbarea socială.” Aşa a scris Daniel E. Pellegrom, membru al organizaţiei „Pathfinder International”, într-o carte savantă destinată educatorilor, factorilor de decizie şi susţinătorilor avortului, precum şi altor aspecte legate de „sănătatea reproductivă”. Pathfinder se laudă că a ajutat conducerea comunistă de la Beijing să pună în aplicare inumana ei politică de un singur copil per familie.
Cartea „Critical Issues in Reproductive Health”, apărută anul acesta la editura ştiinţifică Springer, oferă o viziune revelatoare asupra stării actuale a dezbaterilor internaţionale pe tema avortului, contracepţiei şi rolului reproducerii umane în societate.
Două dintre cele mai întâlnite strategii utilizate în secolul al XX-lea pentru a promova avortul au fost să-l lege de sănătatea femeilor şi de creşterea populaţiei. Capitolele din această carte referitoare la aceste aspecte dar şi la alte subiecte demonstrează ceea ce criticii au susţinut dintotdeauna: grija pentru sănătatea femeilor şi creşterea demografică a fost doar un pretext pentru a face din avort un lucru mai acceptabil.
Într-un capitol despre demografie şi legislaţiile privind avortul, profesorul de sociologie Dennis Hodgson scrie că multe dintre ţările cele mai permisive în materie de avort se confruntă acum cu o stare de declin generată de populaţia îmbătrânită şi o rată de fertilitate negativă. Autorul se teme că pe viitor aceste state vor putea restricţiona avorturile pentru a încuraja mai multe naşteri.
Din cauză că se mândresc cu cea mai ridicată rată de fertilitate din lume şi cu cea mai puternică protecţie juridică a copiilor nenăscuţi, ţările Africii sunt supuse unor mari presiuni, atât interne, cât şi externe, să legalizeze avortul. Dar rata de fertilitate este în scădere şi aici.
Hodgson avertizează că „intervalul de timp în care se poate profita de presiunea demografică în direcţia descurajării natalităţii este scurt, chiar şi în cazul Africii”. Pe măsură ce fertilitatea scade, factorii de decizie „vor resimţi tot mai puţină presiune demografică care să-i determine să-şi pună în aplicare politicile de liberalizare a avortului.”
Deşi o carte ştiinţifică dedicată într-o mare măsură avortului, ea suferă de o perspectivă relativ unilaterală asupra problemei. Deşi Hodgson recunoaşte că „liderii de state mai au mult până la atingerea unui consens asupra propunerii ca toate femeile să aibă acces nerestricţionat la avort”, viziunea pro-viaţă este abordată superficial de către mulţi dintre autorii cărţii care o percep ca pe o curiozitate ce necesită să fie cercetată sau ca pe un obstacol care trebuie depăşit, neabordându-o decât în contextul altor subiecte. Preşedinta organizaţiei „Women Deliver”, Jill Sheffield, recunoaşte că „avortul legal poate fi periculos şi adesea chiar este” şi este de acord ca la o dezbatere pe tema siguranţei avortului „opozanţii acestuia să aibă voie să ia parte la ea”.
Daniel Pellegrom însă pare mai puţin conciliant: „Vă asigur că oponenţii noştri sunt atât de volubili pentru că sunt în pierdere.” Pellegrom se plânge că cei din mişcarea pro-viaţă „exploatează reacţiile emoţionale ale publicului larg” folosindu-se de un limbaj „simplificat, emoţionant şi manipulator” şi că tema avortului şi a contracepţiei este adesea „abordată în funcţie de principiile şi idealurile culturale şi religioase, iar nu pornind de la fapte probate ştiinţific”.
Între timp, într-un capitol despre semantica aspectelor legate de sănătatea reproducătoare, profesorul de sociologie Alaka Malwade Basu încearcă să ocolească dovezile ştiinţifice în favoarea unei încurcături tocmai bune de profitat. Referitor la întrebările legate de când începe viaţa sau când primeşte fiinţa umană un suflet, Basu scrie: „Nu numai că se mizează mult pe ambiguitate în răspunsurile la aceste întrebări, dar culturile pot adesea să încurajeze cu bună ştiinţă o asemenea ambiguitate.”
Basu recomandă, chiar şi în locurile în care prin legi şi norme sociale este protejată fără echivoc viaţa copilului nenăscut, ca „atât statele, cât şi religiile de stat prin cuvinte bine alese să facă mult mai uşor accesul femeilor la avort.”
Deşi conştient de uriaşele diferenţe existente între organizaţiile „Pathfinder International” şi „Catholic Relief Services”, Pellegrom susţine că acestea două au în comun lupta împotriva sărăciei şi că – aici citând-o pe Margaret Sanger, fondatoarea „Planned Parenthood”, ca sursă de inspiraţie – „cel care se ocupă cu planificarea familială nu urmăreşte doar să atenueze sărăcia, ci să o stârpească.”
Apoi Pellegrom îşi încheie pledoaria cu un apel pentru legalizarea avortului, făcând abstracţie de siguranţă: „Aceasta nu este o problemă de sănătate publică, ci de politică publică”.
Articol de Rebecca Oas pentru Catholic Family and Human Rights Institute. dus în românește de ȘtiripentruViață.ro
