Copiii născuţi prematur au o mai mare şansă de a supravieţui în zilele noastre, graţie progreselor tehnologiei medicale şi cunoaşterii. Uneori, însă, cel mai bun remediu nu ţine de folosirea unor aparate sofisticate, ci de simpla atingere a unei persoane.
Istorioara gemenelor Brielle şi Kyirie Jackson, din Westminster (Massachusetts), cu vreo câţiva ani în urmă era cea mai titrată în SUA, revoluţionând modul de tratare al copiilor gemeni sau plurigemelari în prima lor săptămână de viaţă.
Brielle, care încă nu împlinise o lună, era pe cale să piardă lupta cu viaţa. Născută odată cu surioara sa geamănă, Kyrie, la data de 17 oct. 1995, la naştere cântărea doar 900 grame. În timp ce Kyrie, având circa 2 Kg şi fiind mai puternică, prospera, respiraţia şi pulsul Briellei erau deficitare, iar străduinţele medicilor de la „Central Massachusetts-Memorial” nu dădeau nicidecum roade.
La data de 12 noiembrie starea de sănătate a Briellei s-a înrăutăţit dramatic. «A început să se învinețească», a declarat mama gemenilor, Heidi Jackson, într-un interviu luat de Worcester Telegram & Gazette. «Se lupta din greu. Pulsul îi era foarte agitat. Se îneca. Îţi putea da seama că era aproape terminată».
Infirmiera Gayle Kasparian, încercând cu disperare să facă vreo ceva pentru a o ajuta pe Brielle, şi-a amintit că a auzit odată despre o tehnică, destul de rar folosit în SUA, numită «pătuţ dublu» sau «pat pentru doi». Gemenii ori, dacă sunt mai mulţi, toţi copii care provin de la o sarcină, sunt aşezaţi în acelaşi leagăn, unde, ca în sânul mamei, stau lipiţi unul de altul.
Kasparian a aşezat-o, deci, pe Brielle în incubatorul unde era Kyrie, pe care nu o mai văzuse de la naştere. Spre mirarea tuturor, starea Briellei a început să se amelioreze chiar din momentul în care s-a atins de surioara sa.
«[Kasparian] a închis uşiţa şi Brielle s-a strâns lângă Kyrie, şi se simţea bine», a declarat doamna Jackson în acelaşi interviu. «S-a calmat din senin. Imediat. Absolut imediat».
Brielle şi Kyrie au mers acasă, în familie, chiar înainte de Crăciun, la vârsta de doar două luni. Când au părăsit spitalul, fiecare cântărea aproape 3 Kg şi erau sănătoase. «Le mergea de minune», a mai spus doamna Jackson.
Naţiunea întreagă a aflat despre Brielle şi Kyrie cu ocazia publicării, în revista „Reader’s Digest and Life” (1996), a unei impresionante fotografii în care mânuţa Kyriei apărea ca şi cum ar fi voit să o protejeze pe surioare ei. Oamenii au fost profund mişcaţi afecţiunea dintre cele două surioare, dar şi edificaţi de puterea tămăduitoare pe care o are căldura unei alte persoane.
Convingerea doctorilor la acea vreme era că micuţii prematuri trebuiau despărţiţi, aşa încât să nu se favorizeze răspândirea eventualelor infecţii. Însă acum experţii cred că pericolul infectării este destul de mic, în timp ce confortul şi siguranţa creată de prezenţa frăţiorului geamăn nu fac decât să contribuie la depăşirea oricărui risc.
«Dacă ţinem cont de ceea ce au experimentat deja aceşti copii – fiind smulşi prea devreme din ambientul calm al uterului şi obligaţi să se confrunte cu zgomotul, lumina orbitoare şi disconfortul fizic specific spitalului – se înţelege cât de stresant este să fii separat încă din primul moment de mângâierea celuilalt frăţior», au scris Patricia Maxwell Malmstrom şi Janet Poland în „The Art of Parenting Twins” (Arta creşterii gemenilor). «Există numeroase dovezi că infanţii multipli care stau împreună depăşesc – mult mai bine decât cei ce sunt separaţi – stresul spitalizării şi al tuturor celorlalte proceduri pe care de obicei trebuie să le suporte».
Succesul obţinut în cazuri precum cel al Briellei şi Kyriei a determinat mai multe spitale să adopte practica «pătuţului dublu».
de Liz Townsend
traducere: Adrian Măgdici
sursă: http://www.nationalrighttolifenews.org/
postat şi pe: http://bioeticaledotcom.wordpress.com/
NB. La noi, în România, metoda «pătuţului dublu», fie ca-i vorba de gemeni sau de ţânci de vârste diferite, este destul de veche, fiind adoptată cu precădere în familiile sărace. Ei bine, copii cresc într-adevăr mai viguroşi … la grămadă 🙂
