Bradley Miller este doctor în filozofie al Universității Oxford, profesor asociat de drept la Universitatea Ontario de Vest și, din 2014, judecător al Curții Superioare din Ontario, Canada. Traducere și adaptare după The Public Discourse, publicație a Institutului Witherspoon (SUA).
Ar avea un impact major recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex? Iar dacă ar avea, care ar fi acela, asupra percepției publice referitoare la căsătorie și la tradiția căsătoriei în cadrul unei națiuni?
Nu puține au fost speculațiile cu privire la aceste întrebări. Dar experiența limitată a Americii, în această materie, până la această oră [1], ne oferă puține răspunsuri concrete. Astfel, este logic a lua în considerare experiența canadienilor, încă de la prima atestare de către un tribunal a acestor tipuri de căsătorii, petrecută acum un deceniu. Există, desigur, diferențe culturale și instituționale importante între Canada și SUA și, așa cum este în fiecare organizare statală, multe depind de acțiunile actorilor politici și culturali locali. Cu alte cuvinte, nu se poate afirma cu certitudine că experiențele canadiene se vor repeta aici. Dar ele ar trebui luate în considerare, fiind cea mai bună dovadă existentă asupra impactului pe termen scurt al căsătoriilor între persoane de același sex asupra unei societăți democratice foarte asemănătoare cu cea americană.
Oricine este interesat de evaluarea impactului căsătoriei între persoane de același sex asupra vieții publice ar trebui să investigheze rezultatele din trei perspective diferite: prima, a drepturilor omului (inclusiv impactul asupra libertății de exprimare, asupra drepturilor parentale în ce privește educația, precum și asupra drepturilor la autonomie ale instituțiilor religioase); a doua, a evoluțiilor ulterioare referitoare la ce fel de relații va fi dispusă societatea politică să accepte sub denumire de căsătorie (de exemplu, poligamia); și a treia, practica socială a căsătoriei.
Impactul asupra drepturilor omului
Efectul formal al deciziilor judiciare (și al legislației ulterioare) care au stabilit un drept la căsătoria civile pentru cupluri de același sex în Canada a fost pur și simplu faptul că guvernul a recunoscut aceste relații drept căsătorii. Dar efectul juridic și cultural a fost mult mai larg; anume, adoptarea unei noi „credințe”: aceea că relațiile între parteneri de același sex sunt, în toate felurile, echivalentul căsătoriei tradiționale și că aceste relații trebuie, prin urmare, să fie tratate în mod identic cu cele tradiționale, atât în lege cât și în viața publică.
Un corolar este că orice persoană care respinge această nouă „credință” trebuie că acționează în baza bigotismului și a animozității față de homosexuali și lesbiene. Orice declarație de dezacord față de căsătoria civilă unisex este considerată o manifestare directă a „urii” față de un grup minoritar. Orice explicație motivată (de exemplu, cele care au fost oferite ca argumente juridice și care arată că acest tip de căsătorie este incompatibil cu o concepție de viață care să răspundă nevoilor copiilor de stabilitate, fidelitate si permanență – așadar, cu concepția conjugală a căsătoriei [2], este respinsă imediat ca fiind un simplu pretext.
Atunci când cineva înțelege opoziția față de căsătoriile între persoane de același sex ca pe o manifestare a bigotismului pur și a urii, opoziția devine foarte greu de tolerat. Astfel, în Canada, condițiile de participare la viața publică s-au schimbat foarte repede. Ofițerii de stare civilă au fost primii care au simțit simt asprimea acestei noi idei, mai multe administrații locale refuzând să permită comisarilor dreptul la conștiință – acela de a refuza să prezideze nunți de același sex – și le-au cerut demisiile. În același timp, organizațiile religioase, cum ar fi Cavalerii lui Columb, au fost amendate pentru că au refuzat să își închirieze spațiile pentru festivitățile de după nuntă.
Dreptul la libertatea de exprimare
Impactul noii idei nu a fost limitat la numărul relativ mic de persoane expuse riscului de a fi constrânși să susțină sau să sărbătorească o căsătorie între persoane de același sex. Schimbarea a afectat la scară largă persoanele – inclusiv clericii – care doreau să expună în mod public argumente cu privire la sexualitatea umană.
Multe din discuțiile permise liber înainte de aprobarea căsătoriilor între persoane de același sex ridică acum riscuri. Mulți dintre cei care au persistat în a-și exprima dezacordul au fost supuși investigațiilor de comisiile pentru drepturile omului și (în unele cazuri), au fost chemați în fața tribunalelor pentru drepturile omului. Cei săraci, slab educați și fără afiliere instituțională au fost ținte ușoare pentru legile anti-discriminare, care nu sunt întotdeauna aplicate în mod uniform. Unii au fost sancționați cu amenzi, obligați să ceară scuze și să se angajeze să nu mai vorbească în public despre aceste aspecte. Au fost vizați persoane care scriau scrisori către editorii ziarelor locale, pastori miniștri ai unor mici congregații. Un episcop catolic s-a confruntat cu două plângeri – în cele din urmă retrase – ca urmare a unor comentarii făcute într-o scrisoare pastorală despre căsătorie.
Instanțele au început să țină în frâu comisiile [3] și tribunale (în special după unele proceduri demarate împotriva lui Mark Steyn și a revistei „Maclean” [4] în 2009), și au restabilit o viziune mai largă a libertății de exprimare. Ca răspuns la apelul în cauza Steyn/Maclean, Parlamentul Canadei a revocat recent competența legală a Comisiei pentru Drepturile Omului din Canada de a supraveghea „discursul incitator la ură” (hate speech).
Dar costul financiar al combaterii „mașinăriei de drepturile omului” rămâne enorm – Maclean a cheltuit sute de mii de dolari pe taxe și avocați. Și, în aceste cazuri, poate dura până la un deceniu pentru a se ajunge la o rezolvare. O persoană obișnuită, cu puține resurse, care atrage atenția unei comisii a drepturilor omului nu are nicio speranță de a apela la instanțe pentru a fi apărat; o astfel de persoană poate accepta admonestarea comisiei, să plătească o amendă (relativ) mică și apoi să respecte ordinul de a-și ține gura pentru totdeauna. Atâta timp cât aceste instrumente rămân la dispoziția comisiilor, pentru care noua „credință” nu oferă nici o bază teoretică de a tolera un dezacord – ideea de a te angaja în discuții publice cu privire la căsătorie de același sex este periculoasă.
Presiune similară poate fi – și este – pusă pe dizidenți de organismele profesionale (asociațiile, colegiile profesorale și altele asemenea) care au puterea legală de a-și disciplina membrii pentru comportamentul nepotrivit în practicarea profesiei. Exprimarea dezacordului față de instituționalizarea căsătoriei între persoane de același sex este înțeles de către aceste organisme ca act de discriminare, ilegal, fiind astfel subiect de cenzură profesională.
Cadrele didactice sunt amenințate în mod special cu măsuri disciplinare, chiar dacă acestea fac declarații publice împotriva căsătoriei între persoane de același sex doar în afara sălii de clasă, considerându-se că astfel creează un mediu ostil pentru studenții homosexuali. Alți angajatori și multe asociații de voluntari au adoptat politici similare ca rezultat al asumării generale a acestei noi idei, conform căreia dezacordul față de căsătoria între persoane de același sex este o discriminare, este ilegal și nu trebuie tolerat.
Drepturile părinților în ce privește educația copiilor lor
Instituționalizând căsătoria între persoane de același sex s-au schimbat subtil, dar generalizat drepturile pe care părinții le au în ce privește învățământul public. Dezbaterea asupra modului în care să fie prezentată căsătoria între persoane de același sex la cursuri este mai mult o dezbatere asupra locului educației sexuale în școli și asupra pretențiilor guvernamentale de a exercita o autoritate primordială asupra copiilor. Deși educația sexuală a fost întotdeauna o chestiune discretă, în sensul că, prin natura sa, nu poate pătrunde în totalitatea curriculum-ului, căsătoria între persoane de același sex este cu totul altceva.
Deoarece unul dintre principiile noii „credințe” este că relațiile de același sex merită același respect pe care îl primește căsătoria tradițională, susținătorii ei au avut un succes remarcabil la cererea ca acest tip de uniune civilă să fie descris în mod pozitiv în manuale. Reformele curriculumului din anumite jurisdicții precum British Columbia împiedică acum părinții să-și exercite puterea de veto asupra practicilor educaționale discutabile.
Noile programe școlare sunt pline de referiri pozitive la căsătoria unisex, nu doar într-o singură disciplină, ci în toate. În fața acestei strategii de difuziune, singura apărare parentală este cea de a-și scoate copiii din sistemul școlar public. Instanțele nu simpatizează cu obiecțiile părinților: în cazul în care părinții sunt catalogați de „bigoți”, copiii trebuie să suporte povara „disonanței cognitive” – ei trebuie să absoarbă lucruri contradictorii la școală și acasă.
Reformele, desigur, nu au fost „vândute” publicului ca o chestiune de aplicare a noii „credințe”, ci sub intenția declarată de prevenirea a agresiunilor (hărțuirii), astfel promovându-se în fața copiilor și a tinerilor acceptarea homosexualilor și a lesbienelor și a căsătoriilor acestora.
A încuraja acceptarea persoanelor este un obiectiv lăudabil. Dar, indiferent de cuvinte, mijloacele alese pentru a o realiza lovesc în mod grav familia tradițională. Aceasta nu este altceva decât îndoctrinarea deliberată a copiilor (peste opoziția părinților) într-o concepție despre căsătorie care este în mod fundamental ostilă celei despre care părinții o înțeleg ca fiind în interesul suprem al copiilor. Ea împiedică abilitatea părinților de a îndruma copiii spre acea înțelegere a căsătoriei care îi va duce la prosperitate, ca adulți, și îi învață pe copii, încă de la o vârsta foarte fragedă, că rațiunea care stă la baza căsătoriei nu este alta decât satisfacerea dorințelor schimbătoare ale adulților.
Dreptul instituțiilor religioase la autonomie
La prima vedere, clerul și cultele au părut în mare parte imune la constrângerea de a trece cu vederea sau de a efectua căsătoriile între persoane de același sex. De fapt, aceasta a fost compromisul făcut pentru adoptarea legii – clerul își poate păstra dreptul de a nu cununa cupluri de același sex.
Ar trebui să fi fost clar încă de la început cât de firavă este această protecție. Ea previne clerul de la a fi constrâns să presteze ceremonii de căsătorie. Nu protejează, așa cum am văzut, predicile sau scrisorile pastorale de controlul comisiilor pentru drepturile omului. Ea lasă congregațiile vulnerabile la proceduri juridice în cazul în care refuză să închirieze facilitățile auxiliare pentru recepțiile oferite de cuplurile de același sex după căsătorie, același fiind și cazul organizațiilor care vor să utilizeze facilitățile bisericilor pentru a promova o viziune a sexualității aflată în întregime în contradicție cu viziunea proprietarilor acestora.
Și nici nu împiedică guvernele provinciale să stopeze beneficiile fiscale pentru congregațiile religioase, din cauza doctrinei lor privitoare la căsătorie. De exemplu, legea din Ontario, care obligă școlile catolice să găzduiască asociații de tip „Gay-Straight Alliance”[5], interzice, de asemenea, școlilor publice să-și închirieze facilitățile către organizațiilor care NU sunt de acord cu acest cod de conduită. Dat fiind faptul că multe adunări creștine mici închiriază aule ale școlilor pentru a-și desfășura serviciile religioase, este ușor de apreciat vulnerabilitatea lor.
Modificări aduse concepției publice asupra căsătoriei
S-a susținut că, în cazul în care căsătoria între persoane de același sex este instituționalizată, alte noi categorii conjugale pot fi acceptate; spre exemplu poligamia. Odată ce concepția conjugală a căsătoriei este abandonată și înlocuită cu o concepție de căsătorie care se concentrează doar pe satisfacerea nevoii adulților de companie, nu există nicio bază pentru a rezista legalizării căsătoriilor poligame și a uniunilor poliamoroase.
Cu alte cuvinte, în cazul în care căsătoria este despre satisfacerea dorințelor adulților de a avea compania unui partener (și nu despre drepturile și interesele copiilor, acesta fiind de fapt înțelesul căsătoriei; n. trad.), iar dorințele unor adulți se vor extinde la aranjamente noi, cum vom putea să le refuzăm acordarea unui statut legal?
Nu voi evalua această afirmație aici, ci pur și simplu voi arăta modul în care acest scenariu s-a desfășurat în Canada: o mare comunitate poligamă din British Columbia, încurajată de recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, a declarat public că acum nu mai există nicio bază pentru incriminarea poligamiei. O instanță din provincie a încercat să afle dacă interzicerea poligamiei este constituțională. Interdicția penală a poligamiei a fost ulterior confirmată, dar pe o bază îngustă care definește poligamia ca „încheierea de căsătorii civile multiple, concurente”. Instanța nu a abordat, însă, fenomenul căsătoriilor multiple. Așa că, până în prezent, formele dominante ale poligamiei și poliamoriei practicate în Canada nu au dobândit statut legal, dar nici nu s-au confruntat cu impedimente practice.
O societate care instituționalizează căsătoria între persoane de același sex nu instituționalizează neapărat și poligamia. Dar exemplul din British Columbia sugerează că singura modalitate de a proceda astfel este aceea de a ignora însuși principiul. Cazul raționamentului aplicat poligamiei nu a dat vreo explicație convingătoare cu privire la de ce ar fi discriminatoriu să nu se extindă recunoașterea căsătoriilor la cuplurilor de bărbați sau de femei, dar nu este discriminatoriu să nu se recunoască relațiilor poligame și poliamoroase. De fapt, hotărârea pare că se sprijină pe un resentiment față de poligami și poliamoriști, neavând niciun fundament juridic stabil.
Impactul asupra practicii căsătoriilor
În ceea ce privește căsătoriile, este prea devreme pentru a spune multe. Datele recensământului din 2011 stabilesc că, în primul rând, căsătoria este în declin în Canada, așa cum este în mare parte din Occident; în al doilea rând, căsătoria între persoane de același sex este un fenomen statistic minor; în al treilea rând, există foarte puține cupluri de același sex (căsătorite sau nu) care locuiesc în aceeași gospodărie cu copii.
Există aproximativ 21.000 de cupluri de același sex căsătorite în Canada, din 6,29 milioane de cupluri căsătorite. Cuplurile de același sex (căsătorite și necăsătorite) constituie 0,8% din toate cuplurile; 9,4% din aceste 64.575 cupluri de același sex (inclusiv cele aflate în uniuni civile și cele căsătorite) au copii „în casă”, iar 80% din acestea sunt cupluri de lesbiene. În schimb, 47,2% dintre cuplurile heterosexuale au copii în casă. Canada a oprit urmărirea statisticii divorțurilor după 2008 și nu a furnizat niciodată date cu privire la divorțurile în cuplurile de același sex.
Ceea ce putem înțelege din aceste date este că, de fapt, căsătoria între persoane de același sex nu a alimentat, contrar argumentelor, renașterea tradiției căsătoriilor în Canada. De asemenea, nu există niciun fel de date de recensământ pentru argumentarea empirica a legăturii dintre instituționalizarea căsătoriei între persoane de același sex și stabilitatea căsătoriei.
Fără date empirice cu privire la ratele de divorț (date care nu mai sunt înregistrate în Canada), am rămas cu argumente conceptuale care trebuie să fie evaluate pe baza meritelor lor. Aici, experiența canadiană nu poate furniza multe informații.
Rămânem cu întrebarea: se bazează instituționalizarea căsătoriilor între persoane de același sex pe o concepție de căsătorie la fel de stabilă ca și concepția conjugală (tradițională)? În cazul în care răspunsul este NU, atunci putem afirma că acest tip de căsătorie va grăbi acceptarea culturală a unei concepții care transformă căsătoria într-un simplu contract de companie între adulți, concepție care a adus multe daune societății în ultimii cincizeci de ani.
____
[1] La data articolului în SUA aceste „căsătorii” erau legale în doar câteva state (n.trad.)
[2] Notele în original, referitoare la diverse cauze judiciare lămuritoare, pot fi consultate pe pagina articolului, http://www.thepublicdiscourse.com/2012/11/6758/ (n.trad.)
[3] E vorba despre organismele guvernamentale de „pază”, de tipul CNCD-ului românesc (n.trad.)
[4] Cauză privind publicarea unor articole incitatoare la ură, pornită de sesizarea unui „comitet pentru drepturile omului” dar respinsă de tribunal, en.wikipedia.org/wiki/Human_rights_complaints_against_Maclean%27s_magazine (n.trad.)
[5] „Alianța Hetero-Homo”, tip de grup „afirmativ” care își propune să demonstreze că majoritatea heterosexualilor susține acordarea de drepturi egale pentru homosexuali (n. trad.)
