Lumina Ȋnvierii. Cum se protejeaza creştinii alergici
Din noaptea Învierii şi până în Duminica Tomii (cel puţin), ne facem urări invocând Lumina Învierii, Lumina lui Hristos Cel Înviat.
Ca să nu existe niciun dubiu, chiar cu atâtea şi atâtea dovezi de aproape două mii de ani, Lumina din lumină, Dumnezeul adevărat din Dumezeu adevărat, în avanpremieră, trece pe la Sfântul Mormânt. Sfânta Lumină vine şi aprinde cele materiale: vată, lumânări. Nu este aprinsă de cineva ( cu un chibrit, cu o brichetă etc.), cum insidios auzim pe ici, pe colea, prin mass-media. Pentru câteva minute nu arde fizic.
Nu pârleşte barba, nici mustaţa, nici părul capului, nu arde hainele, nu frige mâinile. Ne-pacatul luminează totul, şi trupul şi sufletul, nu arde şi nu frige când întâlneşte ne-pacat. Starea aceasta ar continua şi după cele câteva minute, sine die, dar noi suntem încă în starea căzută în păcat. Probabil, pentru Sf.Cuv.Maria Egipteanca, cea care se ridica de la pământ doi coţi în timpul rugăciunii şi mergea pe apa Iordanului ca şi pe uscat, Sfânta Lumină n-ar fi ars fizic mult timp, zile sau săptămâni sau luni.
Minutele de graţie sunt o excepţie făcută de Hristos pentru a pregusta din lumina vieţii veşnice. Sunt creştini (şi necreştini!) care ţin să trăiască aceste momente inefabile, acolo, în Biserica Sfântului Mormânt. Graţie mijloacelor rapide de transport, noi ceilalţi primim această lumină în noaptea Învierii, cu mai multă sau mai puţină emoţie sau cu indiferenţă. Creştini zeloşi reuşesc să menţină în candele, în casele lor, nestinsă lumina Învierii până la Paştele următor.
Trebuie să recunoaştem că nu toată lumea creştină se dă în vânt după Hristos şi după lumina Lui. Ba chiar, în vremurile cele mai din urmă, de aici tot apar cârcotaşii care seamănă îndoiala cu privire la Înviere, la Lumina Sfântă şi la multe alte fapte care contrazic, contrariază raţiunea omenească, acolo unde aceasta rătăceşte în lume fără Hristos.
Pentru aceştia, prinţul acestei lumi, cel care lucrează neobosit taina fărădelegii, a meşterit de-a lungul timpului tot felul de umbrele, umbrelele ereziilor: teologice, astrologice, ştiinţifice, ufologice etc.etc. Umbrelele devin o a doua natură. Aşa ca nu cumva Lumina cunoştinţei, Lumina neînserată să pârlească, să ardă încă în această viaţă păcatul, astfel ca omul să se prezinte cu el întreg la Judecată, de data aceasta, însă, fără umbrelă.
Dând curs generoasei invitaţii a Sf.Ioan Gură de Aur, la bogata masă de Paşti vin şi cei care au lucrat mântuirea din primul ceas, şi cei care au lucrat numai în ultimul ceas, şi cei care n-au lucrat deloc, aceştia din urmă fiind majoritatea, cu umbrele, dacă şi le-au construit sistematic, sau fără. Cei fără nicio umbrelă riscă ( în mod fericit) să fie atinşi definitiv de lumina Învierii şi s-o pornească pe cărarea strâmtă, anevoioasă şi plină de pericole care duce la Hristos. Aventură care nu umple conturile, nu satură stomacul etc, dar curăţă sufletul să-l facă ignifug la întâlnirea cu Sfânta Lumină la Judecată, ignifug pe cât îi este creştinului cu putinţă în această viaţă. În acelaşi timp se şlefuieşte şi trupul…
–
Ȋn Săptămâna Luminată
(rucodelie)
Lumina-‘nvăţăturii Tale
Imbold îmi fu să Te urmez;
Dar ce anevoioasă cale
Ȋn lume să mă ţin de crez.
Ca oaia-n bălării de pustă
Sunt, Doamne, încurcat şi prins;
Departe-i uşa Ta îngustă,
Aproape-n spate iadu-‘ncins.
Să scap de obiceiuri rele,
În gând ascuns şi-n mod vădit,
Am început. Greu vând din ele
Că-i plin pământul înmiit.
Atâtea gioarse adunate
Îmi frâng elanul curmeziş.
Tot dând din preţ la jumătate
Am strâns în pungă mărunţiş.
Cum poate astă sărăcie
Să cumpere, mă-‘ntreb smerit,-
Un strop din Sfânta-Impărăţie
Când Tu şi-n strop eşti infinit?
De vânt, cum stânca măcinată,
Mă-mpuţinez fără contur…
La Tine de-oi ajunge-odată
Doar vârf de praf şi-acela sur.
Nicusor Gliga
Bucuresti, 11 aprilie 2018
†) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, ep. Ramnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa; Sf. Cuv. Trifina (Harţi)
