În noiembrie anul trecut, parlamentul italian și-a reînnoit angajamentul de a proteja demnitatea femeilor prin intermediul unei legi care protejează dreptul copiilor de a avea o familie proprie și interzice comercializarea persoanei umane. După parcurgerea cu surprinzătoare ușurință a tuturor pașilor procedurali pentru promulgare, camerele Parlamentului au aprobat această lege care cataloghează maternitatea surogat drept o „infracțiune” universală.
Chiar dacă unele canale media etichetează legea ca pe o măsură draconică dată de un guvern de extremă dreaptă, temându-se de consecințele asupra copiilor și cuplurilor (majoritatea fiind cupluri de același sex), adevărul este că Italia nu a permis niciodată maternitatea surogat pe teritoriul ei și nu a dat nici cuplurilor homosexuale drepturi la adopție. În privința celui de-al doilea aspect, legile țării urmează vechiul principiu roman adoptio naturam imitator (adopția imită natura), cerând ca părinții adoptivi să fie cupluri căsătorite între un bărbat și o femeie, de vârste adecvate creșterii unui copil, care să fi trăit împreună cel puțin trei ani înainte de a se înscrie pentru adopție. În privința maternității surogat, încă din 2004 Italia a considerat ilegală această practică, interzicând angajarea de mame surogat care să poarte în pântece copilul biologic al altei femei.
Acest ultim amendament va îngreuna ocolirea interdicției naționale a maternității surogat pentru cetățenii italieni. Ce presupune termenul de universal și ce a adăugat recenta lege la interdicția originală este faptul că cetățenii italieni vor fi pedepsiți dacă vor apela la practica surogatului chiar dacă vor face acest lucru în altă țară. Amendamentul a fost adoptat ca reacție la economia noastră tot mai globalizată, la presiunile internaționale și la refuzul general de a accepta că nu fiecare dorință trebuie să devină un drept.
Istoria legilor italiene
În 2004, Italia a dat o lege pentru a reglementa tehnologiile de reproducere asistată și a stabili ce se permitea și ce nu se permitea în interiorul granițelor țării. Cunoscută sub denumirea de legge 40 (l.40/2004), reglementarea a adus ordine în ceea ce ajunsese să fie descris ca Vestul Sălbatic al acestor tehnologii. Legislativul italian a acționat cu grijă pentru a se asigura pe de o parte că sprijină întemeierea familiilor (fapt menționat în mod explicit în Articolul 31 al Constituției) și că permite cuplurilor să se folosească de progresele tehnologice din domeniu, în timp ce pe de altă parte se asigură că accesul la aceste tehnologii nu contrazice sau încalcă alte principii și valori la fel de protejate de legea fundamentală. Unele din aceste principii includ dreptul egal la demnitate pentru toți oamenii (Articolul 3), libertatea personală (Articolul 13), drepturile copiilor și părinților (Articolele 29 și 30) precum și interdicția de a comercializa organe sau membre omenești (Articolul 32 din Constituție și Articolul 5 al Codului civil).
În formularea sa originală, legge 40 indica în mod clar că tehnologiile reproductive (în principal fertilizarea in vitro, sau FIV) pot fi accesate exclusiv de cupluri heterosexuale sterile sau infertile, atunci când alte metode mai puțin invazive s-au dovedit ineficiente în a le ajuta să aibă copii. Legea spunea în mod explicit că proteja drepturile tuturor celor implicați, inclusiv pe cele ale copiilor nenăscuți. Ea interzicea în același timp producerea de embrioni care nu vor fi implantați în uter, precum și folosirea de gameți care nu aparțin cuplului. Același statut de infracțiune era – și încă este – atribuit clonării și creării de himere umane.
Demn de notat este mai ales faptul că interzicea maternitatea surogat:
„Oricine execută, organizează sau face publicitate schimbului comercial de gameți sau embrioni sau maternității surogat va fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani și cu amendă de la 60.000 la 1.000.000 euro.”
Așa cum se întâmplă cu toate încălcările, pornind de la prevederea generală a Articolului 56 din codul penal, chiar și tentativele de înfăptuire a acestor acte sunt pasibile de pedepse.
Din nefericire, această interzicere inițială nu a intrat în efect. În formularea sa originală, legea nu a oprit cuplurile să călătorească în străinătate și să angajeze mame surogat în țări în care această practică este legală. Ea nu i-a împiedicat nici să ceară la întoarcerea în țară recunoașterea acestor copii astfel obținuți ca fiind ai lo, punând astfel autoritățile naționale și internaționale în fața unui fapt împlinit destul de delicat, acela de a decide viitorul unui copil născut dintr-un act criminal. În acest context, câțiva judecători italieni, urmați repede de confrați europeni, au început să afirme că era în interesul copiilor ca, odată născuți, să rămână în grija „părinților” cu care au petrecut deja mare parte din viața lor, adică aceia care au încălcat interdicția italiană, fie ei părinți biologici sau doar presupuși părinți (care au cumpărat copilul). În prima situație, recunoașterea era adesea automată. Al doilea scenariu necesita însă o procedură specifică adopției, devenind astfel în scurt timp o practică adoptată frecvent.
Cetățenii italieni au început să eludeze și chiar să ridiculizeze această lege. În alte țări, accesul la tehnologii reproductive și maternitate surogat este deschis și cuplurilor de același sex și persoanelor necăsătorite, însă nu este cazul în Italia. Ce puteau face tribunalele? Să fi luat copiii gestați și născuți prin încălcarea legii italiene de la părinții lor potențiali? Sau o alternativă ar fi fost capitularea suveranității italiene, acceptarea faptului că dorințele adulților, pentru care aceștia sunt dispuși să plătească (inclusiv alte vieți) pot să devină drepturi?
Situația legii în prezent
Unele autorități judiciare au ales a doua opțiune, sprijinind alegerea acestor părinți și recunoscând contractele încheiate în străinătate ca fiind dovezi valide ale filiației. Alții însă nu au făcut asta, cerând ca părinții potențiali să treacă prin procedurile legale de adopție. Neclaritatea acestor situații a devenit tot mai evidentă și mai scandaloasă, făcând astfel necesară intervenția legii.
În 2022, Înalta Curte de Casație a clarificat modul în care contractele de maternitate surogat rămân nevalabile sub legislația italiană, deoarece sunt contrare ordinii publice. În viziunea Curții, practica respectivă „țintește la anularea relației între femeie și copilul pe care îl poartă în pântece, ignorând legăturile biologice și psihologice care se stabilesc între mamă și copil pe perioada sarcinii, cauzând astfel pierderea umanității atât pentru sarcină cât și pentru naștere.” (Corte di Cassazione, Sezioni Unite, n. 38162/2022).
Înainte de aceasta, în 2017 Curtea Constituțională declarase interdicția ca fiind constituțională, afirmând că maternitatea surogat „afectează în mod intolerabil demnitatea femeii și subminează în mod profund relațiile umane” (Corte Costituzionale, 272/2017).
Pe plan național și internațional, feministele, ateii și vocile de stânga au denunțat de multă vreme exploatarea trupurilor femeilor pe care o implică maternitatea surogat. Pe lângă Declarația de la Casablanca, semnată în 2013 de 100 de experți din șaptezeci și cinci de țări, care cere interzicerea internațională a practicii, Parlamentul European consideră de-acum în mod oficial exploatarea prin maternitate surogat ca pe o formă de trafic cu ființe umane. În 2015 o rezoluție a aceluiași organism european a cerut interzicerea maternității surogat, afirmând că „subminează demnitatea umană a femeii.”
În cursul începutului acestui an, în discursul său adresat membrilor corpului diplomatic, Papa Francisc a cerut interzicerea pe plan internațional a maternității surogat:
„Consider ca deplorabilă practica așa-numitei maternități surogat, care reprezintă o încălcare gravă a demnității femeii și copilului, bazată pe exploatarea nevoilor materiale ale mamei. Un copil e întotdeauna un dar și nu e niciodată obiectul unui contract comercial. În consecință îmi exprim speranța în efortul depus de comunitatea internațională în sensul interzicerii acestei practici pe plan universal. În fiecare moment al existenței sale, viața umană trebuie păstrată și apărată; și totuși observ cu regret mai ales în Vest, continua răspândire a unei culturi a morții, care în numele unei false compasiuni aruncă la gunoi copii, bătrâni și bolnavi.”
În sfârșit în noiembrie 2023 Parlamentul italian a intervenit, prin adăugarea încă unei propoziții la interdicția maternității surogat, aflată în vigoare de mult timp, în care se spune: „Dacă aceste fapte de maternitate surogat sunt comise în altă țară, cetățeanul italian va fi pedepsit în conformitate cu legea italiană.”
Evident că acest lucru nu face ca infracțiunea să fie „universală”. Cetățenii americani sunt liberi să călătorească în Ucraina sau să rămână în California pentru a avea un copil prin maternitate surogat. Nici Italia nu pedepsește medicii de altă origine care efectuează aceste proceduri în alte țări și apoi călătoresc în Toscana în vacanță. Noua „universalitate” a interdicției este doar eticheta pusă pe infracțiuni comise de cetățeni italieni, pe care legislația italiană le consideră pasibile de pedeapsă, chiar dacă sunt înfăptuite în altă țară. Acestea sunt de obicei infracțiuni serioase (ca de exemplu violența sexuală și traficul de ființe umane) și ar fi greu de obiectat că în lumea noastră globalizată și virtualizată, urmărirea penală ar trebui să se oprească la granițele unei țări.
Vorbind de frustrarea legislativului italian, merită menționat că, în timp ce maternitatea surogat continuă să fie văzută ca infracțiune, legge 40 a fost obiectul revizuirilor constituționale încă de la intrarea ei în vigoare. În consecință, ea nu mai oprește fertilizarea heterologă (adică folosirea spermei sau ovulelor de la un donator) și nici nu limitează accesul la tehnologia reproductivă doar cuplurilor sterile sau infertile, așa cum o făcea la început. Este permisă acum producerea de embrioni suplimentari, precum și selecția preventivă a celor care trebuie implantați, ceea ce creează o stare de confuzie legală serioasă într-un sistem care în mod repetat și explicit a protejat drepturile celor nenăscuți.
Pretutindeni, nu doar în Italia, liniile de demarcație între infracțiune și drepturile omului sunt vagi și în continuă mișcare, împinse mereu mai departe de către o industrie a fertilității în plin avânt (și cu o piață foarte promițătoare: copiii obținuți prin tehnologii de fertilizare au un preț mare). Adulții cărora de-acum tehnologia le poate promite un copil au dificultăți în a înțelege că dacă trebuie (adică există o necesitate) e urmat de se poate (adică se ivește o posibilitate), inversul nu este la fel de valabil. Am auzit cu toții de proiectul „Neuralink” al lui Elon Musk; dacă opiniile cu privire la oportunitatea sa sunt diferite, în schimb dilemele bioetice cu care societatea noastră se va confrunta în curând și cărora va trebui să le răspundă într-un fel sunt urgente și adesea înfricoșătoare.
Din fericire, miopiei celor care și-au anunțat deja intenția de a se lupta cu noua interdicție a maternității surogat i se opune un număr de voci, instituții și chiar curți de justiție pe plan național și internațional care au lăudat decizia Italiei.
Recent mi-am amintit cu plăcere că primul ministru al Italiei, Giorgia Meloni promisese măsuri mai ferme de protecție a femeilor și mamelor, cum sunt cele pe care le menționează această lege penală. Subiectul a fost menționat în primăvara lui 2023, în contextul conferinței găzduite de institutul Austin împreună cu Centro Studi Livatino, o instituție de promovare a principiilor legii naturale cu sediul în Roma. În mesajul ei adresat participanților la conferință, ea a scris: „ne dorim o națiune în care să nu ne fie rușine să spunem că maternitatea nu e de vânzare, că pântecul nu poate fi închiriat și copiii nu sunt lucruri expuse pe rafturi.” Se pare că și-a respectat promisiunea.
Rămâne de văzut dacă noua interdicție va reuși să oprească sau măcar să încetinească noua piață a reproducerii. Problema nu o reprezintă doar cuplurile care au promis că se vor opune noii legi în tribunal și nici promotorii „drepturilor reproductive” – care în Italia sunt aceiași care luptă pentru „dreptul la moarte”. Problema nu o reprezintă doar tribunalele internaționale permisive și legislatorii care și-au pierdut nu doar abilitatea de a face diferența între bine și rău, dar pun chiar la îndoială existența obiectivă a celor două. Atâta vreme cât tinerii adulți vor continua să se înțeleagă pe ei înșiși și existența lor sub formă de experiențe individuale, raportate doar la sine și să vadă căsătoria și întemeierea unei familii ca evenimente accidentale, opționale ale vieții lor de adulți; atâta vreme cât noi,societatea, nu vom respinge ideea că sexul și reproducerea nu au legătură între ele și vom accepta în schimb că trupurile sănătoase sunt în mod intrinsec reproducătoare; și atâta vreme cât vom continua să tratăm viața – în toate stadiile ei – ca pe un obiect de care ne putem descotorosi la un moment dat, oamenii vor găsi întotdeauna modalități de a eluda legea, de a vinde și cumpăra copii, a exploata femei și de a distruge viețile tuturor celor implicați.
