back to top

India: Guvernul interzice turismul reproductiv pentru maternitate-surogat

Guvernul central al Indiei face un pas important pentru a stopa industria „turismului de maternitate”, interzicând clinicilor de fertilizare asistată să mai presteze servicii pentru cetățeni străini. Mamele surogat vor fi în continuare disponibile pentru clienții indieni.

India a legalizat surogația comercială în 2002. De atunci, industria mamelor surogat a devenit o parte înfloritoare a economiei indiene, aducând până la 2,3 miliarde USD anual venituri, conform estimărilor. În 2012, guvernul a început să emită diverse reglementări având în vedere semnalele alarmante conform cărora clinicile exploatează femei analfabete și sărace, transformându-le în „mașini de făcut copii” iar copiii acestora în bunuri tranzacționate ca oricare altele de către clienți bogați.

În Europa, turismul pentru surogație este un fenomen în creștere, așa cum evidențiază o serie de cauze pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. Paradiso și Campanelli contra Italia). Printre cei care își comandă copii în acest fel se numără nu doar cupluri heterosexuale infertile, dar și cupluri de bărbați homosexuali sau persoane singure.

Vezi și:

„Pântece de închiriat” – documentar despre industria „mamelor purtătoare” în India

MAMA PURTĂTOARE: PÂNTECE DE ÎNCHIRIAT

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai recente articole