ACTUALIZARE 03 mai 2011: A se vedea notele de completare din subsolul articolului.

02 mai – Subiectul „avortului terapeutic” este în continuare de interes pentru presă, după cea mai recentă situaţie de la Maternitatea Giuleşti. Ionela Gavriliu a publicat, în cotidianul Jurnalul Naţional, un articol mult mai echilibrat şi firesc în abordare în care apar şi opiniile a doi reprezentanţi ai organizaţiilor provita româneşti. Remarcabile, dar în sensuri diferite, sunt şi declaraţiile dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, şi ale dr. Pană de la „casa ororilor”, cunoscută şi sub denumirea de „Maternitatea Giuleşti”.

Copiii imperfecţi sunt ucişi în burta mamei

Maternitatea Giuleşti: medicii fac frecvent „avorturi terapeutice la cererea pacienţilor”, chiar dacă sarcinile sunt avansate. Autor: IONELA GAVRILIU, 27 aprilie 2011

Ca în Sparta: deşi sarcina era în luna a şasea, la Maternitatea Giuleşti a fost avortat un copil fiindcă avea Sindrom Down. Bebeluşul a trăit 10 minute

La 6 luni un făt poate plânge, sughite şi îşi suge degetul. Plămânii încep să se dezvolte, are unghii, oasele i se întăresc. Pentru unii, fiinţa aceasta se numeşte copil sau prematur, pentru alţii – e făt sau avorton. Cazul femeii de la Maternitatea Giuleşti care a avortat la 6 luni, pentru că analizele au arătat că micuţul suferă de Sindrom Down, e mai mult decât un scandal în care un medic musulman refuză să asiste avortul unei femei cu sarcina avansată. Cât de etic e pentru medici să accepte un astfel de avort şi unde se termină avortul terapeutic şi începe uciderea unui prunc?

Pe data de 17 martie anul acesta, o femeie, însoţită de soţul său, a ajuns la Maternitatea Giuleşti, solicitând un avort. Familia Ghimpeţeanu spune că triplul test le-a arătat că există risc mare ca micuţul să sufere de Sindrom Down, dar, pentru certitudine, li s-a recomandat analiza amniocentezei. Pentru că n-au avut bani să facă această analiză, femeia a căutat soluţii pentru a risipi îndoiala. A câştigat o tombolă organizată de o clinică privată, dar sarcina ajunsese deja la 6 luni. Rezultatele amniocentezei nu lăsau nici un dubiu: fetiţa pe care o purta în pântec avea Sindrom Down.

„Femeia a aflat că acest copil are o malformaţie, Sindrom Down, care nu poate fi rezolvată după naştere. A solicitat internarea şi întreruperea sarcinii. Avea buletinele de analiză de la amniocenteză, screeningul cu malformaţiile. S-a format o comisie me­dicală alcătuită din şeful de secţie şi doi medici primari de pe secţia respectivă, dacă nu mă înşel: dr Puia, dr Cristescu şi dr Muler au făcut comisia, au studiat dosarul pus la dispoziţie de doamnă şi au zis «da», se poate face avort. Comisia se în­truneşte la cererea pacientului. Tot ce e sarcină peste 13 săptămâni presupune comisie. În momentul în care s-a dat acordul respectiv s-au făcut analize şi ecografie şi s-a trecut la procedura medicală medicamentoasă”, povesteşte desfăşurarea evenimentelor noul purtător de cuvânt al Maternităţii Giuleşti, dr Doru Pană. Vechiul purtător de cuvânt s-a retras din acest post pentru a nu se afla în conflict de interese: dr Ciprian Cristescu făcuse parte din comisia ce a aprobat avortul femeii şi fusese şi de gardă în noaptea de 17 martie, noaptea avortului.

În jurul orei 4:00 dimineaţa, femeia şi-a sunat soţul şi i-a spus că e singură şi că urmează să nască. Soţul susţine că a venit rapid, a trecut de gardieni şi a ajuns chiar când soţia năştea. A trebuit să o ajute, pentru că, spune el, medicul Tarek Abdou a refuzat să o asiste, deoarece nu-i permite religia, şi a ţinut în braţe copilul care a început să plângă. Conform declaraţiilor lui Iulian Ghimpeţeanu, fetiţa a mai trăit zece minute.

„Este avort, nu naştere. De aceea nici nu i-am eliberat certificat de naştere”, subliniază dr Pană şi se referă de fiecare dată la fetiţă ca fiind făt, nu copil. „Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se consideră naştere de copil tot ce este peste 27 de săptămâni. După legea română se consideră naştere după 28 de săptămâni. Doamna avea 23-24 de săptămâni (n.r. – pe biletul de externare scrie „25 de săptămâni”). Clar, nu era vorba de naştere. Deci este un avort terapeutic la cerere, din cauza malformaţiilor fetale”, concluzionează medicul. „Dar când copilul plânge?” „Depinde la ce vă referiţi. Dacă o femeie avortează acasă un fetus care are peste 27 de săptămâni, o greutate de peste 650 de grame, şi ăla ţipă de două-trei ori, necazul este că el nu e copil, e un fetus. Pentru că la vârsta respectivă nu există surfactant (n.r. – peliculă pe interiorul plămânilor). Centrii respiratori sunt dezvoltaţi, se poate auzi ca un ţipăt când fetusul încearcă să tragă aer, dar el, din nefericire, neavând suficient surfactant, nu poate face schimburile de gaze: oxigenul nu trece în sânge. Poţi să-l pui pe zece aparate, că el nu poate face schimbul pulmonar. Şi unii dintre cei care se nasc prematur, adică după 27-28 de săptămâni, că până acolo se consideră avort, n-au nici ei suficient surfactant şi mor din această cauză”, explică medicul de la Maternitatea Giuleşti.

Pentru Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti nu e avort terapeutic. „După 14 săptămăni de sarcină nu se mai poate face decât avort terapeutic. Avortul terapeutic se face doar când fătul pune în pericol viaţa femeii. Acesta a fost un act medical care nu are valenţe în acest sens. Nu ştiu cum poate fi calificat acest lucru. Avortul terapeutic se face indiferent de vârsta sarcinii, dar Sindromul Down nu reprezintă o malformaţie gravă, care pune în pericol viaţa mamei şi nu e o malformaţie neconformă cu viaţa, condiţiile necesare pentru efectuarea unui astfel de avort”, spune prof. dr Astărăstoae.

Scena teribilă, descrisă de bărba­tul femeii de 39 de ani, când a fost ne­voit să-şi moşească singur soţia şi să ţină învelit în cearşafuri copilul plin de sânge care plângea, pentru a-l feri de privirea femeii, este completată de medicul Pană. „Fetusul a fost dus într-o încăpere separată, unde s-a încercat să i se administreze oxigen şi să se verifice dacă are semne vitale. Au încercat (n.r. – doctorii), din câte mi-au spus, dar n-au avut la ce. Dacă nu sunt semne vitale, fătul este mort, se pune la frigider şi se trimite la prosectură. Tatăl spunea că a trăit 10 minute, dar tatăl poate să spună că luna este verde. Nu înţeleg de ce insistă că medicul n-a făcut nimic. Dr Tarek a făcut procedurile ulterioare, a scos placenta. Ce i se re­pro­şea­ză, probabil, e că nu a fost acolo în secunda când dl Ghimpeţeanu a ajuns lângă soţie, dar, din păcate, nu putem avea un medic la o gravidă, trebuie să ne ocupăm de mai multe”, subliniază acesta. Conform pur­tă­torului de cuvânt de la Maternitatea Giuleşti, cazurile de „avort terapeutic la cerere”, cu sarcina ajunsă la 6 luni şi mai mult, sunt destul de frecvente. „Nu chiar săptămânal, dar sunt”, precizează dr Pană.

Dr Christa Todea Gross, mamă a unui copil cu dizabilităţi, îl contra­zice pe purtătorul de cuvânt al Mater­ni­tăţii „Panait Sîrbu” şi spune că în aceste cazuri nu e vorba de avort, ci de naştere, pentru că OMS consideră avort întreruperile de sarcină sub 21 de săptămâni, atunci când fătul cântăreşte mai puţin de 500 de grame. „Unii medici spun mamelor că vor naşte «un monstru», neştiind că monştrii sunt tocmai ei, cei care-l ucid. Îl felicit pe medicul ginecolog mu­sulman care nu a dorit să facă un astfel de avort”, a declarat medicul clu­jean. Persoanele cu Sindrom Down sunt considerate handicapa­te, dar ceea ce se ştie mai puţin despre ele e faptul că sunt incapabile să min­tă şi au o uriaşă capacitate de a iubi.

Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Provita Bucureşti, spune că va face demersuri pentru clarificarea legală a ceea ce înseamnă avort te­rapeutic, pentru că se face abuz de această procedură. „Eu sunt tatăl unui copil cu handicap şi pentru felul în care copilul meu e privit pe stradă sunt de vină toţi cei care iau astfel de decizii. E o urmare directă, pentru că aici nu mai e vorba de opţiuni, ci de obligaţia de a suprima ceea ce nu corespunde. Copilul de la Giuleşti a trăit zece minute, a plâns. Din câte am auzit, astfel de «avortoni» sunt lăsaţi să moară în maternităţi într-o cameră specială, numită «camera rece»”, a spus Stanciu.

Reprezentanţii Maternităţii Giuleşti spun că prin astfel de avorturi sunt scăpaţi de o viaţă de chin şi copiii, şi părinţii. „Când se descoperă că un făt are Sindrom Down, eu ştiu sigur că va avea unele malformaţii la inimă, renale. Este un om mort pentru societate. Cu alte cuvinte, îşi chinuie părinţii”, crede dr Pană. Vicepreşedintele unui ONG pentru copiii cu Sindrom Down, Gabriela Tănase de la UpDown, crede că părinţii sunt singurii care pot decide dacă păstrează sau nu copilul. „Numai cei care cresc un astfel de copil ştiu ce înseamnă. În Statele Unite am auzit de cazul unui băiat cu Sindrom Down care, la maturitate, şi-a dat în judecată părinţii că l-au condamnat la o astfel de viaţă. Oamenii care nu ştiu despre ce e vorba judecă, îşi dau cu părerea, condamnă. A decide avortul unui astfel de copil e o decizie foarte grea, e o chestiune de alegere. Nu trebuie să-i condamnăm pe ei şi pe părinţii lor la o astfel de viaţă: de la grădiniţă la şcoală şi oriunde în societate, copiii cu Sindrom Down sunt priviţi altfel, respinşi. Societatea noastră nu e pregătită pentru ei, iar statul român nu ajută cu nimic”, spune Gabriela Tănase.

_______________________________________________________________________

ACTUALIZARE 03 mai 2011

Dr. Christa Todea-Gross, vicepreşedinte al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România, ne-a transmis următorul punct de vedere:

Îmi pare rău să văd că medicii ginecologi mint cu atâta neruşinare.

„În recomandarea OMS se consideră naştere copilul cu greutatea peste 500 g şi avort cel cu greutatea sub 500 g. În absenţa greutăţii la naştere se ia în considerare lungimea corporală de 25 cm sau vârsta gestaţională de 22 săptămâni care corespunde la greutatea de 500 g. Născut viu este copilul care prezintă la naştere unul dintre următoarele semne de viaţă: respiraţie, bătăi cardiace, pulsaţii ale cordonului ombilical sau contracţii musculare voluntare. Născut mort este copilul care nu prezintă niciun semn de viaţă la naştere sau după naştere.”[1]

Prematur este copilul născut la mai puţin de 37 de săptămâni de gestaţie (mai puţin de 258 de zile). Prematurul poate avea greutate mică la naştere (sub 2500 g), foarte mică (sub 1500 g) şi extrem de mică (sub 1000 g). [2]

La toţi prematurii, cu atât mai mult la cei foarte mici (sub 26 de săptămâni de gestaţie), trebuie condiţii speciale: temperatura corporală peste 35 grade, pH mai mare de 7,20, presiunea arterială mai mare de 40 mmHg, bilirubinemia liberă sub 9 mg% ml, etc. [3] Ei sunt trataţi în condiţii speciale, în incubator cu umiditate scăzută sau în incubator cu încălzire radiantă sau fototerapie [4]. Cei cu greutatea între 500-750 g pierd o cantitate mare de apă prin perspiraţie insensibilă, respectiv 100 ml/kg/zi , dar prin încălzire în incubator vor pierde o cantitate dublă, de 200 ml apă/kg/zi (cantitate importantă care trebuie suplinită pentru a preveni deshidratarea). Uneori necesită minut-ventilaţie datorită afectării pulmonare[5] . Surfactantul este secretat de către pneumocitele tip II (celule pulmonare) după 20-22 de săptămâni [6]. Respiraţia aeriană devine relativ posibilă spre săptămâna a 24a – a- 28-a de gestaţie. [7] Ei necesită şi multe alte îngrijiri care nu sunt amintite aici.

Concluzie: deşi naşterea prematură se soldează frecvent cu decesul copilului, totuşi există şanse ca el să fie tratat şi salvat. După provocarea naşterii copilului cu sindrom Down la maternitatea de la Giuleşti, acesta nu mai era un avorton ci un copil prematur care putea fi reanimat şi tratat într-un incubator în condiţii speciale. Cu toate acestea, a fost lăsat să moară. [nota red. CulturaVietii: este o prezumpţie contrazisă de medicii de la Giuleşti, dar, cel puţin după atitudinea medicului Pană din articolul menţionat, e clar că nu s-a încercat nici un fel de asistare din moment ce nu era considerat copil!]

Mă mir însă că niciun medic pediatru din ţară nu ia atitudine, cunoscând cel mai bine ce înseamnă o naştere prematură!

Dr. Christa Todea-Gross, 02. 05.2011, Cluj-Napoca