back to top

Ce înseamnă „oricare situație”, domnule jurist Chiuariu, fost ministru al Justiției?

Ce înseamnă „oricare situație”, domnule jurist Chiuariu, fost ministru al Justiției?

Este întrebarea care ne stă pe buze după ce am aflat că articolul 4 al Constituției a fost DIN NOU propus spre modificare de către Comisia de revizuire. Printr-un nou vot mișelesc, dat la finalul dezbaterilor, a fost strecurată între criteriile de nediscriminare expresia exhaustivă „oricare altă situație”:

„Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orice altă situaţie este interzisă” , este textul propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu şi adoptat cu 17 voturi „pentru” şi o abţinere.

Chiuariu a dat asigurări că formularea „nu prezintă niciun risc”, aluzie la faptul că în Comisia de revizuire se adoptase iniţial o prevedere care interzicea și discriminarea bazată expres pe „orientare sexuală”, textul fiind ulterior respins.

Ei bine, Tudor Chiuariu e un mincinos! Știe foarte bine ce înseamnă „orice situație”, pentru că este jurist! Expresia „orice altă situație” a fost interpretată de CEDO ca incluzând și orientarea sexuală – și poate însemna chiar mult mai mult decât orientare sexuală!

România este una din cele 13 țări ale UE care au adoptat INTEGRAL legislația ce protejează contra discriminării „minoritățile sexuale”. Inclusiv pe cea non-binding (ne-obligatorie conform tratatelor internaționale la care țara noastră este parte). De ce se insistă, atunci, pe crearea unui principiu constituțional din aceasta?

Este mai mult decât clar că acest text i-a fost comandat lui Tudor Chiuariu de către lobby-ul homosexual, spre a fi băgat pe gâtul românilor ce vor veni din nou la vot fără a avea habar ce votează, sub imperiul altor promisiuni de bunăstare făcute de Dragnea et co.

Iată, deci, nivelul la care înțeleg democrația acești oameni: un artificiu juridic josnic, despre care acum ni se spune cu zâmbetul pe buze că „nu prezintă niciun pericol”, introdus pe ușa din spate a unui tren de interese financiare și de răfuieli politice care vor purta referendumul pentru revizuirea Constituției către adoptare.

Dar care este problema cu această „orientare sexuală” (a cărei definiție nu e clară: pedofilia este o orientare sexuală și ea? Sunt tot mai multe voci care o afirmă!)? Desigur, ne dorim ca frații noștri și surorile noastre (copii ai aceluiași Tată ceresc) din minoritățile sexuale să primească toate drepturile naturale pe care le presupune demnitatea inerentă a persoanei umane: dreptul la viață, la protecția persoanei, la sănătate, la muncă, la viață privată. Am fi însă naivi să credem că lucrurile se vor opri aici, mai ales că au deja toate aceste drepturi! Din experiența tristă a altor țări știm prea bine ce intenționează lobby-ul homosexual (grup politic de presiune despre care și numeroși homosexuali spun că nu-i reprezintă): solicitarea și impunerea unor drepturi inexistente, pe care le vor fabrica ei înșiși, cu prețul distrugerii unor valori esențiale ale societății.

Odată intrată în textul legii fundamentale, prevederea va fi folosită pentru a se cere constatarea neconstituționalității articolelor din Codul Civil care definesc familia naturală și interzic căsătoriile între persoane de același sex și adopțiile de copii de către aceste cupluri. Odată constatat acest lucru, căsătoriile și adopțiile vor fi deschise și cuplurilor de același sex. Rapid, fără dezbateri publice, fără Parlament, fără consultarea publicului. Același exercițiu va duce la îngrădirea libertății religioase, a libertății cuvântului și acțiunii, la promovarea masivă a comportamentului homosexual în școli ca „normalitate”.

E un scenariu care poate fi contestat, desigur, argumentat; dar este totuși departe de a fi fantezist, vă asigurăm.

Pentru a ajuta la înțelegerea mai profundă a situației și a pericolului, reproducem un articol mai vechi din revista „Familia Ortodoxă”, despre modul în care acest tip de legislație forțează schimbări dramatice de norme sociale. Un motiv în plus să nu girăm actualul proces de revizuire: prin  neprezentare la vot (boicot), dacă cvorumul de validare va fi 50%, sau prin vot contra, în cazul cvorumului de 30%. Exact așa cum ne îndeamnă ONG-urile creștine din România, conștiente de pericol.

______________________________________________________

Legiferarea prigoanei împotriva creștinilor

Demonstraţie pro-homosexualitate în New York. Textul pancartei: „Viaţa începe când te opui creştinilor fascişti!”
Demonstraţie pro-homosexualitate în New York. Textul pancartei: „Viaţa începe când te opui creştinilor fascişti!”

Omul a început apoi să-şi proclame drepturile sociale, dreptul său inalienabil la o „existenţă decentă”, de a fi bine hrănit şi îmbrăcat. De aici nu mai rămăsese decât un pas până la un nou set de drepturi, cele care răstoarnă însă întreaga ierarhie a drepturilor omului. Drepturile sexuale: dreptul de a fi şi a promova homosexualitatea, dreptul copiilor de a-şi urma instinctele sexuale prin educaţia sexuală, în sfârşit – dreptul de a promova desfrâul la nivel mondial.

Şi orice discriminare a lor se urmăreşte a fi pedepsită prin lege ca încălcând drepturile fundamentale ale omului. Mai mult, orice critică adusă acestora şi manifestărilor lor aberante nu mai are drept de cetate, dar nici de umanitate! De acum înainte, aproape nici un drept nu mai poate fi invocat pentru a lupta pentru normalitate, urmând ca toate să fie circumscrise de dreptul la desfrânare. Astfel, Cetatea Omului şi-a arătat dintr-o dată adevăratul chip, devenind cetate a Celui rău.

Mai multe voci lucide din presa internaţională, dar şi din cea românească, au început să tragă recent un puternic semnal de alarmă cu privire la unele rezoluţii din spaţiul european, prin care se încearcă impunerea unei legislaţii care să oblige statele europene la acceptarea şi promovarea homosexualităţii şi a feminismului, a avortului şi educaţiei sexuale.

Astfel, la sfârşitul lunii ianuarie urmau a fi adoptate de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei două rapoarte ce ameninţă grav valorile familiei şi moralitatea publică.

1. Raportul privind discriminarea în baza orientării sexuale şi a identităţii sexuale cere statelor membre următoarele:

  • legalizarea căsătoriilor homosexuale şi recunoaşterea reciprocă a căsătoriilor şi uniunilor civile între persoane de acelaşi sex;
  • adoptarea unei legislaţii interne prin care se interzice discriminarea pe motiv de orientarea sexuală şi orice referiri sau manifestări publice negative la adresa minorităţilor sexuale, ceea ce subminează profund libertatea religioasă şi de cuvânt;
  • promovarea, prin educaţie în rândul minorilor, a homosexualităţii ca manifestare normală a orientării sexuale şi combaterea „homofobiei”;
  • nu în ultimul rând, facilitarea, din fondurile publice, a schimbării sexului biologic al indivizilor, când aceştia o cer.

2. Un alt raport al Consiliului – 15 ani de la Conferinţa Internaţională asupra Programului de Acţiune privind Populaţia şi Dezvoltarea – promovează avortul ca mijloc de planificare familială şi control al naşterilor, forţând recunoaşterea acestuia ca „drept al omului” şi finanţarea din fondurile publice.

Mergând pe aceeaşi linie, pe data de 10 februarie Parlamentul European a adoptat Raportul Tarabella – Egalitatea între bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană, ce prevede că „femeile trebuie să aibă control asupra drepturilor lor sexuale şi reproductive, în special printr-un acces facilitat la avort şi măsuri contraceptive”.

În aceeaşi zi, Parlamentul European a mai adoptat o Rezoluţie privind integrarea Croaţiei, a Macedoniei şi a Turciei în Uniune. Prin această rezoluţie, Parlamentul reafirmă răspicat faptul că îmbrăţişarea drepturilor comunităţii de homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transexuali (LGBT) este o condiţie esenţială pentru a deveni membru al Uniunii Europene.

Oare noi am fost informaţi cu privire la această cerinţă esenţială înainte de a deveni membri ai Uniunii Europene? Cum s-a ajuns ca drepturile minorităţilor sexuale să devină o condiţie de bază a integrării?

Drepturile minorităţilor sexuale şi legislaţia anticreştină

În vreme ce rămăşiţele unei revoluţii politice eşuate încă îşi mai făceau simţite prezenţa în ţara noastră, o revoluţie mai amplă dar tăcută îşi făcea loc în legislaţia Uniunii Europene.

Într-un document prezentat de către Comisia Europeană în faţa Parlamentului şi Consiliului în anul 2004, ce se dorea a fi o platformă-program pentru viitoarele dezvoltări legislative, este afirmată exact cerinţa formulată astăzi de Parlamentul European.

Documentul Carta Verde. Egalitate şi non-discriminare într-o Uniune Europeană lărgită afirmă că: „Principiile egalităţii de tratament şi non-discriminare se află în centrul Modelului Social European. Ele reprezintă o piatră unghiulară a drepturilor şi valorilor fundamentale care se află la temelia Uniunii Europene de astăzi”.

Şi în continuare: „Principiul non-discriminării (homosexualilor?, n.n.) este parte a temeliei drepturilor fundamentale pe care U.E. se fundamentează. Ca atare, acesta este unul dintre elementele aşa-ziselor «criterii politice» pentru a dobândi calitatea de membru convenită de către Statele Membre la Consiliul European de la Copenhaga din 1993”.

De aceea, „e de aşteptat ca noile State Membre să fi implementat cele două Directive împotriva discriminării înainte de a adera la U.E., ca parte a acquis-ului legislativ comunitar. Noile State Membre care nu îndeplinesc acest termen limită (…) vor face faţă în consecinţă procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar”.

De vreme ce acestea sunt condiţiile de bază ale aderării, rezultă că şi ţara noastră s-a angajat să le implementeze – fie că o recunoaşte sau nu!

Lupta împotriva discriminării în cadrul Comunităţii Europene a început încă din anul 1976, când Consiliul de Miniştri a emis Directiva asupra Egalităţii de Tratament (ETD), prin care se cerea statelor membre să aplice principiul egalităţii de tratament pentru bărbaţi şi femei în câmpul muncii. Acesta este, de altfel, fundamentul legislativ pentru rezoluţiile şi directivele europene ce vor urma cu privire la egalitatea între bărbaţi şi femei, printre care şi Raportul Tarabella menţionat mai sus.

În codul genetic al construcţiei europene, principiul non-discriminării, ce stă la baza instituirii drepturilor minorităţilor sexuale ca drepturi fundamentale ale omului, este o componentă de bază. O arată toate tratatele de instituire a Uniunii Europene: atât Tratatul de la Amsterdam din 1997 prin Articolul 13, Tratatul de la Nisa ce dezvoltă acest Articol pentru a-i uşura aplicabilitatea, cât şi actualul Tratat de la Lisabona prin Articolul 1a. Dar şi Carta Drepturilor Fundamentale, proclamată în cadrul Uniunii în decembrie 2000, face din principiul non-discriminării (prin Articolul 21) unul dintre pilonii ideologici ai construcţiei europene.

O dată cu proclamarea Cartei Drepturilor, Comisia Europeană, ca organ executiv al Uniunii, a trecut direct la implementarea acestui principiu prin câteva Directive deosebit de importante, dar prea puţin cunoscute. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, avea ca obiectiv „stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament”.

Fără această Directivă şi cele ce vor urma în 2004, 2006, 2008, care lărgesc cadrul de aplicare a principiului non-discriminării în spaţiul muncii, nu vom putea înţelege cum de s-a ajuns la Legea Egalităţii din Marea Britanie, asupra căreia am atras atenţia într-un număr anterior al revistei noastre. Legea Egalităţii aplică principiul non-discriminării în spaţiul muncii şi, practic, obligă bisericile să angajeze personal auxiliar fără a discrimina pe bază de sex sau de orientare sexuală, ceea ce înseamnă obligaţia de a angaja homosexuali.

Astfel, ceea ce se întâmplă acum în Marea Britanie nu este decât urmarea aplicării în propria legislaţie a Directivelor Comisiei Europene, ce au un caracter obligatoriu.

Aceleaşi directive au pus şi bazele formării corpurilor juridice parazitare precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din ţara noastră. Acestea formează o reţea în cadrul Uniunii; fiecare ţară e obligată să aibă un astfel de consiliu, toate fiind subordonate direct Comisiei Europene, iar nu guvernelor ţărilor în care se instituie. Sarcina lor este implementarea legislaţiei europene cu privire la discriminare, aplicarea ei şi promovarea diversităţii şi a toleranţei.

De multe ori, funcţionarii C.N.C.D. au fost văzuţi mărşăluind alături de homosexuali în cadrul ruşinoaselor lor „caravane ale diversităţii”. Iar C.N.C.D., de la înfiinţarea lui, nu a stat degeaba. În anul 2005 a acuzat şi amendat un preot dintr-un sat brăilean care l-a dat afară pe un cântăreţ la strană, când s-a dovedit că acesta era homosexual. Potrivit Consiliului, cuvintele preotului cu privire la tânăr – „a ales calea răului”, „iată ce am crescut la sânul nostru: un lup între miei” – reprezintă acte de discriminare.

Din lectura directivelor devine, de asemenea, transparent modul în care aceste consilii împreună cu reţeaua de O.N.G.-uri finanţată de Uniune tind să devină adevăraţii factori de decizie şi de formare a legislaţiei în cadrul ţărilor membre.

Întoarcerea la „procesele comunismului”

Dar ceea ce surprinde în aceste directive este modul în care va fi aplicat principiul non-discriminării în cadrul legislaţiei, care face din prezumţia de nevinovăţie – principiu juridic fundamental ce pune o stavilă abuzului de putere – un principiu perimat.

În articolul 10, alineatul 1, din Directiva 78 din anul 2000, privind sarcina probei se afirmă explicit că: „Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o priveşte a principiului egalităţii de tratament şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte instanţe competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte, pârâtului îi revine sarcina de a dovedi că principiul egalităţii de tratament nu a fost încălcat”.

Aceasta înseamnă că nu se mai pleacă de la principiul juridic al prezumţiei de nevinovăţie, ci de la prezumţia de vinovăţie, urmând ca acuzatul să-şi dovedească nevinovăţia – iar nu ca reclamantul să dovedească vinovăţia pârâtului. Acest fapt leagă ca printr-un cordon ombilical proiectul politic al Uniunii Europene de regimul comunist, unde oamenii erau condamnaţi ca „duşmani ai poporului” încă înainte de a se da verdictul.

Dar dacă atunci ei erau duşmani ai poporului sau ai clasei muncitoare, acum cei ce nu urmează noii ideologii totalitare vor deveni „duşmani ai umanităţii” – ca fiind, în fond, duşmani ai dreptului omului la desfrânare.

De aceea, ne aflăm astăzi într-o inedită situaţie, una în care asistăm la instaurarea unui totalitarism al păcatului plecând nu de la motive economice sau rasiale, ci de la cele sexuale. Păcatul tinde să devină prin sine însuşi o realitate totalitară, care absoarbe cu totul energiile omului – dar epoca noastră postmodernă se distinge prin încercarea fără precedent de a-l instaura programatic la nivelul întregii umanităţi. Avem de-a face în perspectivă istorică cu un nihilism instituţionalizat.

Şi, în condiţiile în care nu numai în cadrul U.E., dar şi în Statele Unite, Canada, Australia şi alte ţări au fost implementate legi care incriminează „infracţiunea de ură” (hate crime) sau de „discurs care incită la ură” (hate speech) faţă de diferitele minorităţi, printre care şi cele sexuale, creştinilor li se interzice să afirme răspicat că homosexualitatea e un păcat. Ca urmare a implementării acestei legislaţii, un pastor din Suedia a fost trimis la închisoare datorită unei predici în care critica homosexualitatea; în Marea Britanie, un alt pastor care i-a chemat pe homosexuali la pocăinţă a fost bătut de o bandă de homosexuali, pentru ca apoi să fie acuzat de autorităţi că a incitat la violenţă şi la perturbarea liniştii publice; în anul 2000, în Noua Zeelandă a fost interzisă o înregistrare video ce punea în discuţie dezvoltarea fenomenului homosexualităţii şi implicaţiile lui politice şi sociale. Şi exemplele ar putea continua pentru Statele Unite şi Canada.

Revoluţia drepturilor omului ajunge astfel la un final paradoxal. Drepturile la desfrânare şi perversiune ajung să restricţioneze toate celelalte drepturi afirmate anterior: dreptul la libera practicare şi exprimare a religiei. Practic asistăm la inaugurarea unei noi religii, în care cel ce refuză să se conformeze închinării la idolul sexualităţii va fi decăzut din toate drepturile sale.

În aceste condiţii, se instituie de fapt o nouă prigoană împotriva creştinilor, pentru că dacă învăţătura creştină e considerată a fi discriminatorie prin simpla ei existenţă, încălcând în acest fel „dreptul fundamental” al omului de a desfrâna, creştinul şi învăţătura lui sunt scoşi implicit în afara legii şi a umanităţii.

Oare semnificaţia a ceea ce se petrece acum în Uniunea Europeană, dar şi în lumea occidentală în general, nu este tocmai aceasta: trecerea în ilegalitate a creştinismului şi, deci, a celor care cred în Hristos şi-L mărturisesc? Şi în numele a ce: în numele patimilor deghizate sub denumirea de drepturi ale omului!

Oare nu ne răsună din nou în urechi, prin directivele U.E., sentinţa edictului lui Nero din secolul I împotriva creştinilor: Non licet esse vos! – Creştinilor, vouă nu vă e îngăduit să existaţi?

Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat slava Dumnezeului Celui nestricăcios în asemănarea chipului omului celui stricăcios (…). De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimii lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! (Rom. 1:22-24).

articol de Petru Molodeţ, publicat în revista Familia Ortodoxă, nr. 5/2010

Re(d)acționarul
Re(d)acționarul
Texte preluate din alte surse. Tot ceea ce nu este original sau publicat în premieră de noi. Uneori, difuzăm și anunțuri ale redacției.

Cele mai recente articole