Succesul discursului celor cu orientare trans constă în a spune că femeia nu este nimic mai mult decât a experimenta o senzație, o trăire. Dacă e adevărat, atunci oricine simte că e femeie poate să și fie femeie, iar cine nu simte că e poate renunța la asta.
Ideologia trans are un sens doar dacă elimină sexul biologic ca factor determinant. Până acum cei care aparțineau orientării trans „se nășteau așa”, cu mintea de un fel în trupuri de alt fel, însă recent se ivește o nouă tendință, aceea a orientării trans ca urmare a unei alegeri, și nu ca o orientare înnăscută.
Discursul a progresat deci treptat. Dacă până acum se punea accent pe realitatea unei chimii profunde a orientării trans, care susține că unii oameni pur și simplu așa s-au născut, cu un accident al neuronilor care se conectează între ei astfel încât mintea să nu se potrivească cu trupul – printre care bărbați adulți care afirmă că au știut întotdeauna că în interior erau fete -, recent apar noi povești care susțin că tranziția este fără îndoială o opțiune. Deci a fi transgender este o orientare înnăscută, permanentă, ori împlinirea unei dorințe? Depinde pe cine întrebăm.
Dacă tranziția este o alegere mai degrabă decât ceva imuabil, atunci cum se justifică ideea că persoanele trans sunt în mod real de sex opus? O persoană este de sex opus fie pentru că trupul și mintea nu se potrivesc, fie pentru că alege să se încătușeze în sexul opus, ceea ce ar însemna că e vorba doar de o modă. Există două posibilități: a fi trans este o condiție medicală ce necesită a fi corectată sau este o justificare a unei operații plastice dorite, pentru care se optează. Dacă prima variantă e adevărată, atunci persoanele trans fac parte dintr-o categorie protejată. Dacă a doua variantă e cea adevărată, nu se întâmplă acest lucru.
Mare parte din problemă gravitează în jurul definirii cuvântului „femeie”. Înainte, după logica de bază, bărbatul era adultul de sex masculin și femeia, adultul de sex feminin, însă acum definițiile sunt neclare. Andrew Long Chu, scriitor și transgender prin opțiune, afirmă în cartea sa, Females, că a fi femeie înseamnă a fi „un receptacul” pentru dorințele altora. El mai susține și că este feminist, dar afirmația lui este una dintre cele mai agresive împotriva femeilor care se poate face la o lansare de carte într-o librărie. Într-un interviu luat de Callie Hitchcock pentru revista The New Republic, Chu afirmă:
„În cartea mea, Females, metafora dorinței glisează către ideea de sacrificiu de sine și supunere. Dorința mea își are originea în afara mea. Este exterioară persoanei mele, iar eu sunt un receptacul… Nu e vorba de situații de genul: „Prietenul meu vrea ca eu să port rochia asta”, ci mai degrabă de unele de genul: „Vreau să port rochia asta pentru că vreau să împlinesc dorința prietenului meu de a o purta.” Deci, e mai subtil decât s-ar crede… De exemplu, mamele creștine care au câte un blog în care vorbesc despre cum e să-și servească soții în mod real. Ce vreau să spun este că, de fapt, nu soțul tău este cel care te determină să faci ceva, ci tu însăți vrei să faci acel lucru pentru că deja l-ai internalizat. Devii un receptacul pentru dorințele soțului tău.”
Aceeași persoană scria în 2017:
„Mi-am schimbat sexul pentru bârfe și complimente, ruj și rimel, ca să pot plânge la filme, ca să pot fi prietena cuiva, să îl las pe el să plătească nota sau să care plasele, pentru șovinismul binevoitor al casierelor de la bancă și al tipilor de la cablu, pentru intimitatea pe care ți-o dă prietenia la distanță cu alte femei, ca să pot să-mi refac machiajul în baia flancată, precum Christos, de-o parte și de alta de câte un păcătos, pentru jucăriile sexuale, ca să mă simt excitată, ca să fiu lovită de băieți, ca să știu în secret de ce lesbiene să mă feresc, pentru pantalonii scurți de blugi, pentru topuri și bikini, pentru rochii, și, Dumnezeule, pentru sâni.”
Acest pasaj semănă foarte mult cu un episod din Seinfeld în care Jerry credea că un prieten de-al lui a trecut la iudaism doar pentru bancuri. Cum ar putea Chu să creadă că este femeie când însăși ideea lui de femeie este plină de capcane și stereotipii superficiale și stridente? Chu vrea să aibă acces nu la calitatea de femeie, ci la stilul de viață feminin. Nu există nicio îndoială că sunt diferențe între stilul de viață masculin și feminin, din motive ce țin de interese, priorități și realități biologice. Dar dorința de a-ți asuma stilul de viață feminin sau masculin și preocuparea excesivă de a părea ca și cum ar fi dreptul tău din naștere nu te și face să fii cu-adevărat ceea ce vrei să fii.
Totuși, dacă definiția femeii nu este adult de sex feminin, ci ceva mai amorf, care are de-a face cu bârfa, machiajul și cu altcineva care plătește nota la restaurant, atunci tranziția de la bărbat la femeie este în mod cert o alegere, și nu o orientare înnăscută. Ceea ce omite Chu să spună este că lucrurile pe care și le dorește, intimitatea și legăturile, sentimentul că arăți grozav în bikini, faptul că ești remarcată, faptul că ai o gașcă de fete pe umerii cărora poți să plângi nu sunt lucruri pe care le obține o femeie. Sunt de fapt clișee și locuri comune, amplificate de mass-media și în primul rând orchestrate de bărbați.
Bătăile cu perne ale femeilor îmbrăcate doar în lenjerie intimă, breteluțele care alunecă de pe umeri, unghiile date cu ojă la lumina lumânărilor, bârfa și chicotelile despre tipi drăguți – toate acestea reprezintă feminitatea fabricată de cultura media pentru distracție și consum. Cântăreața de muzică soul Aretha Franklin a surprins genial acest lucru în hitul ei din 1967 (You Make Me Feel) Like a Natural Woman, care a fost scris de Carole King și de soțul ei de atunci, Garry Goffin. Tipul de femeie pe care Chu vrea să îl adopte este acela pe care multe femei nu îl au, încercând să-și ierte acest lucru toată viața. Feminitatea ne este ambalată și vândută ca pe o dorință a altcuiva, iar Chu o ia în mod greșit drept definiția reală a femeii.
Schimbarea de sex a lui Chu este un fetiș elaborat. Personal, nu am nicio problemă cu cineva care își explorează fetișurile pentru a-și împlini dorințele sau, ca în cazul lui Chu, dorințele altcuiva. Dar a împinge lucrurile până la a accepta redefinirea femeii astfel încât să se potrivească împlinirii unei dorințe intră în conflict cu protecția legală greu-câștigată a femeilor și fetelor, ca să nu mai vorbim de toți anii petrecuți pentru a le convinge că ceea ce contează e cum se simt în interior. A distila feminitatea cu scopul de a-i servi pe ceilalți și a le împlini dorințele este pur și simplu nemilos și incorect. Chu se alătură unei serii întregi de bărbați gânditori care au ajuns la concluzia că femeile nu sunt nici mai mult, nici mai puțin decât un depozitar al fanteziilor masculine. De ce continuăm să permitem acest lucru? Din pură corectitudine politică?
Într-un articol recent publicat în revista Quillette, Deirdre McCloskey vorbește despre schimbarea ei de sex ca despre ceva ce și-a dorit după o viață de bărbat, tată de copii, căsătorit. În esență, McCloskey a trăit două vieți, una ca bărbat normal, alta ca femeie care „a trecut printr-o operație ce l-a lăsat fără dorințe sexuale fizice, ceea ce nu a însemnat o mare pierdere. Este o ușurare să pui capăt suferinței biologice.”
Probabil că trecerea la celălalt sex este împlinirea unei dorințe, schimbarea corpului pentru a oferi minții imaginea pe care o vrea atunci când se privește în oglindă. Este un lucru pe care femeile l-au făcut de zeci de ani, și anume să încerce să-și îmbunătățească capacitatea de atracție. Dacă la asta se rezumă tranziția, cu siguranță nu este reprezentativ pentru ceea ce sunt femeile. Este mai degrabă dorința de a obține doar o astfel de înfățișare atractivă.
Ascultându-i pe cei care nu văd schimbarea de sex ca pe o condiție înnăscută, ci ca pe o opțiune, înțelegem rapid ruptura dintre impulsul ideologic și realitate.
–
