Ministrul de Interne finlandez, Päivi Räsänen, a provocat un mic scandal prin comentariilor sale în care a comparat avortul cu „o măcelărie”, afirmând că animalele sunt mai bine protejate de lege decât ființele umane nenăscute.
„Este interzisă sacrificarea animalelor într-un mod dureros, dar a vorbi despre durerea avortului nici măcar nu este permis” a declarat Räsänen, lider al Partidului Creștin Democrat, de profesie medic, la un eveniment al Bisericii Luterane din Kankaanpää.
Ea a descris avortul drept un „subiect tabu redus la tăcere și o cutie a Pandorei”.
Ea a declarat că avortul nu ar trebui permis în nici o perioadă a sarcinii: „Un copil avortat nu este o bucată de ţesut, ci mai degrabă o persoană care poate simți durerea”.
Räsänen a deplâns de asemenea faptul că Finlanda și Suedia sunt singurele ţări din Europa în care medicii nu au voie să refuze practicarea avortului.
„Trebuie să avem curajul de a acționa în fața opiniei publice sau a normelor, a presiunilor diverselor grupări, şi, uneori, chiar a legii, dacă este contrazis Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Räsänen adăugând că: „Atunci când legea este în conflict cu conștiința, trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
A doua zi, ziarele finlandeze au raportat că 960 de oameni s-au retras în mod oficial din Biserica Luterană ca răspuns la comentariile sale, ea fiind acuzată de aceasta creștere bruscă a numărului de retrageri.
În Finlanda, membrii înregistraţi ai Bisericii Evanghelice Luterane şi ai Bisericii Ortodoxe plătesc o taxă de aproximativ 1% din venitul lor anual. Astfel, valuri de demisii de protest urmează frecvent comentariilor politicienilor, fapt ce duce la diminuarea veniturilor, atât ale statului cât şi ale bisericilor. Cei care doresc să părăsească biserica o pot face acum şi on-line.
De obicei, politicienii sunt învinuiţi pentru aceste plecări din sânul bisericilor. În 2010, Räsänen a apărut pe un program de televiziune vorbind împotriva „căsătoriei între persoane de același sex”. A doua zi, mass-media a considerat-o vinovată de cele 40.000 de „demisii”, conform monitorizării făcute de site-ul laic www.eroakirkosta.fi.
Kari Mäkinen, primul arhiepiscop luteran care şi-a exprimat sprijinul public pentru „căsătoriile între persoane de acelaşi sex”, a scris pe Twitter: „Putem fi de acord cu ea sau putem fi de altă părere, dar opiniile ei nu ar trebui să fie confundate cu poziţia bisericii”.
Într-un interviu dat companiei cu difuzare naţională ,YLE, Räsänen şi-a exprimat surprinderea faţă de agitaţia provocată în mass-media de comentariile ei. Ea a spus că, din miile de mesaje primite, majoritatea sunt pozitive şi de susţinere.
„Ei sunt îngrijoraţi deoarece creștinii devotați simt că în această societate nu există libertate totală pentru practicarea religiei şi pentru exprimarea opiniilor în mod deschis”, a afirmat ea.
Räsänen a declarat de asemenea Companiei YLE că, deşi casa ei a fost vandalizată, va rămâne fermă convingerilor ei și doreşte să-și păstreze în continuare responsabilităţile pentru problemele Bisericii, care intră în portofoliul ei ca Ministru de Interne (LifeSiteNews.com).