În India, Pakistan, Bangladesh și Nepal, aproape 25.000 de mirese sunt arse înadins în fiecare an. Numai în India, aproape la fiecare oră [1] are loc o crimă cauzată de problema zestrei. Majoritatea acestor ucideri scapă nepedepsite.
MOARTEA PRIN FOC
India și Nepal: Deși zestrea este interzisă în India de mai bine de 50 de ani, ca de altfel, mai recent și în alte zone ale sub-continentului, cadourile de nuntă din partea familiei miresei sunt considerate încă indispensabile. Întrucât femeia este considerată a fi o povară, se așteaptă din partea ei să-și plătească partea.
Asta înseamnă că trebuie să participe cu sume exorbitante – în bani sau obiecte (care se ridică de multe ori la o sumă de cinci ori mai mare decât câștigul familiei pe un an). De aceea nu e de mirare că familiile sărace sunt îngrozite de gândul nașterii unui copil de sex feminin. De fapt, acest sistem de zestre este cauza directă a numărului tot mai mare de cazuri de infanticid în rândul fetițelor (vezi: „Statistici vitale: Infanticidul și feticidul copiilor de sex feminin”). Unele adolescente, știind că tatăl lor nu-și permite
plata unei zestre au ajuns la suicid.
Poziția femeii în căminul soțului ei este determinată de zestrea pe care o aduce cu ea. Pot ieși scântei dacă familia mirelui decide că suma de zestre hotărâtă anterior de comun acord nu mai este satisfăcătoare. Ei pot apela la extorsiune și dacă familia de proveniență a femeii nu le poate împlini pretențiile, atunci soția se află în pericol de abuz, divorț sau chiar moarte, așa încât mirele să se poată recăsători pentru a obține o altă zestre.
Soțiile abuzate fizic au la dispoziție foarte puține opțiuni. Familiile din care acestea provin sunt rareori dispuse să le primească înapoi din cauza stigmatului social pe care îl presupune faptul de a oferi adăpost unei fiice căsătorite. Guvernul pune la dispoziție puține adăposturi pentru femei abuzate, iar majoritatea celor care există au un renume atât de înspăimântător în ceea ce privește tratamentul aplicat femeilor aflate în situații de vulnerabilitate, încât femeile preferă să suporte loviturile soților sau socrilor.
Paradoxal, pe măsură ce India a devenit mai prosperă, rata deceselor a crescut. Cazurile de deces înregistrate oficial au crescut fulminant, de la 1912 în anul 1987, la 8391 în 2010 – însemnând că, potrivit statisticilor publicate de către Agenția Națională a Arhivării Crimei din India, la fiecare 90 de minute o femeie proaspăt căsătorită a fost arsă. În majoritatea cazurilor, soțul sau socrii miresei au turnat peste aceasta petrol și i-au dat foc, sperând ca incidentul să poată trece drept o sinucidere sau un accident la plita din bucătărie. Alte femei au fost arse cu substanțe acide. Cele care supraviețuiesc rămân cu cicatrici toată viață – fizice, mintale și emoționale. Statisticile, însă, redau doar cifrele oficiale. Mii de decese nu sunt nici măcar raportate și un număr relativ mic de ucigași ajung să plătească pentru fapta lor.
Bangladesh: Sistemul zestrelor contrazice atât religia, cât și legea acestei țări a cărei populație este majoritar musulmană. La început, familia mirelui plătea o sumă de bani părinților fetei: totuși, plățile ca zestre venite din partea familiei miresei au devenit o pretenție atât de răspândită printre familiile sărace și bogate deopotrivă (în pofida Legii de prohibiție a zestrei din 1980), încât multe dintre familiile sărace nici nu mai reușesc să-și căsătorească fiicele. O Lege a violenței domestice a fost validată în 2010, fapt care nu a reușit să aducă o schimbare semnificativă. Rapoartele poliției arată că violența domestică determinată de problema zestrei s-a înregistrat în 7079 de cazuri în 2011 și în 4.563 în primele nouă luni ale lui 2012. [2]
Pakistan: Cazurile de ardere a mireselor sau a femeilor proaspăt căsătorite au început să se răspândească și în această țară. În conformitate cu Asociația Femeilor Progresiste, asociație pakistaneză, incendierea este cauza morții a peste 300 de femei în fiecare an, moarte pricinuită de cele mai multe ori de către soți sau de către familiile acestora. Și aici poliției i se relatează că femeia a fost ucisă de o sobă care a explodat și nu se mai face nici un demers de acuzare a celor responsabili. În timp ce divorțul este posibil în Pakistan, unele familii se decid, totuși, să scape de femeile nedorite, ucigându-le.
„MIRESELE CORANULUI”
Ziua nunții ei a și venit. Prieteni și rude ale tinerei mirese o pregătesc pentru ceremonie, scăldând-o și îmbrăcând-o în cele mai fine mătăsuri și împodobind-o cu bijuterii. Alte câteva ore sunt dedicate aranjării cu măiestrie a coafurii și aplicării machiajului. În cele din urmă, mireasa este condusă în fața oamenilor, unde-și pune mâna peste Cartea sfântă a Islamului, și-și rostește jurămintele.
Este acum căsătorită.
Numai că nu are nici un soț.
Părinții ei tocmai s-au supus unei tradiții foarte vechi și deloc neobișnuite, acceptată în zonele rurale ale Pakistanul de către familiile proeminente de musulmani Sindh (Syed) și în unele părți din Punjab.[3] Fiicele se pot căsători doar în cadrul familiei – de multe ori cu veri primari – ca să păstreze linia familială pură și averea intactă. Sau, dacă lista de candidați viabili se epuizează, atunci fiica se poate căsători cu Coranul. Astfel de ceremonii nu sunt privite cu ochi buni în islamul convențional, așa că se desfășoară în secret – majoritatea pakistanezilor nici măcar nu sunt la curent cu existența unei practici atât de bizare.
Fetele supuse acestei ceremonii pot avea doar 10 – 15 ani, dar legămintele rămân valabile pe tot parcursul vieții. „Mireasa” este apoi ținută în izolare, orice contact cu băieți peste 14 ani, inclusiv cu membrii familiei, fiindu-i interzis. În unele cazuri nu i se permite să vadă un bărbat nici măcar la televizor.
Astfel de soții fără soți pot încerca să-și umple orele interminabile studiind Coranul. Nu e de mirare că unele dintre acestea – care se estimează că ar fi în număr de aproximativ 3000 – în cele din urmă își pierd mințile.
În cartea Why I Am Not A Muslim, scrisă de Ibn Warraq, sunt citate spusele unei femei căreia i s-a ursit acest statut: „Mi-aș dori să mă fi născut atunci când arabii își înmormântau fiicele de vii. Ar fi fost mai bine decât să trec prin această tortură.”
VÂNZAREA DE MIRESE
Politica demografică a Chinei a unui „singur copil”, care încurajează alegerea băieților în detrimentul fetelor, are ca efect un dezechilibru al raportului dintre femei și bărbați. Milioane de bărbați de vârstă potrivită pentru căsătorie nu-și pot găsi o parteneră.
Bande criminale și „brokeri” de căsătorie – în esență comercianți de sclavi – scotocesc prin zonele rurale pentru a răpi sau pentru a cumpăra femei și fete pe care să le ofere unor potențiali soți. Alte femei colaborează cu astfel de persoane în speranța că-și vor scăpa familiile de foame. Începând cu anul 1990, autoritățile chineze eliberează anual în medie 8.000 de femei și de fete răpite. Aceste răpiri devin, însă, tot mai numeroase, făcând parte dintr-o industrie cu profituri de milioane de dolari [4].
Sute de tinere sunt introduse ilegal în China pentru a se căsători cu necunoscuți, fiind aduse din Burma și din alte țări învecinate. Acestea pot fi vândute pentru sume variind între 4.500 și 7.500 de dolari. Ministerul Securității Publice din China a relatat salvarea
și repatrierea în anul 2012 a 1.281 de femei străine răpite.
Și alte țări sunt implicate în comerțul cu căsătorii. Fete din Burma sunt trimise să se căsătorească în Thailanda, Malaezia și Singapore. Fetele din Vietnam sunt trimise cel mai adesea în Taiwan, Coreea de Sud și Singapore.
MIRESE PRIN EMAIL
Căutați pe Internet „mail order brides” [mirese prin email, n.tr.] și veți găsi mii de site-uri care oferă astfel de partenere [în orig., e-brides]. Și nu e de mirare, de vreme ce această afacere este una deosebit de profitabilă. Unii brokeri sunt specializați în racolarea fetelor de anumite naționalități (de exemplu rusoaice, japoneze, africance sau femei din America Latină). Alții se laudă că au un „depozit” plin cu femei disponibile. Celor mai de seamă clienți li se pot pune la dispoziție călătorii planificate anume către diverse țări, așa încât să-și aducă mireasa acasă.
Pentru că această metodă, așa cum este de așteptat, duce și la formarea unor cupluri care nu se potrivesc, mai multe mii de femei ajung să nu mai scape din relații abuzive dominate de violență. O anchetă a arătat că unii dintre bărbații care își caută mireasa pe aceste site-uri au antecedente penale și un întreg istoric în ceea ce privește violența domestică. Dacă soțiile imigrante îndrăznesc să protesteze după ce sunt bătute, soții le amenință cu deportarea. De multe ori ele se confruntă cu dificultăți de limbă și nu au pe nimeni de la care să poată cere ajutor. Deși această industrie nu poate fi catalogată drept „trafic”, întrucât se desfășoară cu consimțământul femeilor, ea este în mare parte dereglementată și produce un număr tot mai mare de victime în toată lumea.
Legile protectoare
Australia: Legea Înregistrării Agenților Migrației din Australia [în orig.: Migration Agents Regulation Act – MARA] le cere viitoarelor mirese să se supună unor consultații medicale și unor verificări penale. Pe de altă parte, bărbații sunt verificați doar dacă guvernul dispune acest lucru, iar viitoarei mirese nu i se aduc la cunoștință rezultatele anchetelor – ceea ce o plasează deseori în situații de risc.
Canada are o lege asemănătoare care impune și o verificare a sponsorilor bărbați, refuzând, în cazul unui cazier pătat de fapte penale mai recente de cinci ani, cererea pe care viitorul soț a depus-o la departamentul pentru legalizarea căsătoriei. Posibila mireasă, care poate avea de la 16 ani în sus, nu este informată cu privire la motivele de respingere a cererii.
Noua Zeelandă și Marea Britanie au legi ale imigrației similare celei din Canada, însă cerința lor este ca mireasa să aibă peste 18 și respectiv peste 21 de ani. Statele Unite a adoptat în 2005 o Lege a Înregistrării Brokerilor de căsătorii internaționale care specifică
în mod expres modul de informare a soțiilor comandate prin internet cu privire la antecedentele penale ale sponsorului. De asemenea, viitoarea mireasă are obligația de a semna formularul de consimțământ pentru a i se elibera această informație. Legea a fost adoptată în urma îngrijorării tot mai mari referitoare la faptul că brokerii de căsătorii fără scrupule aduceau în țară femei tinere care ajungeau să fie servitoare sau sclave sexuale.
Încălcarea acestei legi se pedepsește cu amenzi și cu închisoarea.
CĂSĂTORIILE TEMPORARE
Credincioșilor șiiți de rit Islamic (dintre care majoritatea trăiesc în Iran) le este accesibilă o formă rară de căsătorie care poate dura de la câteva minute până la 99 de ani. În cele mai multe cazuri, „nika mut`a” nu este decât o formă de prostituție legalizată. Un bărbat și o femeie convin printr-un contract să formeze un cuplu pe o perioadă de timp determinată. De obicei bărbatul se angajează să asigure anumite beneficii financiare. Contractul e apoi înregistrat și aprobat de către un cleric. Bărbații pot să-și ia oricâte astfel de neveste pasagere își doresc și pot să încheie relația după bunul plac. Femeia, pe de altă parte, nu poate să rupă legătura dintre ei în caz de sarcină, să se poată stabili paternitatea. Copilul rezultat dintr-o astfel de căsătorie va fi crescut de către bărbat și de către soția lui permanentă.
Deși interzisă printre musulmanii sunniți, această practică este aprobată în mod oficial din punct de vedere religios de către musulmanii Shia și nu este considerată a fi un păcat, așa încât nimeni nu are conștiința încărcată. Căsătoriile pe durată determinată sunt ceva firesc în Iran; bărbaților tineri li se sugerează chiar să privească o astfel de relație ca pe o cale de a da frâu liber pornirilor sexuale, până când vor fi pregătiți pentru a se căsători permanent.
În Irak, practica a fost scoasă în afara legii pe timpul lui Saddam Hussein, dar în prezent a reapărut. Și în Arabia Saudită și Egipt a început să se răspândească și este tot mai populară printre comunitățile musulmane din Vest.
Clericii care vin în sprijinul acestei practici afirmă că femeia beneficiază de libertate sexuală și financiară. Familiile sărace sunt de acord cu aceste căsătorii doar din cauza situației lor precare, nu pentru că așa își doresc – acesta e cazul a mii de văduve din
Irak și Iran. Deși le este rușine că ia parte la o astfel de practică, o fac, totuși, ca pe singura cale de supraviețuire.
–
1. Times of India
2. IPS.net
3. DailyTimes.com.pk
4. IOM Repor
