Autor: Andrei Pietreanul, avocat
De ce este necesar si legal sa existe o diferenta de tratament in interiorul categoriei familiei intemeiate pe unirea dintre doua persoane, respectiv favorizarea casatoriei intre barbat si femeie, comparativ cu uniunea civila dintre doi parteneri de acelasi sex?
Invocarea unei aparente discriminari rezida din neintelegerea naturii juridice a casatoriei.
Casatoria este un act juridic bilateral nepatrimonial creator de statut juridic special si nicidecum nu contract civil.
Intreaga literatura de specialitate juridica defineste natura juridica a casatoriei ca fiind un act juridic, făcând o diferenta clara fata de contract. Astfel, desi codul civil francez arata ca fiind un contract casatoria valabil incheiata, totusi legiuitorul roman de la 1864 nu a preluat aceasta sintagma de la francezi, desi este cert ca vechiul cod civil roman a avut o larga inspiratie franceza. Nici noul cod civil roman din anul 2009, nu a adoptat viziunea contractualista asupra casatoriei, desi exista multe efecte apropiate de o viziune contractualista – posibilitatile mai usoare de incetare a casatoriei prin acordul partilor, posibilitatile multiple de optiune intre regimurile matrimoniale sau de stabilire a a regimului comunitatii conventionale asupra bunurilor etc).
Cu toate acestea, casatoria ramane un act juridic bilateral nepatrimonial, sui generis, si nu se confunda cu un contract, avand ca efect stabilirea unui statut special pentru soti.
Viziunea contractualista ar fi insemnat, in realitate, posibilitatea de negociere, tranzactionare si lasare la liberul arbitru al partilor private asupra oricarui detaliu a casatoriei, inclusiv sexul persoanelor implicate, cu simpla conditie ca intelegerile dintre parti sa nu dauneze ordinii publice. Din aceasta perspectiva, o ingradire a dreptului la casatorie a unor persoane de acelasi sex ar fi avut natura discriminatorie, fiindca imperativul contractualist impune ca orice nu este interzis trebuie sa fie permis iar statul nu trebuie sa aiba vreun amestec in legea partilor.
Dar daca se stabileste casatoria drept un act juridic bilateral sui generis, atunci se acorda proritate si consistenta viziunii statale asupra casatoriei, astfel incat, ceva este permis doar daca e permis de lege, explicit. In acest caz, casatoria (actul dintre soti) are efectul crearii unui statut ghidat dupa normele societatii (statului), iar nu raportate la vointa unica a partilor.
Bineinteles ca s-ar putea argumenta si ca si in aceasta ipoteza statul ar fi capabil sa permita casatoria unisex, dar noi credem ca atunci cand intervine si vointa statului, astfel cum am aratat, atunci acesta este obligat sa aplice vointa suveranului adica a poporului (art. 2 din constitutie); iar cand vorbim de vointa poporului, aceasta se structureaza pe conceptiile asupra familiei izvorate aici din valorile cultural-istorice, din traditie, dintr-o intima si instinctiva perceptie religioasa, din conceptia asupra sanatatii cat si din nevoile firesti societare de persistenta si evolutie.
Amintim ca la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) este recunoscuta expres vointa unilaterala a statului in reglementarea asupra casatoriei; deci si din punct de vedere democratic, se acorda preeminenta vointei statului. Judecătorii de la CEDO au gasit inadmisibile plângerile în ce privește Articolele 12 și 14 din Conventie, notând că, în ciuda evoluției din statele europene în privința acceptării legale a căsătoriilor homosexuale, Articolul 12 nu impune o obligație asupra niciunui stat să garanteze accesul la căsătorie a cuplurilor unisex.
In concluzie, daca statul opteaza pentru o viziune necontractualista asupra casatoriei, cum este cazul Romaniei, atunci, optiunea sa de a interzice casatoriile intre persoane de acelasi sex nu este o discriminare, ci o optiune politica si publica ce nu poate fi contestata, fiindca s-ar stirbi nepermis suveranitatea statului român. Faptul este certificat de catre CEDO.
Pe de altă parte, clarificarea definitiei casatoriei ca find incheiata doar intre barbat si femeie, ca efect al preconizate revizuiri Constituționale privind art.48 astfel inițiate în 2016, nu incalca si nu discrimineaza libertatea de convietuire intre persoane de acelasi sex si nici libertatea lor de a se angaja în relatii intime, deoarece dreptul la viață privată rămâne un principiu constituțional neschimbat și care ocrotește pe deplin astfel de relații (art.26).
Prin urmare, casatoria ce se dorește a fi astfel reglementată, precizeaza doar ca, in Romania, persoanele pot beneficia de statul legal marital numai respectand aceasta conditie a binaritatii sexuale si a monogamiei. Alte tipuri de convietuire sunt posibile la nivel privat, dar nu au voie sa se asimileze casatoriei, ce se bucura de reglementare și protectie speciala datorita naturii sale, respectiv de conviețuire între un bărbat și o femeie reprezentând condiția de existență naturală pentru nașterea și dezvoltarea copiilor.. Totodată, reglementarea căsătoriei ca posibilă doar dacă se respectă condiția heterosexualității, are scopul direct al protecției copiilor, respectiv al asigurării sănătății și echilibrului lor psihic și moral.
Chiar daca nu s-ar putea admite ca notiunea de casatorie apartine dreptului public, este indiscutabil ca incheierea unei casatorii se intemeiaza pe un interes public, idee pusa in evidenta si de oficializarea sa de catre ofiterul de stare civila (autoritate publica). Astfel, in conceptia legiuitorului roman, interesul public justifica oficializarea convietuirii dintre doua persoane prin casatorie.
In concluzie,
- nimeni nu poate obliga la conditiile in care statul roman trebuie sa recunoasca (sa oficializeze) o convietuire intre persoane de acelasi sex. CEDO lasa libertatea statelor membre in acest sens iar jurisprudenta sa o confirma.
- din moment ce casatoria este reglementata de statul roman ca fiind act juridic bilaterial si nu un contract, inseamna ca nu se da libertate partilor de a inova in aceasta materie (de exemplu sa deroge de la conditia heterosexualitatii), ci partile trebuie sa se supuna statutului astfel reglementat, supunere care nu inseamna discriminare.
Mai ramane de lamurit si intelesul notiunii de act juridic in aceasta materie a casatoriei pentru definirea corecta a naturii juridice a casatoriei. Doctrina juridica a certificat calitatea de act juridic bilateral nepatrimonial statutar [1] (Marieta Avram, Drept civil. Familia, editura Hamangiu, an 2013.)
Este un act juridic sui generis, neincadrandu-se nici in categoria actelor civile unilaterale (fiindca exista doua vointe exprimate) si nici in categoria contractelor [2], pentru ca:
- „in cadrul contractului civil, fiecare parte urmareste satisfacerea propriilor scopuri, in timp ce, la incheierea casatoriei, viitorii soti urmaresc un scop comun, si anume intemeierea unei familii;” (Marieta Avram, op.cit.);
- viitorii soti nu pot stabili continutul actului juridic al casatoriei, fata de materia contractuala unde este de esenta libertatea stabilirii continutului contractual.
- desi exista anumite aproprieri fata de contracte [3], totusi actul casatoriei nu are ca efect crearea unui raport juridic, ci a unui statut legal partilor implicate. In acest sens, s-a aratat in doctrina ca „este binevenita explorarea existentei unei categorii distincte de acte bilaterale care ies din sfera contractului, in virtutea unor caracteristici speciale…” (Marieta Avram, op.cit.).
- Deci, casatoria nu este un contract si de aceea nu poate fi negociat sexul partenerului. De asemenea, fiind act juridic cu valoare statutara, legea este cea care da continut casatoriei, deci vointa statala (expresie a suveranintatii poporului) este primordiala si atunci nu se poate pune problema discriminarii, ci, cel mult s-ar putea discuta despre nevoile societatii ce reglementeaza conditiile statutare.
–
NOTE:
[1] Este un act bilateral deoarece presupune un acord a doua vointe, iar bilateralitatea sa nu exclude calificarea casatoriei ca fiind un act statutar. Este vorba de manifestarea vointei in mod absolut in ceea ce priveste conditiile de oportunitate si de acceptare a casatoriei dar, in ceea ce priveste conditiile de sex, varsta, numar, acestea raman de competenta statului casatoriei impuse de catre lege, fata de care nu se poate deroga. Din acest acord de vointa initial, dat respectand conditiile legii, se naste statutul casatoriei dintre cele 2 persoane.Este un act statutar, deoare acordul de vointa da nastere unui statut legal partilor implicate. Astfel, prin casatorie unirea partilor este oficializata, adica devine publica, este inscrisa intr-un registru public, partile dobandesc drepturi si obligatii patrimoniale si nepatrimoniale, reciproce, astfel conferite de lege. Totodata, se nasc drepturi si obligatii si fata de copiii rezultati din casatorie. Faptul ca nu orice acord de vointa ar fi capabil sa fie recunoscut ca atare de stat si sa beneficieze de statutul casatoriei nu poate conduce la ideea ca ar exista o discriminare. De exemplu, ar fi absurd sa se ceara statului sa se reglementeze casatoria intre 3, 4 sau 5 persoane sau casatoria intre bebelusi. Statul trebuie sa fie suveran sa decida conditiile in care acorda accesul la acest statut al casatoriei, respectiv conditiile ce le impune.
[2] Pentru o analiza detaliata asupra diferentierii fata de contracte, vezi, Ion P. Filipescu, Andrei I, Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed a VI-a, editura Allbeck, an 2001, p.12. [3] A se vedea Florian Emese, Dreptul familiei, ed a 3/a, Bucuresti, Editura CH Beck, 2010; M. Tomescu, Dreptul familiei. Protectia copilului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p.17.
PS – Pentru a nu se considera ca natura juridica sui generis a casatoriei ar fi ceva nemaintalnit si greu acceptabil dpvd juridic, sublinem ca in dreptul romanesc mai exista asemenea constructii juridice, respectiv acte juridice bilaterale/plurilaterale, asemanatoare contractelor dar independente si care sunt creatoare de statut partilor implicate – de exemplu cazul asociatiei de proprietari. Nu e contract, ci act juridic civil plurilateral, incheiat intre membrii asociati. Deci, se pot concepe acte juridice incheiate intre parti fara a putea fi catalogate contracte.
Dupa constituire, legea le impune un statut legal fata de care orice derogare ar fi sanctionata cu nulitatea. Si in acest caz, legea prevede si anumite conditii ca niste persoane sa poata avea calitatea de membri ai asociatiei, recte daca persoana are calitatea de proprietar. Si in acest caz, ar fi absurd sa se considere, de exemplu ca ar fi o discriminare pe motiv de avere, faptul ca persoanele straine si neproprietare nu pot face parte din asociatia de proprietari.
Mutanis mutadis, statul roman din ratiuni publice recunoaste oficializarea raporturilor juridice dintre proprietari in forma asociatiei de proprietari, dar in conditiile stabilite de acesta, iar nimeni nu poate obliga statul roman la recunoasterea calitatii de membru al asociatiei de proprietari unei persoane ce nu indeplineste conditiile statutare prescrise de lege. La fel, aici nu este vorba de discriminare, ci de respectarea unui statut legal.
