Un nou articol de Gonzalo Herranz, „Momentul gemelarității monozigote: o critică a modelului comun”, pare să desființeze una dintre cele mai frecvente contestații pe baze științifice a filosofiei pro-viață privind personalitatea copilului nenăscut. Conform teoriei acceptate de mai mult de jumătate de secol, embrionii umani incipienți ar avea capacitatea de a se scinda, formând gemeni monozigoți („identici”), timp de până la 14 zile după fecundare. Această teorie este deseori folosită pentru a ataca premisa pro-viață conform căreia fiecare om este o persoană unică și individuală din momentul fecundării. Se argumentează că, din cauza posibilității gemelarității, nu există nicio rațiune pentru a presupune că un embrion este individual și unic – prin urmare, distrugerea embrionilor mai tineri de 14 zile ar fi permisibilă moral din motive elective sau pentru cercetare.
(Notă: există multe hibe ale argumentației în favoarea permisibilității morale a distrugerii embrionilor, care au fost discutate de „apologeții” pro-viață.)
Dar, conform lui Herranz, nu ar trebui să acceptăm atât de rapid teoria conform căreia embrionii umani pot forma gemeni până la 14 zile după fecundare. Prima și cea mai importantă observație a lui Herranz este aceea că cercurile științifice nu au contestat semnificativ această teorie de la prima sa apariție în formă completă în 1955, ceea ce nu poate genera un mediu propice progresului științific. Herranz enunță apoi patru puncte la care teoria consensuală nu are răspuns, precum și o nouă ipoteză a momentului producerii gemelarității.
Herranz argumentează că modelul consensual nu explică satisfăcător mecanismele complexe implicate în gemelaritate și că acesta nu se bazează pe fapte, ci pe „presupuneri aparent rezonabile”. Mai mult, nu s-a observat niciun caz care ar confirma acest model al gemelarității monozigote în cadrul procedurilor de fertilizare in vitro și altor tehnologii de reproducere asistată. Herranz concluzionează că modelul este „fragil și demontabil”, prin urmare neputând fi utilizat pentru susținerea niciunor afirmații biologice sau bioetice în chestiunile asociate cu embrionul incipient. (Consultați articolul pentru detalii specifice privind punctele slabe ale modelului actual în opinia lui Herranz.)
Herranz oferă apoi „pentru discuție și evaluare critică” o nouă teorie privind momentul și mecanismul gemelarității monozigote. Aspectul teoriei care este relevant pentru susținătorii cauzei pro-vita sugerează că gemelaritatea monozigotă se produce, de fapt, la prima diviziune celulară, în decurs de 24 de ore de la fecundare. La scindarea zigotului, în loc de a se forma doi blastomeri, se formează doi zigoți distincți, fiecare dezvoltându-se apoi independent. Aceasta înseamnă că gemelaritatea face parte din procesul fecundării, nefiind un eveniment produs ulterior acesteia.
Această nouă ipoteză, deși este departe de a fi verificată, nu ar face decât să reafirme adevărul întregii comunități pro-viață – și anume acela că, din momentul fecundării, există o nouă ființă umană unică și individuală. Aceasta ar submina științific orice argument conform căruia embrionul uman nu este individual sau unic, invalidând multe dintre argumentele în favoarea licenței morale de a distruge embrioni umani.
