O nouă lege introdusă în statele americane Florida și Iowa ar face mai ușor pentru femeile care au suferit o detresă psihologică după avort să-l tragă la răspundere pe medicul care a făcut avortul.
De obicei, dreptul delictual (tort law) nu permite recuperarea de daune-interese pentru suferință emoțională, cu excepția cazului in care suferința este rezultatul unei răniri fizice. Acest lucru inseamnă că o femeie, care se confrunta cu probleme de ordin psihic după un avort, nu poate da in judecată medicul care a făcut avortul, chiar dacă el sau ea știe că femeia e foarte susceptibilă de a avea probleme post-avort.
Noile acte legislative ar face să dispară această lacună. De exemplu, așa cum a fost descris in Globe Gazette din Iowa, proiectul de lege al senatorului Mark Chelgren:
„… Urmărește să stabilească recurs legal pentru o femeie, care suferă orice detresă emoțională, independent de leziunea fizică, și care pretinde că suferința ei a fost rezultatul neglijenței sau eșecului medicului de a obține consimțămantul in cunoștință de cauză, inainte de efectuarea avortului”.
Prevederile proiectului de lege nu se aplică in situațiile in care un avort a fost efectuat din cauza unei urgențe medicale.
Conform propunerii, acțiunea in justiție pentru recuperarea daunelor ar putea fi introdusă impotriva unui medic, in orice moment in timpul vieții femeii, și indică faptul că semnarea unui formular de consimțămant ce detaliază riscurile procedurii nu ar nega cauza civilă, dar ar putea reduce recuperarea daunelor.
Proiectul de lege din Iowa a fost aprobat de subcomisia Senatului, iar acum merge la o comisie judiciară a Senatului pentru a fi votat. Chelgren a declarat reporterilor că proiectul de lege urmează prevederile stabilite in procesul Roe v Wade, care permite statelor să adopte o legislație ce protejează sănătatea fizică și psihică a femeilor care fac avorturi:
„Vreau să fim siguri că ne protejăm mamele și femeile implicate in toată ecuația. Este o intrebare dacă nu cumva, unei femei, aflate in stare bună, total sănătoasă, ii este vandut un bun care nu e ceea ce se spune că e. Atunci cand o persoană are un mare stres și ia decizii in acel moment, e nevoie de personal medical care se ingrijește de starea ei și nu de cați bani poate face de pe urma sa”.
In plus, un proiect de lege din Florida, aprobat de către o Comisie a Camerei, la inceputul acestei luni, extinde fereastra pentru intentarea unui proces de malpraxis pentru femeile care suferă o vătămare fizică sau emoțională după avort. Legea actuală acordă femeilor o perioadă de doi ani pentru a da in judecată medicul, iar noul proiect de lege, 10 ani.
Rep. Erin Grall a spus că femeile au nevoie de o lungă perioadă de timp, deoarece ar putea să nu recunoască faptul că au fost rănite decat cațiva ani mai tarziu. „Acest lucru este valabil mai ales in cazul problemelor psihice, care se pot dezvolta in timp, sau pot fi accentuate și declanșate de un eveniment mai tarziu in viața lor”, a spus ea.
Intr-adevăr, cercetările au arătat că există adesea o lungă perioadă de timp, uneori ani, inainte ca femeile să recunoască detresa psihică sau să solicite asistență psihiatrică după avort. De exemplu, intr-un studiu pe femeile aflate in grupuri de consiliere post-avort s-a constatat că de la avortul femeilor trecuseră, in medie, 10,6 ani. Mai mult, aceste emoții reprimate pot provoca boli psihosomatice și alte tulburări. Unii consilieri raportează că detresa post-avort neconfirmată poate fi un factor care stă la baza altor probleme, și că, de multe ori, pacientele vin la tratament pentru probleme aparent fără legătură cu avortul.[1]
In prezent, Nebraska este singurul stat care are o lege stabilită, ce elimină cerința ca o femeie trebuie să dovedească faptul că leziunile psihice de la un anumit avort au derivat dintr-o vătămare fizică.
Lacuna legislativă ce pune femeile in pericol
Directorul Institutului „Elliot” dr. David Reardon a subliniat faptul că cerința ca femeile trebuie să sufere și leziuni fizice, ca să poată intenta un proces
„inseamnă că medicii de avort se simt liberi să efectueze avorturi, indiferent de pericolul pentru sănătatea psihică a femeii, deoarece ei știu că nu vor să fie considerați responsabili pentru nici o vătămare ce ar putea-o provoca. Din cauza acestei lacune in lege, avorționiștii nu examinează pacientele pentru factorii de risc cunoscuți, care cresc șansele suferințelor psihice după avort”,
a spus el.
Intr-adevăr, cercetările au arătat in mod constant că există anumite grupuri de femei, care sunt cele mai vulnerabile la reacții negative la avort. Reardon indică Raportul din 2008 al Comisiei Speciale a Asociației psihologice americane privind sănătatea mintală și avortul, emis de un grup de psihologi care susțin avortul. Raportul a enumerat 15 factori de risc ce pot fi folosiți pentru a identifica femeile care sunt expuse unui risc mai mare de probleme psihice după un avort:
- avortarea unei sarcini, care este dorită sau importantă;
- presiunea percepută din partea altora de a avorta o sarcina;
- opoziția la avort percepută din partea partenerilor, a familiei și / sau a prieteni;
- lipsa sprijinului social din partea altora;
- stimă scăzută față de sine;
- o perspectivă pesimistă;
- control redus;
- un istoric cu probleme de sănătate mintală inainte de sarcină;
- sentimente de stigmatizare;
- nevoia percepută de păstrare a secretului;
- expunere la pichetarea antiavort;
- utilizarea strategiilor de evitare și negare a adaptării;
- sentimente de angajament față de sarcină;
- ambivalență in ceea ce privește decizia privind avortul;
- capacitate redusă de a face față avortului, inainte de avort.”
Reardon a afirmat că „marea majoritate” a femeilor care au suferit avorturi manifestă unul sau mai mulți dintre acești factori de risc. De exemplu, aproximativ 64 la sută dintre femeile cu antecedente de avort, raportează că s-au simțit presate de către unul sau mai mulți oameni să facă acest lucru. In plus, aproximativ jumătate din toate femeile care avortează in orice zi au antecedente de avort. [2] In afară de aceasta, aproximativ 15 la sută din avorturi sunt făcute de adolescente, și aproximativ 8 la sută din avorturi sunt după primul trimestru de sarcină. [3]
„Adăugați aici nevoia de păstrare a secretului, ambivalența, sau oricare dintre ceilalți 15 factori de risc recunoscuți de Asociația Psihologilor din America, și este clar că majoritatea femeilor care au avorturi au doi sau mai mulți dintre acești factori de risc”, a spus Reardon.
Nevoia de examinare
Reardon, de asemenea, a afirmat că acest lucru subliniază nevoia femeilor care au suferit avorturi de a fi examinate pentru factorii de risc.
„Peste tot in medicină, medicii examinează pentru factorii de risc, tocmai pentru a identifica acele subgrupe de pacienți pentru care o posibilă opțiune de tratament ce poate fi contraindicat sau puțin probabil să producă beneficiile dorite”,
a spus el.
„De exemplu, screening-ul pre-chirurgical al pacienților pentru tratamentul Lasik rezultă in respingerea a aproximativ 25 la sută dintre ei de la procedură din cauza hotărarii medicului că acest tratament nu le va aduce nici un beneficiu. Cu toate acestea, avorționiștii efectuează in mod curent avorturi la femeile cu factori de risc multipli pentru viitoare complicații.
De fapt, avorționiștii vor nega in mod tipic orice răspundere pentru a determina dacă avortul este mai probabil să favorizeze sau să facă rău stării unei femei. Ei insistă că nu sunt lucrători sociali. Alegerea este a femeii singure și ei sunt acolo să facă doar ce le cere ea. Dar un astfel de serviciu medical de tip caveat emptor (lat., „pe răspunderea cumpărătorului”, n.t.) este o inversare a eticii medicale normale”.
El a adăugat că
„pur și simplu făcand ceea ce cere o pacientă, fără nici o evaluare a riscurilor sau opțiunilor, nu este practică medicală. Este malpraxis medical”.
Pentru a combate acest lucru, legea Nebraska, de asemenea, a pus in aplicare un standard specific de ingrijire pentru screening-ul pre-avort adecvat. Avorționiștii pot fi dați in judecată pentru neglijență dacă nu reușesc să o intrebe pe o femeie dacă este presată, constransă sau forțată să facă un avort. Ei pot fi, de asemenea, trași la răspundere dacă nu reușesc să examineze femeile pentru alți factori de risc semnificativi din punct de vedere statistic, ce le-ar putea pune intr-un pericol mai mare de complicații psihice sau fizice, ca urmare a unui avort.
Legea Nebraska a incorporat părți ale legislației de screening după modelul de lege elaborat de Institutul Elliot, care face clinicile de avorturi responsabile pentru faptul că nu examinează femeile cu privire la constrangere și la alți factori care le expun riscului de a avea probleme psihice după avort.
Paula Talley, care a avut un avort, in 1980, și a depus eforturi ca o astfel de reglementare să treacă, a spus că o lege ca aceasta ar fi impiedicat-o să fie constransă să facă avort.
„Consiliera meu de avort nu m-a intrebat niciodată dacă am fost presată”, a spus ea. „Nici nu m-a intrebat despre istoricul psihic. Dacă ar fi făcut-o, ar fi trebuit să știe că am avut un risc mai mare de a mă confrunta cu trauma post-avort, deoarece am avut un istoric de depresie. In plus, aveam convingeri morale impotriva avortului, dar am fost grăbită să iau o decizie prost gandită pentru că eram atat de cuprinsă de frică și panică. Dacă consiliera de avort s-ar fi deranjat să pună intrebările corect, ar fi văzut că mai degrabă eram rănită decat ajutată prin avort, dar niciodată nu m-a avertizat. Doar mi-au luat banii și pe copilul meu, fără intrebări”.
Citate:
1. Kent, et al., “Bereavement in Post-Abortive Women: A Clinical Report”, World Journal of Psychosynthesis (autumn-winter 1981), vol. 13, nr. 3-4.
2. Cohen, Susan A. Repeat abortion, repeat unintended pregnancy, repeated and misguided government policies. Guttmacher Policy Review 2007 10(2):8-12.
3. Centers for Disease Control and Prevention. (29 noiembrie 2013). Abortion Surveillance–United States, 2010 (vezi Tabelele 3 și 5).
