Discursul anual al Papei la recepția de Anul Nou pentru reprezentanții corpului diplomatic este o ocazie importantă în fiecare an pentru a comunica lumii modul în care Biserica Catolică vede situația politică.
Discursul din acest an, primul al noului Papă într-un pontificat care ar putea dura mulți ani, este deosebit de semnificativ. El relevă faptul că pontiful american are o viziune extrem de critică asupra UE – poate chiar mai critică decât alți actori politici care nu invocă constant „valorile noastre comune” în acțiunile lor.
Drepturile omului par să fie o preocupare specială pentru Papă – sau, mai degrabă, o interpretare corectă a acestora care servește cu adevărat umanității și, prin urmare, nu interpretarea care reiese din documentele ONU, ale Consiliului Europei și UE. Sfântul Părinte subliniază că legea morală naturală, și nu un proces politic, este adevărata sursă a gândirii și acțiunii juridice.
Două pasaje merită o atenție specială din partea liderilor Uniunii europene.
Pe de o parte, remarca critică a Sfântului Părinte cu privire la starea libertății de exprimare în anumite democrații occidentale (prin care probabil se referă mai degrabă la UE decât la SUA și care corespunde destul de bine criticii exprimate de vicepreședintele american J.D. Vance la Conferința de securitate de la München din 2025, precum și criticii, susținută de sancțiuni la adresa unor oficiali, a administrației Trump cu privire la politica de cenzură a UE):
„Astăzi, sensul cuvintelor este din ce în ce mai fluid, iar conceptele pe care le reprezintă sunt din ce în ce mai ambigue. Limbajul nu mai este mijlocul preferat prin care oamenii ajung să se cunoască și să se întâlnească. Mai mult, în contorsiunile ambiguității semantice, limbajul devine din ce în ce mai mult o armă cu care să înșeli, să lovești și să ofensezi adversarii.
Avem nevoie din nou de cuvinte pentru a exprima realități distincte și clare, fără echivoc. Numai astfel se poate relua dialogul autentic, fără neînțelegeri. Acest lucru ar trebui să se întâmple în casele noastre și în spațiile publice, în politică, în mass-media și pe rețelele de socializare. Ar trebui să se întâmple la fel și în contextul relațiilor internaționale și al multilateralismului, astfel încât acesta din urmă să-și poată recâștiga forța necesară pentru a-și îndeplini rolul de întâlnire și mediere. Acest lucru este într-adevăr necesar pentru a preveni conflictele și pentru a ne asigura că nimeni nu este tentat să domine pe ceilalți cu o mentalitate bazată pe forță, fie ea verbală, fizică sau militară.
Ar trebui să remarcăm, de asemenea, paradoxul că această distorsionare a limbajului este adesea invocată în numele libertății de exprimare. Cu toate acestea, la o analiză mai atentă, se constată că este valabil exact opusul, deoarece libertatea de exprimare este garantată tocmai de certitudinea limbajului și de faptul că fiecare termen este ancorat în adevăr. Este dureros să vedem cum, mai ales în Occident, spațiul pentru libertatea de exprimare autentică se micșorează rapid. În același timp, se dezvoltă un nou limbaj în stil orwellian care, în încercarea de a fi din ce în ce mai „incluziv”, ajunge să îi excludă pe cei care nu se conformează ideologiilor care îl alimentează.
Din păcate, acest lucru duce la alte consecințe care ajung să restricționeze drepturile fundamentale ale omului, începând cu libertatea de conștiință.”
În al doilea rând – și acest lucru este demn de remarcat, având în vedere cunoștințele aparent detaliate ale Sfântului Părinte cu privire la evenimentele din UE – există un pasaj în care el nu numai că condamnă practica avortului, ci își exprimă și îngrijorarea și regretul cu privire la activități care, deși nu sunt numite, sunt totuși ușor de recunoscut ca fiind evenimentele din jurul dubioasei inițiative cetățenești susținute de anumite cercuri din Comisia Europeană și Parlamentul European, privind „turismul în scop de avort”, intitulată „My voice, my choice” („Vocea mea, alegerea mea”):
„Vocația de a iubi și de a trăi, care se manifestă în mod important în uniunea exclusivă și indisolubilă dintre o femeie și un bărbat, implică un imperativ etic fundamental pentru a permite familiilor să primească și să îngrijească pe deplin viața nenăscută. Aceasta este o prioritate din ce în ce mai importantă, în special în țările care se confruntă cu o scădere dramatică a natalității. Viața este, de fapt, un dar neprețuit care se dezvoltă în cadrul unei relații angajate, bazate pe dăruire reciprocă și serviciu.
În lumina acestei viziuni profunde asupra vieții, ca dar care trebuie prețuit și asupra familiei ca gardian responsabil al acesteia, respingem categoric orice practică care neagă sau exploatează originea vieții și dezvoltarea acesteia. Printre acestea se numără avortul, care întrerupe o viață în dezvoltare și refuză să primească darul vieții. În acest sens, Sfântul Scaun își exprimă profunda îngrijorare cu privire la proiectele care vizează finanțarea mobilității transfrontaliere în scopul accesării așa-numitului „drept la avort în condiții de siguranță”. De asemenea, consideră deplorabil faptul că resursele publice sunt alocate pentru a suprima viața, în loc să fie investite pentru a sprijini mamele și familiile. Obiectivul principal trebuie să rămână protecția fiecărui copil nenăscut și sprijinul efectiv și concret al fiecărei femei, astfel încât aceasta să poată primi viața.”
Prin acceptarea avortului, Europa s-a angajat pe o cale de autodistrugere culturală, socială și economică, iar cu cât devine mai evident că aceasta a fost o greșeală, cu atât elitele politice și media par mai hotărâte să persiste în această direcție. Națiunile care își avortează propriii copii vor avea în curând nevoie de mulți imigranți pentru a menține economia și sistemele sociale în funcțiune – dar, din păcate, Europa nu primește genul de imigranți (pașnici, bine educați, orientați spre performanță, care afirmă cultura europeană) de care ar avea nevoie, ci, dimpotrivă, doar imigranți care sunt o povară și chiar o amenințare pentru societate și, prin urmare, agravează problema pe care ar trebui să o rezolve. Pentru orice persoană sobră și rațională, revoluția sexuală de la sfârșitul secolului al XX-lea a fost începutul sfârșitului – doar UE și politicienii săi nu realizează încă acest lucru și continuă neabătut.
Când Papa pune „dreptul la avort” între ghilimele, este evident că acest „drept” este de fapt o nedreptate, chiar dacă politicienii înșelați l-au inclus în Constituția franceză și acum vor să-l includă și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin „proiecte care vizează finanțarea mobilității transfrontaliere” el se referă în mod clar la inițiativa „My voice, my choice”, una cu caracter juridic dubios, care dorește să utilizeze fondurile UE în scopul eludării legislației statelor membre ale UE, ceea ce, chiar și fără a ține seama de faptul că acest lucru s-ar face cu intenția atroce de a facilita uciderea copiilor nevinovați, ar constitui în sine o gravă abatere a instituțiilor UE de la loialitatea față de propriile state membre și, prin urmare, o utilizare abuzivă evidentă a fondurilor UE.
Iar când Papa deplânge faptul că „resursele publice sunt alocate pentru a suprima viața, în loc să fie investite pentru a sprijini mamele și familiile”, aceasta pare a fi o referire clară la faptul că Comisia Europeană finanțează în mod pervers 90% din costurile de funcționare ale lobby-ului ucigaș de copii, cu bani din bugetul UE.
Se pare că Sfântul Părinte nu are nicio iluzie cu privire la UE și la așa-numitele „valori europene”, oricât de înșelătoare ar fi retorica utilizată de instituțiile de la Bruxelles.
