Care este cel mai important factor care blochează mobilitatea economică și socială a familiei? Părinții singuri, conform unui studiu analizat de W. Bradford Wilcox, director al National Marriage Project și savant invitat în cadrul American Enterprise Institute.
În discursul despre Starea Uniunii, președintele Obama (articolul datează din anul 2014, n. tr.) a revenit la o temă pe care el și mulți progresiști au menționat-o foarte des în ultima vreme: mai exact, că visul american are probleme și că de vină e, în general, inegalitatea economică tot mai mare.
Într-un discurs adresat Centrului American pentru Progres, Obama spunea:
„Împreună, tendința unei inegalități în creștere și a unei mobilități mai mici reprezintă o amenințare fundamentală pentru visul american.”
De asemenea, editorialistul Paul Krugman de la New York Times a scris de curând că poporul „pretinde că îi recompensează pe cei mai buni și mai străluciți indiferent de mediul familial din care provin”, dar în realitate îi împiedică să înregistreze vreun succes „pe copiii din clasa muncitoare și din cea de mijloc”.
În mod evident, progresiști ca Obama și Krugman afirmă pe drept cuvânt că visul american are probleme. Astăzi, copiii săraci au o șansă limitată de a urca pe scara socială pentru a ajunge în clasa de mijloc sau în rândul oamenilor bogați. În urma unui studiu s-a constatat că 70 la sută din copiii săraci ajung, la vârsta adultă, la un nivel inferior clasei de mijloc. În mod similar, copiii săraci din țări precum Canada și Danemarca au mai multe șanse de a avansa pe scara economică decât copiii săraci din Statele Unite. După cum a subliniat Obama, aceste tendințe pun sub semnul întrebării „povestea americană” că poporul nostru înregistrează un succes excepțional oferind oportunități egale cetățenilor săi.
Dar întrebarea cea mai dificilă este: De ce? Ce factori îi împiedică pe copiii săraci să avanseze? Un important studiu nou de la Harvard, care ține cont de cele mai bune date comunitare privind mobilitatea în America, menționează un motiv pe care progresiștii îl pot considera neliniștitor, mai ales dacă intenționează să revitalizeze visul american în secolul XXI.
Acest studiu, intitulat „Unde e Tărâmul Oportunităților?: Geografia mobilității intergeneraționale din Statele Unite”, semnat de economistul școlit la Harvard Raj Chetty și de colegi ai acestuia de la Harvard și Berkeley, explorează acele trăsături ale comunității care sunt cele mai susceptibile de a prevedea mobilitatea copiilor cu venituri reduse. Studiul se concentrează în mod deosebit pe două rezultate: mobilitatea absolută în cazul copiilor din gospodării cu venituri reduse — sau cât de sus ajung ei la maturitate pe scara veniturilor – și mobilitatea relativă — sau cât de departe se situează unii față de ceilalți, pe scara economică, la maturitate, copiii care au crescut în familii sărace și bogate, în aceeași comunitate. Când este vorba de aceste măsurători ale mobilității pe verticală în America, noul studiu de la Harvard pune întrebarea:
Care „factori au cea mai mare putere de a prezice mobilitatea în sensul unei stări economice superioare în cazul mai multor regresii variabile”?
Răspunsurile oferite:
1) Structura familiei
Dintre toți factorii care au cea mai mare putere de a prezice mobilitatea economică în America, un factor iese foarte mult în evidență în studiul lor: structura familiei. Conform acestui raționament, când vine vorba de mobilitate, „cel mai puternic și cel mai robust indice este procentul de copii crescuți de un singur părinte”. Au constatat că acei copii care au crescut în comunități cu procente mari de mame singure au în mod semnificativ mai puține șanse de a trăi experiența unei mobilități absolute sau relative. Mai mult, „în rândul copiilor ai căror părinți sunt căsătoriți se întâlnesc mai multe cazuri de mobilitate în direcția progresului dacă locuiesc în comunități cu mai puțini părinți singuri”. Cu alte cuvinte, după cum arată cifra de mai jos, se pare că într-un sat de oameni căsătoriți sunt mai multe șanse ca perspectivele financiare al unui copil sărac să se îmbunătățească.
Citește și: Căsătoria este importantă pentru bunăstarea copiilor, confirmă un studiu
Motivul pentru care această concluzie este deosebit de semnificativă este că vorbim de primul studiu important care demonstrează că procentul familiilor cu un singur părinte la nivel comunitar este legat de șansele economice ale copiilor în cursul vieții. Multe cercetări — inclusiv noul studiu din partea Institutului Brookings — au arătat că există o probabilitate mai mare ca un copil să avanseze pe scara veniturilor când este crescut de doi părinți căsătoriți. Dar aceasta este prima cercetare care demonstrează probabilitatea mai mare de succes în cazul copiilor cu venituri reduse atât din familii monoparentale cât și din familii cu părinți căsătoriți dacă provin dintr-o comunitate cu foarte multe familii biparentale.
2) Segregarea rasială și economică
Potrivit acestui studiu, segregarea economică și rasială sunt alte cararacteristici importante ale comunităților care împiedică stimularea mobilității economice. Copiii care cresc în comunități segregate pe criterii rasiale sau care adună la un loc mulți copii săraci nu au cine știe ce șanse de a îndeplini visul american. De fapt, în studiul respectiv, segregarea rasială e unul din doar doi factori-cheie — celălalt fiind structura familială — care influențează în mod constant cu mobilitate absolută și relativă în America. Cifrele de mai jos ilustrează alăturarea bivariată între segregarea rasială și mobilitatea economică.
3) Calitatea educației
Un alt indice cu putere foarte mare de prevedere a mobilității absolute pentru copiii cu venituri reduse îl reprezintă calitatea educației din comunitățile lor. Chetty, et al. o evaluează în studiu ținând cont de ratele de abandon al liceului. Concluzia lor este următoarea: Copiii săraci au mai multe șanse de a reuși în America atunci când au acces la școli care îi educă bine.
4) Capitalul social
Într-o concluzie care trebuie să îl impresioneze pe colegul lor, politologul școlit la Harvard Robert Putnam, Chetty și echipa sa conchid că în comunitățile cu capital social mai mare copiii săraci beneficiază de niveluri mai ridicate ale mobilității absolute. Cu alte cuvinte, în comunitățile de pe tot teritoriul Americii care au un nivel înalt de religiozitate, angajament civic și implicare din partea votanților există mai multe probabilități ca averea celor mai săraci membri să crească.
5) Inegalitatea veniturilor
În sfârșit, în concordanță cu diagnosticul domnilor Obama și Krugman, Chetty și echipa sa afirmă că inegalitatea veniturilor în cadrul comunităților este corelată cu niveluri mai mici de mobilitate. Cu toate acestea, puterea de predicție a acestui factor— măsurată în studiul lor printr-un coeficient Gini — este comparativ slabă: Potrivit rezultatelor obținute de ei, în modelele statistice cu toți cei cinci factori pe care i-au considerat ca fiind cei mai importanți, inegalitatea economică nu era un indice semnificativ din punct de vedere statistic în ceea ce privește mobilitatea absolută sau relativă.
Chetty, care a câștigat de curând Medalia John Bates Clark pentru realizările sale ca economist, a avut grijă să sublinieze că acest studiu nu poate dovedi cauzalitatea — că înlăturarea sau adăugarea de noi astfel de factori va cauza mobilitate în America. Studiul mai confirmă că mulți dintre acești factori cheie sunt corelați unul cu altul, ca, de exemplu, inegalitatea veniturilor și procentul de mame singure din comunitate. Acest lucru înseamnă că inegalitatea economică poate degrada familia cu doi părinți sau că poate crește inegalitatea economică în cazul unei creșteri a numărului de familii monoparentale. Dar ce pare într-adevăr clar din acest studiu al „tărâmului posibilităților” din America este că în comunitățile caracterizate de o clasă de mijloc prosperă, de integrare rasială și economică, școli mai bune, o societate civilă vibrantă, și, mai ales, familii biparentale puternice există o mai mare probabilitate să apară tipul de egalitate de șanse care a atras recent atenția democraților și a republicanilor deopotrivă.
Pe parcursul președinției sale, Barack Obama și-a scos în evidență angajamentul față de procesul decizional bazat pe date, nu față de ideologie. În mod similar, progresiști precum Krugman și-au subliniat buna credință științifică, ca fiind împotriva „Dreptei anti-știință” (aluzie la mișcările de Dreapta politică legată de comunitățile evanghelice, adesea acuzate că sunt anti-știință pentru atitudinea lor față de, spre exemplu, schimbările climatice, n. tr.).
Dacă progresiști ca președintele și laureatul premiului Nobel sunt sinceri când spun că vor să revitalizeze succesul visului american în secolul XXI pe baza datelor, acest nou studiu sugerează că vor trebui să ia lecții atât din manualul folosit de Stânga cât și din cel de Dreapta pe diverse teme. Fundamental, aceste noi date arată că orice efort de revitalizare a șanselor în America trebuie să se desfășoare pe două arene în care guvernul are doar putere limitată — societatea civilă și familia americană. Este greu de realizat așa ceva, în mod sigur, dar dacă progresiștii în general, nu pot include o categorie de lideri politici, civici, antreprenoriali și culturali — fără a menționa părinții — în această inițiativă, acest nou studiu sugerează că nu vor reuși să își atingă unul din cele mai prețioase obiective: să transforme din nou America într-un „tărâm al oportunităților”.
