Comisia Parlamentului European pentru Drepturile Femeii și Egalitate de Gen (FEMM) s-a întors la ocupația favorită: scrierea de rapoarte cu conținut ultra-radical.
Mai precis, ședința din 20 ianuarie a FEMM va avea ca subiect raportul privind „Progresul egalității între bărbați și femei în Uniunea Europeană în 2013”, sau „Raportul Tarabella”, după numele raportorului, belgianul Marc Tarabella. Secțiunea 14 a documentului de lucru conține a nu-știu-câta încercare a radicalilor de a da o aparență de legitimitate practicii criminale a avortului, care costă viața a sute de mii de copii în UE anual.
Conform d-lui Tarabella, avortul ar fi un „drept” care trebuie garantat pentru a asigura „egalitatea” femeii cu bărbatul. În cuvintele sale:
The European Parliament […] Maintains that women must have control over their sexual and reproductive rights, not least by having ready access to contraception and abortion; accordingly supports measures and actions to improve women’s access to sexual and reproductive health services and inform them more fully about their rights and the services available; calls on the Member States and the Commission to implement measures and actions to make men aware of their responsibilities for sexual and reproductive matters;
Propunerea este contrară nu doar drepturilor omului (tratatele internaționale, reamintim, garantează dreptul la viață și nu vreun pretins „drept la avort”), dar chiar ideii de egalitate femeie-bărbat.
De ce? A spus-o cel mai bine profesorul american John Wyatt:
Ironia tragică face cĂ avortul la cerere a fost aclamat de mişcarea feministă ca semn al împuternicirii femeii şi al eliberării ei de opresiunea patriarhatului. Cu toate acestea, efectul paradoxal al autonomizării femeii este de fapt dez-împuternicirea şi dezangajarea bărbatului faţă de problema avortului. Când o femeie îi spune prietenului că este pe nepusă-masă gravidă, prietenul ei, prea-bine instruit în atitudinea liberală a epocii, va replica: ”Ei, ce să-i faci? E decizia ta şi e vorba de trupul tău. Orice decizie vei lua, să ştii că sunt cu tine.” De fapt, ceea ce ea aude sună cam aşa: ”Ei bine dragă, eşti singură, pe mâna ta… şi nu te aştepta ca eu să mă simt responsabil.” Deci, în momentul acela al crizei în sarcină, când marea majoritate a femeilor se simt cel mai vulnerabile, sentimentele lor se lovesc de zidul lipsei de angajament sau chiar abandon din partea bărbatului.
Când o femeie alege să facă avort fiindcă partenerul a zis: ”Dacă nu scapi de copil, te părăsesc”, sau la firma la care lucrează funcţionează sloganul: ”Promovarea este doar pentru cei dedicaţi full time” şi când serviciile sociale spun: ”Nu suntem dispuşi să ne încurcăm cu mame singure” iar societatea are o atitudine de prejudiciu şi discriminatorie faţă de cei cu nevoi speciale, se pune întrebarea: este oare de vreun folos autonomia reproductivă? Concentrarea atenţiei pe autonomia personală maschează puterea distorsiunii sociale sub a căror forţă de influenţare femeile optează. Contextul deciziilor despre avort nu este deloc neutru, ci predeterminat de către societate şi în particular, de interesele dominante ale bărbaţilor şi a relaţiilor de putere din sânul societăţii. În acest context, femeile sfârşesc prin a lua decizii aparent autonome care însă servesc cel mai adesea intereselor altora.
(John Wyatt – Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, în românește la Editura Dianoia, Timișoara, 2011)
În fine, avortul chiar este considerat un drept legal în majoritatea țărilor UE; totuși, Uniunea nu are competență asupra acestei probleme, legislația privind dreptul la viață sau la avort fiind în sarcina exclusivă a statelor membre. Ceea ce nu împiedică, desigur, inserarea acelorași tâmpenii propagandistice în documentele și rapoartele FEMM.
Interesant este că FEMM este singura comisie a Parlamentului European care nu are niciun cuvânt de spus în materie de legislație stricto senso, astfel încât tot ceea ce produce FEMM se înscrie în categoria „literatură politică”. Nu e mai puțin adevărat că aceste rapoarte sunt foarte dăunătoare chiar dacă nu au caracter de obligativitate, întrucât todată adoptate ele sunt prezentate ca „voința cetățenlor UE” și folosite ca instrument de presiune în legislativele naționale.
Chiar dacă zilele când enunțurile radicale pro-avort puteau fi strecurate ușor în conținutul documentelor politice adoptate de PE au apus, sperăm, definitiv, aceasta nu este o piedică pentru a se încerca în continuare folosirea FEMM pe post de măciucă de către feministele radicale și feministii radicali lipsite și lipsiți de perspective mai grozave de carieră; de cealaltă parte, în Comisie sunt și politicieni de orientare conservatoare care se află acolo pentru a mai stăvili din avântul revoluționar (de exemplu neobosita doamnă Anna Zaborska, din Slovacia). Prima tabără este totuși majoritară, ceea ce explică moșirea periodică a câte unui document extremist.
Din FEMM face parte un singur reprezentant al României, d-na Viorica Dăncilă (PSD/SOC). La capitolul bârfe includem prezența în comisie a nepoatei lui Il Duce, Alessandra Mussolini, o respectabilă membră a PPE.
Vom reveni asupra acestui subiect. Până atunci, invităm cititorii să se pregătească pentru o eventuală campanie similară celei care a dus la respingerea infamului „Raport Estrela”, la finele lui 2013.
