back to top

Paul al VI-lea a spus adevărul despre contracepție și căsătorie (de Shenan J. Boquet)

Pe 10 mai, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc îl va beatifica pe predecesorul său, Papa Paul al VI-lea, în luna octombrie a acestui an, la încheierea Adunării Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor pentru Familii. Miracolul pe care Comisia medicală a Congregației pentru Cauzele Sfinților l-a aprobat pentru Papa Paul este legat de vindecarea extraordinară a unui copil nenăscut din California, care a fost diagnosticat cu anomalii grave. În timpul examenelor prenatale, medicii estimau că anomaliile ar putea duce la leziuni cerebrale severe și au recomandat încetarea sarcinii.

Respingând diagnosticul acestor sceptici și recomandarea lor de a ucide copilul nenăscut, mama eroină a încredințat propria viață și pe cea a copilului ei în curs de dezvoltare Atotputernicului Dumnezeu, prin mijlocirea lui Paul al VI-lea. Încrederea ei neînduplecată trebuie să-i fi dezorientat, frustrat și uimit pe doctorii, familia și prietenii ei. În ciuda scepticismului extraordinar, ea și-a purtat copilul până la termen și a dat naștere unui copil sănătos, liber de orice fel de complicații de sănătate.

Vă puteți imagina bucuria copleșitoare și uimirea ce a umplut sala de nașteri? După optsprezece ani, copilul este în continuare complet sănătos.

Mi se pare oarecum ironic că beatificarea Papei Paul al VI-lea este anunțată în mijlocul unei furtuni de controverse cu privire la viitorul Sinod al Familiilor. Amintind de dezbaterea asupra învățăturii Bisericii despre contracepție în mijlocul anilor 1960, unii membri ai ierarhiei și laici cheamă la o schimbare în doctrina Bisericii cu privire la căsătorie.

Ca o replică, Paul al VI-lea se întoarce pentru a reaminti credincioșilor, încă o dată, nevoia Bisericii de a îmbrățișa cu fermitate adevărul neschimbat încredințat ei cu privire la sacralitatea și demnitatea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie: Aceasta este fidelă, exclusivă și deschisă pentru viață.

Papa Paul al VI-lea a condus Biserica timp de cincisprezece ani (1963-1978) în vremuri foarte tulburi și este amintit îndeosebi pentru enciclica sa din 1968, Humane Vitae. Împotriva recomandărilor făcute de mai multe autorități bisericești și teologi care au propus schimbarea învățăturii Bisericii cu privire la contracepția artificială, Sfântul Părinte a reafirmat în schimb învățătura catolică asupra vieții, iubirii și a sexualității umane, aducând adevărul neschimbător al doctrinei în dialog cu prezentul. „Transmiterea vieții umane”, a spus el, „reprezintă un rol foarte serios în care cei căsătoriți colaborează în mod liber și responsabil cu Dumnezeu Creatorul.”

Reflectând asupra iubirii conjugale și a rolului de părinte responsabil, Papa Paul al VI-lea a reamintit Bisericii că  iubirea conjugală este „totală”. Soții se dăruiesc reciproc necondiționat.

„Dragostea conjugală este o iubire fidelă şi exclusivă până la moarte… E în sfârşit o iubire fecundă, care nu se epuizează în comuniunea dintre soţi, dar care e destinată să continue, dând naştere la noi vieţi. Căsătoria şi iubirea conjugală sunt orânduite prin natura lor înspre procreare şi înspre educarea copiilor. De fapt, copiii sunt darul cel mai preţios al căsătoriei şi ei contribuie din plin la binele părinţilor înşişi.”(n.9)

De asemenea, Paul al VI-lea a făcut patru predicții celebre la punctul 17, cu privire la ce se va întâmpla în căsătorie și în societate în cazul în care învățăturile Bisericii ținute de-a lungul timpului despre contracepție vor fi ignorate, iar demnitatea actului conjugal în aspectele sale, unitiv și procreativ, vor fi separate: (1) creșterea infidelității conjugale; (2) „o scădere generală a moralității”; (3) oamenii vor înceta să respecte femeile în totalitatea lor și această îi va determina să le trateze ca „simple instrumente de plăcere egoistă” și nu parteneri apreciați de colaborare; și (4), guvernele lipsite de scrupule vor folosi contraceptive în mod coercitiv împotriva celor slabi și marginalizați.

Trebuie doar să luăm în considerare ca o confirmare a cuvintelor profetice ale Papei Paul al VI-lea, numărul tot mai mare de divorțuri pe tot globul; declinul constant al ratei de fertilitate; reducerea evidentă a moralității în societate; violență între soți, în familie; creșterea promiscuității sexuale și a bolilor sexuale; traficul de copii; creșterea numărului de cupluri ce aleg coabitarea; natalitatea în afara căsătoriei a crescut foarte mult; avortul normativ și utilizat pentru controlul nașterilor; acceptarea și încurajarea homosexualității; pornografia; și, după cum se vede atât de diabolic acum în China și în întreaga lume, constrângerea guvernamentală prin politicile de control ale populației.

Papa Paul al VI-lea a înțeles provocările, precum și rolul Bisericii în aceste timpuri.

„Se poate prevedea că această învăţătură nu va fi primită uşor de întreaga lume; multe voci – amplificate prin mijloacele moderne de propagandă – se opun glasului Bisericii. Aceasta, la drept vorbind nu se miră că este, asemenea divinului său Fondator „un semn de împotrivire”. Dar ea nu încetează de a proclama, cu umilinţă şi fermitate, întreaga lege morală, atât cea naturală cât şi cea evanghelică. Nu Biserica a creat această lege şi nu ar putea deci să dispună de ea după bunul plac; ea e numai depozitara şi interpreta legii şi nu va putea vreodată să declare permis un lucru, căci aceasta ar însemna o împotrivire profundă faţă de binele adevărat al omului.” (n.18)

Ceea ce Biserica ar trebui să discute, deoarece se confruntă cu multe probleme care afectează familia, este modul de a repara răul cauzat de respingerea voinței lui Dumnezeu pentru căsătorie și viața de familie.

Pentru că familia este de neprețuit, trebuie să protejăm, să încurajăm și să promovăm căsătoria și viața de familie așa cum este ea destinată de către Creatorul ei. Dacă vrem să schimbăm direcția actuală și să promovăm o societate sănătoasă, vibrantă, atunci să ne întoarcem la învățătura de bază despre demnitatea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie – fidelă, exclusivă și deschisă pentru viață.

Scăderea așteptărilor sau complacerea în opinia seculară nu va rezolva ciuma care afectează familiile și societățile din întreaga lume. Numai aderarea la adevăr va face posibilă o cultură în care familia poate înflori.

Shenan J. Boquet este preot catolic, președintele Human Life International

Darul Vieții
Darul Viețiihttp://www.darulvietii.ro
Asociaţia Darul Vietii a fost constituită oficial în 11 februarie (ziua Sfintei Fecioare de la Lourdes!) 2003 cu menirea de a contracara înfricoşătorul fenomen al avorturilor în România. Fondatori au fost patru laici şi trei preoţi (unul ortodox şi doi greco-catolici). Filială a Human Life International.

Cele mai recente

Cele mai citite