Pearl S. Buck [Pearl Sydenstricker Buck (n. 26 iunie 1892, Hillsboro, Virginia de Vest – d. 6 martie 1973, Danby, Vermont), scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938], renumita autoare a romanului Pamant bun, credea ca povestea femeilor merita sa fie repetata. In colectia ei de eseuri feministe din 1941, “Despre barbati si femei”, ea scria:
“Adevarul nu a fost niciodata spus despre rolul femeilor in istorie: ca oriunde barbatul a mers, acolo a mers si femeia, si ceea ce el a facut, si ea a facut asisderea. Femeile sunt ignorante in ceea ce priveste propriul lor trecut si sunt ignorante in ceea ce priveste importanta lor in trecut. De curiozitate, acum cateva luni am intrebat la intamplare pe mai multe femei cunoscute mie daca au auzit de Elizabeth Cady Stanton. Numai una auzise de numele ei si nu-si amintea nimic mai mult despre ea. Si totusi, numai cu o generatie in urma, Elizabeth Cady Stanton era numita cea mai importanta femeie din SUA si chiar, de catre unii, cea mai importanta din lume…
Daca scopul educatiei este sa-i lumineze pe barbati si pe femei unii despre altii, atunci desigur ca istoria trebuie sa fie predata respectand adevarul despre ambele grupuri si rescrisa respectand acest adevar.”
Multi o cunosc pe Pearl S. Buck in calitatea sa de autoare a unor carti bine vandute si premiate, mai ales romane. Autoare a mai bine de saptezeci de carti care abordeaza diferite genuri literare, Buck a fost una dintre cele mai populare romanciere ale secolului XX. Ea a fost prima femeie care a castigat atat Premiul Pulitzer cat si Premiul Nobel pentru literatura. A deschis orizonturi noi in opera de fictiune americana, mai ales in ceea ce priveste reprezentarea plina de intelegere si de onestitate a oamenilor, culturilor si societatilor din Asia.
Altii o cunosc pe Pearl S. Buck datorita activitatii ei pe plan umanitar si pentru promovarea armoniei intre diverse traditii culturale si rase. Deoarece ea credea ca “testul unei civilizatii este modul in care se ingrijeste de membrii ei neajutorati”, Buck a infiintat mai multe organizatii devotate imbunatatirii calitatii vietii si sanselor oferite copiilor – mai ales refugiatilor si celor alungati de foame si razboi, orfanilor si copiilor saraciti, celor cu dizabilitati si celor bolnavi – ca si altor oameni marginalizati si dezavantajati. Una dintre organizatiile infiintata de ea, “Casa Bine ati venit”, a fost prima agentie internationala de adoptii intre rase diferite.
Buck a activat cu devotament in favoarea drepturilor civile; a fost printre membrii activi ai consiliului de administratie al Universitatii Howard. A fost o sustinatoare pasionata a drepturilor emigrantilor din Asia, a publicat revista Asia si a infiintat Asociatia Est si Vest. Pacifista, si-a exprimat pe fata pozitia in favoarea dezarmarii, fiind de asemenea membra a Ligii Internationale a Femeilor pentru Pace si Libertate.
Putini ar mai recunoaste astazi in Pearl S. Buck, care a fost mama a opt copii, figura publica independenta si lider intre femei, o feminista provita! “Faceti presiuni continui pentru egalitatea umana, nu numai pentru voi, dar si pentru toate acele grupuri carora nu li se acorda egalitate”, a spus ea studentilor de la Universitatea Howard in discursul de sfarsit de an, in 1942. Eforturile neobosite ale lui Buck in calitatea ei de luptatoare pentru cei aflati nevoi au fost depuse atat in favoarea femeilor, cat si a copiilor lor nenascuti.
Desi Buck inclina sa nu adopte eticheta de “feminista”, ea a sprijinit energic Amendamentul pentru Drepturi Egale, intr-o perioada cand majoritatea grupurilor organizate de femei se opuneau acestuia. In calitatea ei de scriitoare, ea a adus la lumina experientele femeilor din alte civilizatii, ca pacifista a criticat efectele devastatoare ale razboiului asupra femeilor si, in calitatea ei de purtator de cuvant al copiilor, a dovedit o preocupare deosebita pentru tinerele fete, care, adesea, se numarau printre cei mai vulnerabili membri ai societatii.
Credinta de nezdruncinat a lui Pearl Buck in demnitatea egala si in valoarea tuturor fiintelor omenesti si hotararea ei de a sprijini si ajuta pe cei mai vulnerabili membri ai oricarei societati i-au servit drept inspiratie si in adoptarea unei atitudini pentru viata.
Eseul care urmeaza, “Fiecare viata este un dar”, a fost scris catre sfarsitul vietii ei, drept prefata la cartea din 1968 a lui Robert E. Cooke, O alegere teribila: Dilema avortului.
Fiecare viata este un dar
In calitate de mama a unui copil intarziat mental din cauza fenilketonuriei, pot sa ma intreb pe mine insami, in acest moment de reflectie, daca as fi preferat ca ea sa nu se fi nascut. Nu, lasati-ma sa pun intrebarea complet. Daca ar fi fost posibil ca eu sa stiu dinainte ca viata ei va fi handicapata, as fi dorit oare sa fac un avort?
Acum, avand experienta completa a durerii si disperarii traite, raspunsul este “NU, n-as fi facut-o.” Chiar cunoscand totul, as fi ales viata si aceasta din doua motive: in primul rand, ma tem de pueterea de a alege intre moarte si viata, aflata in mainile omului; nu vad nici o fiinta careia i-as incredinta o asemenea putere – nici mie, nici altcuiva, oricine ar fi.
Intelepciunea omeneasca, integritatea, nu sunt suficiente pentru asta. Deoarece fatul este o fiinta deja vie si aflata intr-un proces de dezvoltare, a-l omori inseamna sa alegi moartea mai presus de viata. In care moment ar trebui sa permitem aceasta alegere? Pentru mine, raspunsul este – nici unul, odata ce viata a inceput.
In nici un moment, repet, fie atunci cand viata incepe sau viata se termina, pentru ca noi nu putem, pentru propria noastra siguranta, sa avem permisiunea de a alege moartea, deoarece viata este singurul lucru pe care il cunoastem. Dincolo de viata este numai credinta si presupunere, dar nu cunoastere. Acolo unde nu exista cunoastere decat despre viata, hotararea privind moartea este un lucru periculos pentru rasa umana.
Odata stabilit acest principiu, am sa trec la al doilea motiv pentru care resping avortul, in propriul meu caz. Viata copilului meu nu a fost lipsita de semnificatie. Intr-adevar, ea a adus mangaiere si ajutor practic multor oameni care sunt parinti ai unor copii intarziati mental sau care sunt ei insisi handicapati.
Este adevarat, ea a facut acest lucru prin intermediul meu, si totusi, fara ea, nu as fi avut mijloacele necesare ca sa invat cum sa accept aceasta durere inevitabila si cum sa fac ca aceasta acceptare sa fie de folos altora.
As fi eu atat de lipsita de inima sa spun ca, din acest motiv, a meritat ca acest copil al meu sa se fi nascut intarziat? Desigur ca nu, dar vreau sa spun ca, desi a fost grav afectata, viata ei a avut semnificatie si valoare.
Toate acestea pot fi rezumate, poate, spunand ca, in aceasta lume, unde cruzimea predomina in atatea aspecte ale vietii noastre, eu nu as adauga povara alegerii de a omori mai degraba decat de a lasa in viata.
Un copil intarziat, o persoana handicapata, aduce propriul lui dar vietii, chiar si in vietile fiintelor omenesti normale. Acest dar cuprinde invatarea lectiilor de rabdare, intelegere si mila, lectii pe care noi toti avem nevoie sa le primim si sa le punem in practica unul fata de altul, indiferent de ceea ce suntem fiecare.
Pentru acest dar primit de mine din partea unui copil neajutorat, imi exprim recunostinta.
__________
Sursa: Cat Clark, Feminists for Life, 4 martie 2011, pp. 38-39
www.feministsforlife.org – Ca si Susan B. Anthony si celelalte feministe americane de la inceputurile acestei miscari, feministele pentru viata de astazi isi imagineaza o lume mai buna, unde nici o femeie nu va fi impinsa de disperare la avort.