un articol de Bogdan Stanciu și Alina Dida
Joaca de-a „orientarea sexuală” în proiectul de revizuire a Constituției României
Unele din cele mai fierbinți discuții pe marginea revizuirii Constituției din această vară au fost cele privind familia și „orientarea sexuală”. La propunerea senatorului Tudor Chiurariu (de fapt, la propunerea Ambasadei SUA la București, care i-a bombardat cu telefoane) membrii Comisiei au acceptat, inițial, „orientarea sexuală” drept criteriu constituțional de nediscriminare, oarecum pentru a „compensa” definirea corectă, heteronormativă, a căsătoriei și familiei.
Atrăgeam atunci atenția că protejarea „orientării sexuale” în Constituție, la paritate cu rasa, naționalitatea, handicapul sau sexul – criterii valide, firești – va duce la năruirea, prin forța superioară a Constituției, a întregului drept al familiei, prin impunerea „căsătoriei” și a adopției de copii pentru „familiile gay”, dar și a poligamiei. Adică, un efect devastator, total neintenționat, de altfel, de imensa majoritate a societății.
Mai rău, prin includerea „orientării sexuale” în Constituție ne-am putea trezi că protejăm și pedofilia. În ultimii ani se fac eforturi susținute pentru normalizarea acesteia ca „orientare sexuală”, concomitent cu scăderea vârstei consimțământului sexual și cu promovarea așa-ziselor „drepturi sexuale” ale copiilor, întărite printr-o falsă „educație sexuală”, pe care cozile de topor ale lobby-ului internațional se străduiesc să o impună și în România, sub pretextul „reducerii sarcinilor nedorite”.
Această normalizare are loc cu sprijinul unor voci publice dar și cu al unora dintre specialiști, așa cum arătăm mai departe, care cer ca pedofilia să fie considerată orientare sexuală. Chiar dacă deocamdată se diferențiază între pedofilia „consumată” și tendințele/atracțiile pedofilice, pasă-mi-te pentru a permite ca pedofilii „să primească ajutor și tratament”, putem prevedea unde ne vor duce acești pași mici: în câțiva ani, vom asista neputincioși la pervertirea copiilor noștri, intrați pe mâna, protejată constituțional, a unor satanizați.
Ulterior, atât familia heteronucleară cât și „orientarea” au dispărut din textul proiectului revizuit, într-o încercare de a împăca ambele tabere. Cum comisia își va relua, se pare, lucrările pentru a îngloba în proiectul legii de revizuire sugestiile Consiliului Legislativ, e bine să știm că nimic nu este stabilit definitiv.
Mai ales că, la presiunile organizațiilor care susțin homosexualitatea – și care cer păstrarea în textul ce va fi supus referendumului a „orientării sexuale” – aceeași Comisie s-a gândit să mai facă un compromis și, printr-un vot dubios, a introdus expresia exhaustivă „este interzisă discriminarea… în orice situație” – care cam tot același lucru înseamnă!
Lupta continuă, deci. Noi o spunem cu tărie: Din ambele motive arătate, „ORIENTAREA SEXUALĂ” NU ARE CE CĂUTA ÎN CONSTITUȚIE! Nici surogatele ei, mascate prin formulări perfide. (BS)
Parafilie sau pedofilie? Orientare sexuală sau interes sexual?
Manualul pentru Diagnoza și Statistica Tulburărilor Mentale, DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), elaborat de Asociația Psihiatrilor Americani (APA), este lucrarea științifică de specialitate și referință pentru specialiștii din întreaga lume, ca și pentru Organizația Mondială a Sănătății. Este reeditat o dată la zece ani.
A cincea revizuire a manualului (DSM-5) va apărea în 2014; de-acum, modificările sunt publicate pe site-ul APA și au stârnit controverse, mai întîi pentru că au apărut diagnostice considerate de unii doar un pretext pentru ca producătorii de medicamente să-și vândă mai ușor marfa, cum sunt depresia nou-născutului și tristețea.
Cel mai controversat capitol este însă cel al Parafiliilor; inițial, pe site, pedofilia, sado-masochismul și masochismul au fost definite drept orientări sexuale. Protestele unor medici stupefiați au ajuns la APA, care, la câteva zile de la publicarea la site, a dat o erată: cuvântul orientare a fost înlocuit cu cel de interes. În plus, erata precizează că cele trei condiții patologice apar acum la capitolul tulburări, pentru a crește consistența clasificării medicale, și că ele nu au figurat la capitolul orientări sexuale de la bun început.
APA a lucrat timp de zece ani la revizuirea Manualului, în colaborare cu profesioniști din domeniul sănătății mintale, din alte specialități, cu pacienți și familiile lor și cu alte persoane. E greu de crezut că o asemenea greșeală – catalogarea pedofiliei ca „orientare sexuală” – ar fi trecut neobservată.
APA are deja o istorie a tentativelor de a clasifica pedofilia din punct de vedere medical. În DSM-3, cel care era atras din punct de vedere sexual de copii era considerat pedofil. În DSM-4, pedofilia era considerată o tulburare numai dacă producea modificări clinice semnificative sau neplăceri pe plan social, ocupațional sau în alte aspecte importante ale vieții. Studiul Rind din 2001, denunțat și de Congres, pretindea că relațiile sexuale consensuale dintre bărbați și băieți pot avea efecte pozitive pentru aceștia; APA a precizat, în urma protestelor opiniei publice, că studiul științific a fost viciat.
Un fragment din definiția tulburării pedofilice îmi sugerează că APA are și o agenda politică:
The diagnostic criteria for pedophilic disorder are intended to apply both to individuals who freely disclose this paraphilia and to individuals who deny any sexual attraction to prepubertal children (generally age 13 years or younger), despite substantial objective evidence to the contrary.
Este vorba de vârsta consimțământului sexual. Precizarea în general de 13 ani sau mai mici lasă mult loc pentru arbitrariu și naște întrebări. De ce nu de 14 ani sau mai mici? Sau de 15 ani sau mai mici? Cum se numește un adult care are relații sexuale cu un copil de 13 ani și 6 luni? Când rămâne de bun-simț să folosim cuvântul pedofil? Există o vârstă a consimțământului sexual pentru APA? În Spania, stat UE, în timpul guvernării socialiste Zapatero, această limită a fost scăzută de curând la 13 ani, sub presiunile eficiente ale lobby-ului gay. În timpul discuțiilor pe noul Cod Penal din România, Ministerul Justiției (condus pe atunci de Cătălin Predoiu, proaspătul prezidențiabil al „partidului de dreapta” PDL) a propus adoptarea aceleiași vârste și în România, invocându-se exact modelul din Spania! În urma protestelor, vârsta consimțământului a fost decisă 15 ani, în scădere totuși față de vechiul Cod, unde era 16 ani!
Asociația Psihiatrilor Americani nu are competențe juridice, desigur. Dar ne amintim că și homosexualitatea a fost întâi de-medicalizată, când a fost eliminată de la afecțiunile psihice din DSM-2, în 1974, și abia apoi a fost dezincriminată de guverne. Azi, știm cu toții unde s-a ajuns: la un adevărat terorism al corectitudinii politice și la presiuni extraordinare pentru schimbarea legislației familiei.
Vârsta consimțământului sexual este noul target al celor ce vorbesc de drepturi sexuale și ale reproducerii pentru persoane tinere și foarte tinere, pentru a facilita recunoașterea „drepturilor” persoanelor minor-attracted (atrase de minori), desigur. Împreună cu reîncadrarea repetată, tot mai relaxată, a pedofiliei, aceasta trasează clar o tendință mai mult decât alarmantă pentru părinți: normalizarea și legiferarea pedofiliei, după modelul homosexualității. (Alina Dida)