back to top

Cum au declarat război ştiinţei susținătorii avortului

Planned-ParenthoodCreştinii conservatori sunt acuzaţi în mod constant de către adepţii învăţământului laic că ignoră ştiinţa ori de câte ori se pare că le contrazice dogmele prestabilite. Ironia sorţii face ca desigur în multe cazuri această critică să fie tot atât de clar, ba chiar cu mai multă acurateţe, aplicată chiar secularilor.

Unul dintre cele mai flagrante exemple privind acest fapt este efortul susţinut al activiştilor care promovează avortul de a pretinde că fătul nu este o fiinţă umană – sfidând toate dovezile ştiinţifice de necontestat care demonstrează contrariul.

Oricine a intrat vreodată în polemică cu un militant pro-avort a trecut prin această experienţă. Ştiinţa înseamnă totul, până când se aduce în discuţie problema dezvoltării fetale; începând din acest punct ştiinţa nu mai valorează nimic, pentru că „dreptul la alegere” este absolut, invalidând ştiinţa şi chiar cel mai fundamental drept dintre toate: dreptul la viaţă. Dar poate cel mai evident şi dureros exemplu al acestei prejudecăţi oarbe puse la lucru îl găsim într-o înregistrare video făcută de Personhood USA şi în care câţiva reprezentanţi ai Planned Parenthood [rețea de clinici de avort și planificare familială din America de Nord, n. tr.] îi îndeamnă insistent pe studenţi să ignore ştiinţa.

Deşi sunt foarte precaut când e vorba de fotomontaje atent selecţionate şi scoase din context numai ca să-i facă pe unii oameni să arate prost, în cazul acestui filmuleţ nu-mi pot imagina niciun context în care aceste afirmaţii ar fi justificate.

Priviţi-i pe aceşti reprezentanți ai Planned Parenthood cum spun studenţilor că ştiinţa nu este „adevărul absolut”, cum o compară pe mamă cu o „gazdă”, iar pe copilul nenăscut cu „un virus”, cum declară că „ştiinţa nu poate fi aplicată corpului meu” şi par să pună la îndoială chiar şi posibilitatea de a afla vreodată cu certitudine când începe inima unui copil nenăscut să bată.

Aceasta, dragii mei, este spălarea pe creier în acţiune. Aceasta este puterea propagandei pentru-avort – care este atât de puternică încât îi poate determina pe cei care în împrejurări obişnuite ar apăra cu cea mai mare ardoare puterea ştiinţei să o respingă în mod explicit când e vorba de această controversă.

„Corpul meu, alegerea mea”. „Dreptul femeii de a alege”. Aceste slogane s-au impregnat atât de adânc în minţile extremiştilor pro-avort încât literalmente ei nu mai pot vedea lumea de dinafara schemei lor mentale. Ei nu mai pot trece dincolo de aceste slogane superficiale și, până la urmă, lipsite de sens – chiar și când ştiinţa le cere să o facă.

Dacă se dovedeşte că nu e vorba doar de „corpul meu”, ci de „corpurile noastre (al meu şi al copilului), alegerea mea” – nu contează! Ţipă cât pot de tare: „Corpul meu, alegerea mea!”.

Dacă se dovedeşte că nu e doar vorba despre „dreptul femeii de a alege”, ci despre „dreptul femeii de a alege să-şi omoare copilul nenăscut” – nu contează! Ţipă cât mai tare: „Este dreptul femeii de a alege!”

În realitate, ştiinţa este de partea mişcării pentru-viaţă: ultrasunetele, fotografiile in utero, imaginile copiilor avortaţi – toate dovedesc umanitatea copilului nenăscut fără nici o urmă de îndoială. Din această cauză susţinătorilor avortului le e frică, atât de frică încât, de fapt, au fost nevoiţi să arunce la gunoi una dintre propriile dogme: veridicitatea absolută a ştiinţei.

Mulţumită ştiinţei, adepţii avortului bat în retragere, iar susţinătorii vieţii se află în ofensivă.

Subtitrare:
Planned Parenthood a declarat război ştiinţei
Octombrie 2010,Universitatea Fort Lewis / Durango, Colorado

Următoarele comentarii aparţin grupului de promovare în mediul universitar al Planned Parenthood, numit „Apărătorii alegerii”, în cadrul unei dezbateri privind Amendamentul 62, numit şi Amendamentul „Identităţii personale” [urmărea să confere protecție copilului nenăscut; supus referendumului în 2010 în acest stat, amendamentul a fost respins la vot]

– Nu vom face apel la ştiinţă sau dovezi… ceea ce contează este că aceasta este o părere… că există o părere… că toţi putem… avem propriile credinţe în legătură cu momentul în care începe viaţa fiinţei umane.

– Ştiinţa nu este adevărul absolut, de aceea este ştiinţă. A fost dintotdeauna studiată, a fost dintotdeauna predată şi predată din nou şi reformulată…
Deci a insinua că ştiinţa este adevărul absolut în chestiunea privind viaţa omenească este lipsit de logică.

– Ceea ce se află înăuntrul corpului omenesc şi care nu poate funcţiona fără gazda sa NU este un copil.

– Este o chestiune de alegere reproductivă. Pe fiinţa care trăieşte, respiră, simte şi care deţine controlul asupra corpului ei trebuie să o ascultăm, iar nu ce zice ştiinţa!

– Ştiinţa nu poate fi aplicată corpului meu.

– Eu cred că vorbim despre ştiinţă ca şi cum ea ar fi un lucru absolut concret, ca şi cum există dovada absolută că acolo este viaţă, iar dincolo nu este şi alte lucruri de genul ăsta. Ce vreau să spun este că există oameni de partea lor ai căror cercetători susţin că inima începe să bată la 21 de zile şi există oameni de partea noastră şi studii care susţin că inima nu începe să bată mai devreme de 21 de săptămâni! Aşadar părerile sunt complet diferite.

– Trebuie să ne îndreptăm atenţia către chestiunea contracepţiei. Şi la asta ar trebui să vă gândiţi mai degrabă decât la… oricare dintre… fotografiile sau dovezile ştiinţifice pe care tocmai vi le-a arătat Nate.

– Am răcit şi… mi se spune că am un virus în corp, care este şi el ceva mic şi care trăieşte în interiorul meu, dar dacă voi încerca să-l omor nu înseamnă că… o nu, era un virus… tocmai am pus capăt unei vieţi. Nu este nimic de genul ăsta… nu este unul şi acelaşi lucru.

Şi ca să pună capac…

– Oricine se naşte cu un cromozom XY este din punct de vedere biologic de sex feminin.

Aceasta este ştiinţa, potrivit Planned Parenthood. Dumnezeu să ne păzească!

Sursa: LifeSiteNews, adus în românește de Vremuri vechi și noi

Re(d)acționarul
Re(d)acționarul
Texte preluate din alte surse. Tot ceea ce nu este original sau publicat în premieră de noi. Uneori, difuzăm și anunțuri ale redacției.

Cele mai recente