Faptul cutremurător de la Vaslui poate fi considerat o probă de ţesut din trupul societăţii româneşti de azi. Din păcate, şi reacţia aceleiaşi societăţi, pe toate planurile ei, se înscrie, în mod răvăşitor, în aceeaşi comparaţie. Nici petiţia on-line făcută în apărarea victimei şi nici cele câteva articole serioase apărute nu estompează sentimentul de profundă nesiguranţă generat de punerea făptuitorilor în libertate, nici reacţia – dureros de greu de înţeles – de empatie cu făptuitorii a comunităţii din care ei şi victima fac parte şi nici absurdul supoziţiilor emise că existenţa unor ore de educaţie sexuală ar fi prevenit grozăvia unei asemenea fapte.
Ce este cel mai greu de acceptat ca simplu spectator al acestei situaţii? Mutilarea pe viaţă a unui suflet de fată? Reacţia legală a societăţii de punere în libertate a celor care au produs acea mutilare? Reacţia grotescă a unei comunităţi de pornire împotriva victimei, membru al acelei comunităţi şi de empatizare cu făptuitorii? Desigur că aceşti făptuitori au şi ei mame, însă transformarea situaţiei de fapt într-un spectacol nu anihilează nici în cea mai mică măsură responsabilitatea acelor mame, responsabilitatea acelei comunităţi, responsabilitatea noastră, a tuturor, pentru faptul că o astfel de societate alcătuim. O societate în care se petrec asemenea lucruri şi în care se răspunde de către societate în felul în care s-a răspuns.
Mi-aş fi dorit să simt că “radiografie” era termenul mai potrivit în loc de biopsie. Însă, dacă proba acestui fapt petrecut la Vaslui se ia din trupul unei societăţi care nu îşi apără cei mai vulnerabili membri (cum este eleva victimă) ori care îşi desconsideră întâistătătorii Bisericii – parte intrinsecă din formarea lui ca neam (cum este cazul psihologilor din media de azi care au identificat vina în sânul Bisericii pentru cei şapte făptuitori), atunci analiza acestei probe vizează o boală gravă a unei astfel de societăţi.
Mi-aş fi dorit să se pună punctul pe i şi să se vorbească despre cauzele reale ale situaţiei şi ale reacţiilor reprobabile faţă de această situaţie, nu să se deturneze sensul discuţiei spre aceleaşi subiecte de gen, finanţate şi creditate generos în media, cum este subiectul lipsei educaţiei sexuale. Mi-aş fi dorit ca punctul nevralgic al discuţiei să fie identificarea acelor cauze din educaţia celor şapte tineri care a făcut posibilă făptuirea de către ei a unei asemenea grozăvii care nu ar trebui nici măcar gândită.
Şi în acest punct al analizei ajungem la cauza despre care nu vorbeşte nimeni, nici măcar cei preocupaţi de educaţia sexuală a copiilor.
Între gând şi faptă există cuvântul şi imaginea. Din perspectiva acestei premise, răspunsul la întrebările cum a fost posibila înfiriparea planului de a chinui o fată consăteancă şi cum a putut să se întunece în mintea lor caracterul îngrozitor al gândului pus la cale, este unul singur: flagelul general al pornografiei trecute sub tăcere ca o mlaştină adâncă, acoperită de stuful spectacolului de la suprafaţă.
Pentru că modul de funcţionare este magistral explicat de Virgiliu Gheorghe în cartea “Pornografia, maladia secolului XXI”, îl redau fără vreun alt comentariu:
“În închisorile comuniste, la Piteşti de pildă, deţinuţii, studenţii erau constrânşi prin bătaie să-şi trădeze şi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, cu care împărtăşiseră aceleaşi idealuri, vise şi multă suferinţă.
Unii din cei care au refuzat până la capăt au fost omorâţi în bătaie, mulţi însă au cedat, devenind la rândul lor torţionari ai fraţilor lor… Asupra aceloraşi mecanisme neuropsihologice acţionează şi pornografia, cu singura deosebire că ea nu foloseşte recluziunea şi bătaia.
Pornografia îţi subminează încrederea şi respectul de sine, pentru că te determină să te delectezi văzând batjocorirea unor femei şi bărbaţi. Fără să apeleze la constrângeri fizice, într-un mod foarte „soft”, pornografia reuşeşte să inducă acelaşi tip de traumă cu cea suferită de deţinuţii din reeducarea comunistă.
Lipseşte torţionarul? Nicidecum. Pornografia e un torţionar mult mai eficient decât cei din lagărul bolşevic, pentru că fantasmele nu mai părăsesc nici o clipă creierul victimei.
…aceasta e legea fundamentală a drogului: trebuie un stimul tot mai puternic pentru a obţine acelaşi efect euforic sau pentru a scăpa de starea negativă pe care o generează lipsa lui… În cazul unora, violul sau torturile sexuale ajung de multe ori la crimă… “
Părintele Arsenie Boca spunea unor tineri că sunt sinteza harababurii din neamul lor (“casa părinţilor voştri” era citatul exact). Faptul cutremurator de la Vaslui, săvârşit de nişte tineri, reflectă starea gravă a unei societăţi, a unui neam întreg care nu mai află alte soluţii decât într-o metanoia profundă, la nivelul fiecaruia dintre noi.
Alternativa e cruntă şi ne va atinge tot la nivel individual, dacă nu ne aplecăm asupra cauzelor despre care nu se vorbeşte şi nu ne apăram la timp copiii de bulboanele din adâncul mlaştinii.
