Este un moment cu un mare potențial. Este în același timp și o perioadă de risc. Comentatorii de stânga și de dreapta se așteaptă ca Curtea Supremă să anuleze sau să modifice substanțial Hotărârea Roe vs. Wade cu Hotărârea Dobbs vs. Jackson Women’s Health Organization (ceea ce s-a și întâmplat între timp, vezi un comentariu aici, n. red.). Cu toate acestea, un rezultat pro-viață în hotărârea Dobbs nu ar opri avortul în America. O anulare a hotărârii Roe nu ar face decât să readucă problema în ograda statelor individuale. Multe state declară răspicat că vor continua să permită și chiar să subvenționeze avorturile, în timp ce multe alte state au legi care vor limita accesul la avort. Hotărârea Dobbs probabil că este începutul, și nu sfârșitul, unui nou front în lunga luptă politică și culturală în legătură cu avortul în America.
Această realitate reprezintă atât o ocazie unică, cât și o provocare. Imediat după hotărârea Dobbs, cei din tabăra pro-viață vor avea o ocazie – ce apare o dată într-o generație – de a influența politica avortului. Interesul și atenția publicului vor fi mai mari ca niciodată. Congresul și legislaturile statelor vor fi supuse unei presiuni imense (din ambele părți) pentru a acționa, pentru a „face ceva“. Este posibil să nu mai existe o altă fereastră de oportunitate ca aceasta timp de zeci de ani de acum încolo.
Cu toate acestea, în circumstanțele noastre actuale marcate de războiul cultural, există posibilitatea reală ca eforturile susținătorilor pro-viață să inflameze inutil spiritele și să creeze animozitate, îndepărtându-se și mai mult de obiectivul creării unei culturi cu adevărat pro-viață și pro-familie. Conflictul este inevitabil pe această temă, dar politicile care sunt percepute ca fiind prea intruzive sau ostile femeilor vor îndepărta persoanele încă neconvinse și le vor face greu de convins. În realitate, susținătorii pro-viață ar trebui să încerce să adopte o legislație comună, să găsească modalități de a atrage noi adepți ai mișcării pro-viață și să dea dovadă de compasiune și înțelegere față de femeile care se confruntă cu o sarcină nedorită.
Ieșirea de sub umbra hotărârii Roe oferă o ocazie unică pentru susținătorii pro-viață de a lucra cu oameni având diverse convingeri politice astfel încât să-i determine să vrea să trăiască într-o lume mai dreaptă și mai plină de compasiune. Această lume ar fi nu numai pro-viață, ci și pro-copii, pro-părinți și pro-familie. Cum ar arăta o agendă politică și culturală orientată spre acest obiectiv?
O agendă politică pro-familie
Nu există răspunsuri ușoare în această privință, iar susținătorii pro-viață implicați în egală măsură ar putea ajunge la concluzii diferite cu privire la modul de realizare a acestui set mai larg de obiective. Primii pași prin care s-ar înregistra un progres ar putea necesita ca actualii conservatori pro-viață să își modifice aspirațiile mai liberale și să sprijine o agendă de politici publice țintită clar spre sprijinirea copiilor și părinților defavorizați. Într-o epocă a datoriilor publice masive, perspectiva financiară este întotdeauna relevantă. Dar o reacție pripită împotriva tuturor politicilor sociale va fi în dezavantajul cauzei.
Sărăcia și avortul pot fi strâns legate și nu există nicio îndoială asupra faptului că un număr semnificativ de femei care aleg să facă întrerupere de sarcină sunt în prezent sărace. Acestea sunt de obicei femei americane fără studii superioare, care consideră de obicei asistența financiară directă și subvențiile salariale ca fiind politicile familiale preferate. Sprijinul financiar direct care nu interferează cu nevoia de a munci le dă libertatea de a face alegerile pe care le consideră cele mai bune pentru familia lor, sporindu-le în același timp sentimentul de eficiență în ce privește capacitatea de a se îngriji de copii.
Abordarea realității reprezentate de femeile care fac avort înseamnă implicit o mai bună abordare a nevoilor copiilor. Un grup de lucru mixt format din cercetători, convocat de American Enterprise Institute și Brookings Institution, a cerut recent o reevaluare a priorităților noastre naționale și o „rescriere a contractului între generații“. Faptul că doar 7,4% din bugetul federal sunt cheltuite pentru copii, în timp ce 45% sunt cheltuite pentru partea de asigurări sociale și servicii medicale destinate adulților, este un indicator al priorităților naționale. Acest lucru scoate în evidență necesitatea unei reprioritizări pentru a le permite mai bine copiilor să dezvolte relațiile stabile și a avea resursele necesare care să le ofere un start solid în viață.
Mai exact, consolidarea posibilității ca ei să fie crescuți de propriii părinți căsătoriți într-un mediu economic stabil ar trebui să fie o prioritate absolută. În ceea ce privește asistența guvernamentală, atât Creditul fiscal pentru venitul salarial (EITC), cât și Programul de asistență pentru nutriție suplimentară (SNAP) au dus la rezultate benefice pentru bunăstarea copiilor datorită creșterii resurselor financiare ale familiei. Propunerea senatorului Mitt Romney de a transforma creditul fiscal pentru copii într-o alocație fiscală pentru copii începând cu patru luni înainte de nașterea copilului este un alt exemplu de politică care ușurează presiunea financiară asupra familiilor, permițându-le în același timp să ofere îngrijirea pe care o consideră cea mai bună pentru copiii lor.
De asemenea, familiile cu venituri foarte mici au mai multe șanse de a beneficia de servicii de îngrijire a copiilor de înaltă calitate în comparație cu alte familii. Dar cel mai bine se poate realiza acest lucru prin țintirea finanțării pentru a permite familiilor cu venituri foarte mici să participe la servicii de îngrijire a copiilor de cea mai bună calitate, dar nu prin crearea unui program guvernamental care ar fi prea general, bun la toate, și care ar compromite calitatea îngrijirii copiilor, refuzând părinților posibilitatea de a alege cel mai bun mod de creștere a copiilor.
Condiții mai bune la locul de muncă, inclusiv politici de concediu plătit, ar putea juca, de asemenea, un rol important în furnizarea de sprijin pentru proaspetele mame, facilitând în același timp crearea de legături sănătoase care sunt esențiale pentru dezvoltare. Atunci când ne concentrăm asupra copiilor, sprijinim implicit mamele și familiile care le dau naștere și îi cresc.
Schimbarea culturală
Dar politicile culturale, s-ar putea spune, sunt partea ușoară. Fără schimbarea culturală necesară, inițiativele politicilor publice vor fi insuficiente. Acest lucru înseamnă să luăm în serios modul în care avortul la cerere ne învață că relațiile pot fi terminate după bunul plac. După cum explică profesorul David Smolin, „dreptul la avort este un tip de drept de separare“, mai exact, „o separare forțată a mamei și a copilului“. În cadrul actualului nostru „regim de autonomie“, se presupune că noi ar trebui să vedem separarea forțată a mamei și a copilului ca fiind cumva „o abordare protectoare a bogăției“. Avortul spune nu numai noii vieți din ea, ci și mamei însăși: „Te voi iubi și voi avea grijă de tine numai atunci când va fi bine pentru mine“.
Acest mesaj merge în paralel cu abordarea depersonalizată a sexului care este atât de răspândită în cultura noastră. Cultura noastră sexuală actuală este în mod fundamental solipsistă, privindu-i pe ceilalți ca pe niște obiecte interschimbabile într-o căutare nesfârșită a satisfacției sexuale personale. În cartea sa recentă, Rethinking Sex, Christine Emba notează că „abordarea lipsită de pasiune, lipsită de legături profunde și golită de conținut a sexualității nu a fost niciodată ceea ce ne-am dorit“. Sexul nu înseamnă doar plăcere, „ci și intimitate, reciprocitate, chiar și un sentiment al sacrului“. Ar putea fi vorba chiar și despre familie și copii.
Sociologul Kathryn Edin, de la Universitatea Princeton, după ce a studiat temeinic situația mamelor cu venituri mici, a descoperit o „sărăcie relațională“ profundă, rezultată din lipsa unor relații stabile, bazate pe angajament și previzibilitate, în viața lor. Femeile din studiu au continuat să își dorească cu ardoare căsătoria, deși aceasta devenise o realizare incredibil de fragilă și rară. În relațiile lor sexuale cu bărbații, acestea foloseau contracepția numai uneori, temându-se de sarcină, dar și fără a dori să o prevină. În asumarea de riscuri sexuale, ele tânjeau după legături profunde și stabilitate, pentru a oferi și a primi dragoste durabilă. Dacă acest lucru nu era posibil în relațiile lor cu bărbații, sperau să trăiască sentimentul iubirii cu un copil.
Pentru aceste femei, atitudinea pro-avort nu face decât să mascheze dorința lor cea mai profundă de stabilire de legături și deplinătate a relațiilor sufletești și trupești – cu bărbații ca soți și tați și cu copiii acestor tați. O lume post-Roe ne oferă o nouă ocazie de a depune eforturi pentru o societate în care femeile (și bărbații) nu trebuie să se mulțumească cu mult mai puțin decât își doresc cu-adevărat, în care avortul a mascat nevoile profunde, reale.
Astfel, printre cele mai importante schimbări culturale necesare se numără revendicarea căsătoriei și a paternității ca bunuri culturale universale, mai degrabă decât ca opțiuni personale pentru un anumit de stil de viață. Aproape o treime dintre toate femeile care fac avort menționează problemele legate de relația cu tatăl ca fiind un motiv important, imediat după problemele financiare (40%) și momentul nepotrivit (36%). Femeile cu venituri mici pe care Edin le-a chestionat doreau să se căsătorească, dar se simțeau incapabile, din motive care includeau infracțiuni săvârșite de partenerii lor, pedepse cu închisoarea, abuzul de substanțe interzise, infidelitatea și abuzul domestic. Într-o cultură măcinată de provocările sărăciei economice și a relațiilor instabile, anumite bariere semnificative au făcut ca dorința lor de a se căsători să fie dificil, dacă nu imposibil de realizat.
Compromis de principiu
În timp ce politicile publice pot contribui la susținerea unei agende a schimbărilor culturale pro-căsătorie, aceste provocări necesită sprijinul unor instituții și voci de prim rang. Pentru început, trebuie să fim mai puțin reticenți în a recunoaște și a proteja binele social reprezentat de căsătorie și de paternitate pentru dezvoltarea copiilor. Din nefericire, mulți profesori universitari, cum ar fi Judith Stacey de la Universitatea din New York (autoarea cărților Brave New Families și Unhitched), au contribuit la răspândirea îndoielii cu privire la importanța căsătoriei și a relațiilor parentale stabile, sănătoase și pe termen lung pentru bunăstarea copiilor. Denaturările antiștiințifice pe această temă au fost greu de urmărit și au aprobat, într-un mod „sofisticat“, ideea că mariajul este depășit în lumea noastră contemporană („să lăsăm să înflorească și să se dezvolte mii de accepțiuni ale familiei“) și că tații sunt interschimbabili.
Lumea academică poate aprecia valoarea căsătoriei și a paternității, chiar și cu defectele și neajunsurile ei, depunând efort în același timp pentru a ajuta copiii și părinții din toate asocierile familiale să-și construiască relații puternice. Într-o lume post-Roe, ar trebui să fim cu toții susținători entuziaști ai căsătoriei și paternității. Și suntem încrezători că putem face acest lucru și, în același timp, să acceptăm și să ne manifestăm compasiunea atunci când aceste idealuri nu sunt atinse. De asemenea, mass-media poate juca un rol important, acordând mai multă atenție căsătoriei și paternității, ca să nu mai vorbim că poate contribui la un portret mai realist al mamelor/taților singure/singuri. În loc ca mass-media să acorde prioritate dramelor pline de tensiune, ar putea să exploreze profunzimea și frumusețea căsătoriei și a paternității obișnuite. Mass-media ar putea oferi modele de tați care, deși nu sunt perfecți, sunt conectați emoțional, își îndeplinesc rolul cu competență, sunt implicați în treburile casnice și sunt dispuși să se sacrifice pentru binele familiei lor. Nu ar trebui să fim nevoiți să alegem între diverse tipuri de disfuncționalități în familie sau să ni se prezinte clișeul obosit al taților văzuți ca niște bădărani neîndemânatici.
Împreună putem începe să eliminăm barierele semnificative din calea căsătoriei, identificate de-a lungul deceniilor de cercetare asupra celor mai fragile familii ale noastre, inclusiv resursele economice reduse, politicile guvernamentale care descurajează căsătoria, neîncrederea în ideea de gen, acceptarea mamelor singure și factorii psihologici care fac dificilă menținerea unor relații sănătoase pentru părinți. Acest lucru va necesita eforturi atât în sfera publică, cât și în cea privată, atât economice, cât și relaționale, politice și culturale.
Politicile publice potențiale și activitatea culturală pe care le-am sugerat nu se încadrează perfect în taberele politice sau ideologice actuale. În circumstanțele noastre actuale în care există o profundă separare a opiniilor, dăm oare dovadă de un optimism nerealist dacă propunem o agendă pro-viață și pro-familie care ar necesita o unire a ideologiilor conservatoare și progresiste? Poate că da. Dar noi credem că o hotărâre a Curții Supreme care să anuleze hotărârea Roe poate crea o ocazie unică, o deschidere către ceva mai bun, un potențial punct de inflexiune pentru un compromis de principiu care să sprijine viața înainte și după naștere.
Dacă un viitor post-Roe va fi marcat de scindări și mai profunde ale societății, de o politică electorală fără menajamente, și nu de o schimbare de ordin cultural în privința înțelegerii nu doar a protejării vieților nevinovate, ci și a sprijinirii părinților care dau naștere acelor vieți și care le oferă educație, atunci vom eșua din nou.
