Radicalismul sexual: Proiect imperial, Goliat global

În timp ce conservatorii americani sunt distraşi de dezbaterile interne, puternica și prospera mişcare internaţională pentru drepturile comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), vizează în mod agresiv naţiunile mai sărace şi mai puţin puternice.

În discursul său ținut în faţa Naţiunilor Unite la începutul acestei luni – lăudându-se cu iniţiativa americană din cadrul mişcării globale pentru normalizarea homosexualităţii, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a tehnologiei de reproducere artificială şi a cross-dressing-ului (îmbrăcarea hainelor sexului opus) – John Kerry a descris vastele resurse financiare pe care singura superputere a lumii se bazează pentru a exporta astfel de idei unor naţiuni care au obiecţii religioase sau culturale:

„Fondul Global pentru Egalitate este o modalitate prin care ţările cu o viziune similară pot contesta această nedreptate şi îşi pot arăta sprijinul pentru persoanele aparținând comunităţii LGBT. De când Statele Unite au instituit Fondul în anul 2011, au fost alocate peste 7 milioane de dolari la mai mult de 50 de ţări din întreaga lume. În plus, investiţiile au ajutat la atacarea legilor discriminatorii care subminau drepturile omului şi la susţinerea organizaţiilor societăţii civile care apărau aceste drepturi.

Cu sprijinul mai multor guverne cu o viziune similară, printre care Olanda, Norvegia, Franţa, Germania, Islanda, Finlanda, Danemarca şi a unor parteneri din sectoarele private, ne extindem sfera de aplicare a programelor susţinute de acest Fond. La începutul acestei luni, preşedintele Obama şi prim-ministrul Suediei, Fredrik Reinfeldt, au anunţat o suplimentare de 12 milioane de dolari pentru această iniţiativă. Iar astăzi vă anunț cu bucurie despre o altă contribuţie de 1 milion de dolari din partea Olandei, şi pentru care suntem recunoscători.”

Kerry mărturiseşte că el împreună cu alte naţiuni înstărite alocă bani pentru a finanţa insurgențe culturale în ţările mai sărace şi mai puţin puternice. De exemplu, în America Latină sunt trimiși agenţi americani care primesc fonduri federale pentru a instrui persoane care să instige lumea împotriva legilor ţării gazdă.

În Africa, unde familiile gay sunt catalogate drept un nonsens iar lobby-ul LGBT poate cu greu fi descris ca fiind o prioritate, preşedintele Obama a încercat cu neruşinare să pună presiune pe Senegal şi Kenya pentru redefinirea mariajului. Răspunsul primit de la acestea a fost însă unul foarte rece.

Se fac presiuni asupra aliaţilor în curs de formare, sau sunt aceştia exploataţi?

În multe cazuri, naţiunile mai puţin înstărite, precum India, Ghana şi Mexic, sunt rugate în acelaşi timp să renunţe la punctele lor de vedere religioase sau culturale despre viaţa de familie şi să trimită mame surogat pe piaţa aflată în expansiune a cuplurilor de homosexuali care caută să obţină copii.

Cuplurile de homosexuali care doresc copii sunt interesați doar de găsirea unor slujitori pe care să-i controleze, fără a nevoiţi să o sprijine pe mama biologică a copilului, după naştere.

Cuvântul „sclavie” are un efect incendiar asupra homosexualilor care simt că încearcă doar să întemeieze familii iubitoare. Totuşi, surogatele internaţionale pentru cuplurile gay implică mai ales bărbaţi înstăriţi albi din ţări puternice, care cumpără bebeluşi de la femei sărace de culoare. Ce reprezintă cumpărarea de fiinţe umane, dacă nu un ecou al robiei umane din mizerabilă istorie a lumii?

Nu am făcut destule eforturi pentru a avertiza oamenii din ţările vulnerabile – nu doar pe cei din America Latină, ci de pretutindeni din lume – despre ideologia globalistă care ia o tot mai mare amploare în secolul 21 și care se bazează pe distrugerea vechilor obiceiuri şi a relaţii sociale. Lobby-ul LGBT încurajează bărbaţii homosexuali să ia copiii de la mamele din Lumea a Treia, lăsând mamele surogat să piară, odată ce taxă iniţială a fost plătită.

„Ism”-ul ce nu îndrăzneşte să-şi rostească numele

Povestea mişcării contemporane a LGBT este complicată, deoarece oamenii preferă să o considere o dezbatere morală. Însă, ea este mai degrabă povestea unui „ism”, asemănător comunismului sau imperialismului. În ciuda originilor sale virtuoase, aceasta s-a transformat într-un sistem ce combină dogma ferventă şi uneori iraţională, cu o reţea de avuţie, propagandă, putere instituţională şi acces la forţa violentă. Un raport al lunii septembrie a arătat că 6% din totalul cheltuielilor filantropice din întreaga lume a fost dedicat promovării agendei LGBT.

Este util să-l invocăm pe Edward Said, un om urât de către majoritatea conservatorilor, dar cineva care a teoretizat dinamica ce stă la baza imperialismului într-un limbaj util în înțelegerea mișcării LGBT ca un „ism” global. Mai jos, este un pasaj din monografia mea din 2011, The Colorful Conservative, în care au rezumat părțile cele mai pertinente ale lucrării de referință a lui Said, Orientalismul:

Proiectul lui Said a crescut din propriul său studiu asupra modelelor de putere și limbaj ale lui Michel Foucault. Foucault a făcut de necontestat legătura dintre limbaj și putere politică. Orientalismul, la rândul său, a sugerat o legătură puternică între literatură și logica colonialismului. Pe scurt, poveștile pe care le spunem (literatura) reafirmă ceea ce credem că știm (cunoașterea ca un construct). Ne bazăm deciziile politice pe ceea ce credem că știm, ergo, literatura noastră nu numai că reflectă, dar abilitează relațiile de putere inegale dintre noi și oamenii a căror supunere o dorim.

“Discurs” , un termen încărcat cu putere de teoriile, procedurile, cadrele și etapele lui Michael Foucault, gesturi de putere în timp real, care transformă ideile în ideologii.

Jasbir Puar, profesoară în cadrul Universităţii Rutgers, a anticipat în mare parte tendinţa mişcării LGBT de a se transforma într-un „ism” global, atunci când, în 2007, aceasta a publicat „Complexe teroriste: Homonaționalism în vremuri ciudate” (Terrorist Assemblages: Homonationalism in Queer Times – joc de cuvinte: termenul queer, care înseamnă ciudat, a devenit în ultimii ani o denumire generică pentru membrii așa-ziselor „minorități sexuale”). Pornind de la teoriile lui Michel Foucault, ea a acuzat activiştii LGBT de o oglindire a discursului imperialist al colonizatorilor în susţinerea „drepturilor” homosexualilor peste hotare, în locuri precum Iran.

În mod normal, cineva ca Puar ar avea foarte puţine lucruri în comun cu mine, însă critica sa anti-colonială este oarecum în concordanță cu obiecţiile mele. Comunitatea LGBT constituie cel mult 1% din întreaga populaţie a globului. „Drepturile” lor sunt în mare parte lucruri non-esențiale, precum necesitatea sentimentală de a fi acceptaţi, bucuria de a organiza o nuntă, încântarea de a face duş cu persoane cu organe genitale diferite şi ambiţia de a avea copii fără a fi nevoiţi să împartă custodia cu un partener de sex opus. Cu toate acestea, campania pentru astfel de „drepturi” a primit 6% din toată generozitatea lumii, dintr-o rezervă care răspunde şi necesitaţilor orfanilor, săracilor, refugiaţilor, victimelor foametei şi ale dezastrelor naturale.

O capodoperă în tactici de luptă

Susţinătorii „ism”-ului LGBT, pe care eu îl numesc ligbitism din lipsa unui cuvânt existent, au fost geniali atunci când i-au distras pe tradiționaliștii din fiecare ţară cu discuţii despre moralitate, în timp ce s-au năpustit asupra următorul front de război ideologic.

Până în prezent, conservatorii din naţiuni precum SUA, Canada, Argentina şi Franţa, au căzut pradă tacticilor operaţionale viclene ale ligbitiștilor. În timp ce oamenii din Statele Unite – în special opozanţii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex – erau prinşi la ei acasă în lupte necontenite cu lobby-ul LGBT, lobby-ul a făcut o mişcare la nivel mondial prin intermediul Departamentului Administrativ de Stat al lui Obama, care a schimbat efectiv peisajul global.

Aceasta a fost mişcarea clasică pe care armata o numeşte „fentă”. Iată cum Manualul Armatei de Câmp defineşte o fentă (Vezi FM 101-5-1, termeni operaţionali):

Un tip de atac folosit în mod înşelător pentru a distrage atenţia inamicului de la zona principală de atac. Acesta îl determină pe inamic să îşi mute rezervele sau să-şi transfere armele, drept răspuns la fentă. Aceste simulări trebuie să pară reale şi, prin urmare, este nevoie să existe un contact cu inamicul. De obicei, se intervine cu un atac cu obiectiv limitat ce variază ca şi amploare, de la un raid, la un atac cu arme.

Lobby-ul LGBT i-a implicat pe purtătorii de cuvânt din fiecare ţară în lupte înverşunate cu privire la cuvântul „căsătorie”, în timp ce ei avansau cu rapiditate pe tărâmul procreaţiei, deschizând linii de trafic de biomateriale şi noi pieţe de copii, fără a fi criticaţi pentru încălcări grave ale drepturilor omului.

A se lua în considerare cele petrecute în ultima perioadă legat de dezbaterea despre veniturile pentru copiii crescuţi de cupluri de persoane de acelaşi sex. Cu siguranţă, este nevoie să luăm în calcul studiile care contracarează „consensul” artificial între susţinătorii căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, cum că aceşti copii nu vor întâmpina dezavantaje deosebite.

Însă, prin faptul că au acceptat să trateze dacă copiii crescuţi de persoane gay sunt „mai buni” sau „mai răi” decât alţi copii, tradiţionaliştii au făcut ca aceşti copii să se simtă atacaţi pentru o situaţie domestică pe care ei nu au ales-o. Prin aceasta, au lăsat lobby-ului LGBT teren liber să marcheze. Atâta timp cât lobby-ul LGBT putea să înainteze studii şi exemple măreţe de poveşti de succes, cum este cea a lui Zach Wahls, indiferent cât de forţate sau non-generalizabile, ideile conservatorilor păreau să se infirme.

Articolul recent din Discursul Public al Alanei Newman care atrage atenția asupra dimensiunii internaționale a acestor practici procreative și tutelare este excelent – dar regret faptul că nu a existat suficientă vigilență cu privire la ceea ce ligbitiștii făceau în ambasade, aeroporturi și sălile de întâlnire a Națiunilor Unite de ani de zile, asigurând vize și conspirând cu parteneri din linii naționale, pentru a se asigura că ideologia lor va înflori într-o forță pe picior de egalitate cu mișcări istorice mondiale, cum ar fi mercantilismul.

Michel Foucault ar fi mândru – nu doar de ligbitiști, dar şi de puterile din umbră care se dezvoltă pentru a-i opri. Foucault a expus clar faptul că indiferent care sunt tacticile pe care cineva le foloseşte pentru a exercita puterea, aceste pot fi folosite împotriva lui. Aceste mișcări se dezvoltă în Franţa, unde am avut onoarea să vorbesc în cadrul „Universităţii de vară”, organizate de Manif pour tous.

Când în timpul scurtului meu discurs am afirmat că lobby-ul LGBT a avut o influenţă exagerată asupra Departamentului de Stat al lui John Kerry, un vuiet de huiduieli a cuprins încăperea. Europenii, chiar şi aceia care sunt de acord cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex, tind să considere agenda mai extinsă a ligbitiștilor, în special în ceea ce priveşte redefinirea familiilor, drept o marcă „made în SUA” destinată exportului. Aceasta va fi tema următorului meu articol pentru Public Discourse.