back to top

Recuperarea dependenților de pornografie contribuie la conștientizarea daunelor acesteia

Contrar a ce se poate crede, dependența de pornografie este reală și afectează tineretul peste tot. Societatea din ziua de azi se bazează foarte mult pe satisfacția imediată – informația este disponibilă instant prin apăsarea unui buton. Pornografia funcționează la fel. Un individ se simte stimulat sexual, vizionează un film explicit și primește plăcere.

Mecanismele vizionării pornografiei sunt simple, dar e vorba doar despre o simplă problemă de „distracție”? Echipa televiziunii 3News din Noua Zeelandă a produs un film documentar în care, observând creșterea vizionării de pornografie la copii și adolescenți, examinează biologia dependenței de pornografie, pentru a explica suplimentar răspunsul la întrebarea de mai sus.

Filmul prezintă trei povești personale ale unor bărbați care au fost afectați de vizionarea extremă de pornografie.

Primii doi, Richie și Adam, explică faptul că ei erau amândoi foarte tineri când au început să vizioneze imagini pornografice; așa reușeau să se elibereze după o zi lungă și dificilă. Ei admit că petreceau ore, la fiecare sfârșit de săptămână, dacă nu în fiecare zi, vizionând aceste filme explicite, care le-au schimbat viziunea despre sex. Acești bărbați, împreună cu nenumărați copii de școală, învață cum să aibă relații sexuale sex prin pornografie, care le furnizează idei nerealiste și violente.

Gabe Deem, fondatorul Reboot Nation, o inițiativă online care ajută dependenții de pornografie online, a fost următorul personaj al documentarului. El discută experiențele personale, explicând că a dezvoltat o disfuncție erectilă la vârsta de 23 de ani din cauza dependenței de filme pornografice. Reboot Nation este un site care „ajută dependenții să-și ‘restarteze’ creierele, prin educație și susținere” spune Deem, și este o resursă excelentă pentru bărbații și femeile de pretutindeni care se luptă cu pornografia.

Persoanele filmate pentru documentarul 3News consideră pornografia la fel de violentă în efecte ca și drogurile; și deși mulți ignoră patologia dependenței de pornografie, efectele acesteia asupra creierului sugerează altceva. Un studiu recent de la Universitatea Cambridge a scanat creierul a 19 utilizatori compulsivi de pornografie și a 19 bărbați sănătoși în timp ce urmăreau pornografie explicită. Analiza RMN a demonstrat că centrii de recompensă ai creierului s-au aprins „ca pomii de Crăciun”, exact ca dependenții de cocaină.

În plus, Institutul Max Planck din Germania a identificat două schimbări fizice în creierele acestor dependenți – o cuplare a lobului frontal, cel care antrenează voința și chiar o micșorare a dimensiunii creierului.

Un al treilea aspect care reiese din studii este că, cu cât crește intensitatea vizionării, cu atât creierul cere mai mult. Dr. Hilton, un neurochirurg din San Antonio, explică faptul că creierele noastre vor în mod constant să învețe ceva nou și, atunci când vine vorba de pornografie, „noul înseamnă agresiune, noul înseamnă mai tânăr”.

În timp ce încercările de a pune capăt stigmatizării și de a legitima utilizarea excesivă a pornografiei ca dependență se vor dovedi lungi și dificile, fapte evidente pledează pentru măsuri urgente. În film, Richie recomandă mai mulți lideri și avocați care să ajute la susținerea cauzei. În plus, o mai buna educație despre daunele pornografiei în școli este o altă posibilitate menționată de Gabe Deem.

Bărbații din acest film nu sunt singurii – oameni de peste tot, chiar și copii mai mici de opt ani, se luptă cu dependența de pornografie. Mulți nici măcar nu realizează natura habituală și adictivă, la început. Un bărbat pe nume Brett comentează: „Am avut un model. Stăteam jos să fac tema, mă plictiseam și apoi începeam să navighez pe internet. Mai întâi, a fost ESPN.com, apoi majoretele NFL, apoi modele în costum de baie. Acești pași progresivi m-au condus spre pornografia din ce în ce mai rea.”

În medie, sunt cel puțin 68 de milioane de căutări online după pornografie, în America, zilnic. Popularitatea în creștere a pornografiei online este clară și problemele sunt și ele evidente. Nenumăratele efecte negative, în special în privința creierului, pot avea un impact în toată viața indivizilor. (după End sexual exploitation)

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.